x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mozaic teatral la Dunăre

Mozaic teatral la Dunăre

de Maria Sârbu    |    12 Sep 2008   •   00:00
Mozaic teatral la Dunăre

FESTIVAL ● Pe scena Brăilei, spectacole din Balcani
A III-a ediţie a Festivalului "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila" este intitulată "Europa via Balcani". Sînt prezentate producţii din Turcia, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, România, precum şi din Israel. Festivalul a debutat cu premiera "Omul pernă", un spectacol de Radu Afrim.



FESTIVAL ● Pe scena Brăilei, spectacole din Balcani
A III-a ediţie a Festivalului "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila" este intitulată "Europa via Balcani". Sînt prezentate producţii din Turcia, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, România, precum şi din Israel. Festivalul a debutat cu premiera "Omul pernă", un spectacol de Radu Afrim.

Considerînd că lumea nu mai e subtilă sau educată ca altădată, Radu Afrim a adus în faţa publicului un spectacol vital şi care vorbeşte despre o lume artificială. A riscat, omiţînd subtilitatea, dar l-a interesat tema despre violenţa asupra copiilor, despre sinuciderea la copii. O temă dură, oribilă.

DURERE. Textul autorului irlandez Martin McDonagh este atipic pentru Afrim, care caută întotdeauna situaţii. Această piesă nu i le oferea atunci cînd a citit-o. A căutat însă forma dinamică şi a găsit-o, în pofida tuturor problemelor. Textul a prins viaţă, datorită ingeniozităţii regizorale. Este vorba despre declasaţi, despre cinism, oroare, mizerie umană, cruzime, traume afective, pe care le îmbină artistic atît de reuşit, încît te dumireşti că ele există în jurul tău, sînt reale şi te întrebi la final cum de accepţi această lume, căci în ea trăieşti.

Pentru a aduce textul, pe care îl consideră o parabolă, cît mai aproape de public, regizorul a recurs la inserte, introducînd la începutul şi la finalul spectacolului informaţii despre evenimente neplăcute din presa autohtonă referitoare la tema abordată de dramaturg. A mers pe conexiuni – de la violenţă şi sinuciderea la copii la cenzura în artă, la condiţia scriitorului, maltratat de poliţie.

A mers, pe alocuri, pe formula de cabaret – cu muzică şi mişcare. A ales actori tineri, unul şi unul. Eugen Jebeleanu (angajat la Naţionalul din Timişoara) interpretează rolul principal, cel al scriitorului de ficţiune, Katurian, care trăieşte "într-un stat poliţienesc" şi este interogat despre povestirile sale sumbre ce au asemănare cu diverse cazuri de crime asupra copiilor din oraşul în care trăieşte. E în scenă permanent, timp de două ore cît durează spectacolul. Alături de el joacă, la fel de convingător, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Alin Florea, Mihaela Trofimov, alţi actori "ascultători" şi bine "dirijaţi" în scenă de regizorul al cărui nume este tot mai titrat în Europa, Radu Afrim.

Dă vigoare spectacolului şi decorul ce funcţionează excepţional în favoarea textului. La realizarea scenografiei au contribuit Cosmin Florea (decor) şi Anamaria Pavel (costume), care sînt încă elevi la liceu. Desigur, au fost ajutaţi şi de Aurel Cosma, care semnează Light designul. Pe scenă e un simplu cub mare, format din mai multe cuburi mici şi în care "zac" corpuri semidezbrăcate. Muzica e pe potriva celor descrise mai sus.

Radu Afrim consideră că acest nou spectacol al său este de talie internaţională şi trebuie dus, ca să fie văzut şi în alte locuri.

EUROPA via BALCANI. Aşa se va numi de acum încolo Festivalul de la Brăila. A început ca o bienală şi va continua să se desfăşoare în fiecare an. Publicul de aici merită acest efort al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila (director Veronica Dobrin) – organizatorul festivalului, căci în ultimii ani s-a reuşit o performanţă: s-au montat spectacole bune, care au creat şi un public nou. Sălile sînt arhipline.

Selecţia pentru festival aparţine criticului Doina Papp, care a ales pentru această ediţie, desfăşurată între 7 şi 14 septembrie, în jur de 25 de spectacole diverse din opt ţări. Evident, componenta românească este foarte amplă, participînd Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Mic, Odeon, Metropolis, Teatrul German de Stat din Timişoara, Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, Teatrul din Galaţi şi, desigur, Teatrul "Maria Filotti". Spectacolele se joacă în trei spaţii – sala Mare şi sala Studio a teatrului şi la Centrul Cultural pentru tineret. Evenimente adiacente au loc seară de seară la Clubul festivalului.                 

Secţiunea Sebastian

O secţiune specială este dedicată scriitorului brăilean Mihail Sebastian, de la naşterea căruia s-au împlinit 100 de ani în 2007. Primul spectacol a fost "Ultima oră", în regia lui Alexandru Cozub, o producţie onorabilă a Teatrului Naţional din Chişinău. Este pentru prima dată cînd această piesă a lui Sebastian vede lumina rampei în spaţiul dintre Prut şi Nistru. În rolul lui Alexandru Andronic e unul dintre actorii mari ai teatrului basarabean, Vitalie Rusu. În aceeaşi secţiune au fost programate spectacolele pe texte de Sebastian "Iubirile lui Sebastian", cu Marius Manole şi Rodica Mandache, "Femei... femei", regia Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu (Facultatea Hyperion), "eMeS", regia Ilinca Stihi (Teatrul "Maria Filotti" din Brăila), "Shalom, domnule profesor", regia Nicu Nitai (Teatrul Karov din Tel Aviv). Sîmbătă va avea loc şi un colocviu cu tema "Mihail Sebastian – feţele tăcerii scriitorului", în cadrul căruia va fi prezentată medalia jubiliară Sebastian.

×
Subiecte în articol: arte teatrul sebastian