Tabloul "Tăietorul de lemne", realizat de Camille Pissarro, cea mai preţioasă operă de artă pusă în vânzare în România, evaluat la o sumă cuprinsă între 4 şi 6 milioane de euro, va fi scos la licitaţie, la Bucureşti, de Casa Artmark.
Licitaţia de Vară va avea loc joi, 25 iunie, la Hotelul JW Marriott, începând cu ora 19:00. Organizatorii anunţă un eveniment inedit pe piaţa românească de artă, dată fiind valoarea fără precedent a lucrărilor scoase la vânzare, precum şi prezenţa unor importante opere din colecţia istorică Doctor Dona, retrocedată de către Muzeul Naţional de Artă al României. Din totalul celor 136 de obiecte de artă scoase la licitaţie mai amintim lucrări ce aparţin unor artişti precum Tonitza, Grigorescu, Salvador Dali şi Eugene Delacroix.
Citește pe Antena3.ro