x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O acadea

O acadea

de Luiza Moldovan    |    12 Sep 2006   •   00:00

A.S.I.A. exista, si-nca bine mersi, spre multumirea definitiva a noastra, a elitelor. A.S.I.A., adica (si amintim asta doar pentru neinitiatii interesati de evolutia economica a Senegalului mai mult decat de muzica buna) o trupa de fete care canta. Adica fetele. Nu. Adica trupa e doar grupul pe care-l alcatuiesc fetele-astea. Asa cum antilopele gnu, de un exemplu, alcatuiesc turme, tot asa, mai mult de doua fete care dezvolta o impreuna-activitate se numeste... aaa... pardon... trupa. Ca o ceata sau poate chiar ca o hoarda. Ca o banda. Sau poate chiar ceva ca un clan. Ca o ciurda, intelegi?

Da, deci le-am vazut pe fetele de la A.S.I.A. la matinalul matinal al matinalei televiziuni care cred ca e National, desi n-as putea sa jur pentru asta. Erau atat de dulci, ca mi s-a indulcit si mie ecranul televizorului. Imi venea sa ling televizorul, pe cuvantul meu daca nu. O acadea in direct, nu altceva. O acadea mare, roz si delicata. O vrabiuta scapata intr-un borcan cu vopseluri. Mimimi si mimimu. Pisi-miti-titi-miti. Aveau chiar si un catelus care am inteles ca nu apartinea trupei, ci dimpotriva, el nu apartinea trupei, dar din cauza ca era foarte mic si nu putea nici sa muste si era oricum si foarte, atunci una dintre asii, nu stiu care, ca toate seamana-ntre ele ca doua picaturi de, a gasit de cuviinta sa faca poze cu el in brate, neluand in consideratie faptul ca, uite, de exemplu, acel catelus era destul de cu coada. Cu coada-ntre membrele inferioare din spatele organismului sau de caine mic care, dac-ar fi fost lasat liber, ar fi dat telefon la "Patru labute" ca sa-l scape de-acolo. Sau poate.

Am inteles imediat ce se petrecea in emisiune. Una (sau poate chiar doua) dintre cele patru (sau poate chiar cinci sau poate chiar opt) fete care alcatuiesc ceea ce alcatuiesc ca un tot unitar, muzical si complex, se joaca intr-o comedie care inca n-a iesit, dar care o sa iasa sigur (asta bag mana-n foc pentru) si deci. De aici, noi am inteles foarte bine exact ceea ce era de inteles: ca nu le era indeajuns (sau poate chiar suficient) talentul imens al cantatului, dar iata ce generoasa a fost Natura cu unii, le-a dat chiar si un bonus de talent, talentul actoricescului, fapt care ne umple de manie, pe cuvantul nostru de invidiosi! Cu unii, pur si simplu, Natura nu se mai satura sa dea, sa dea, sa dea incontinuu, pe cand cu altii, parc-ar da de la ea. Bai, deci.

Nu m-am putut bucura foarte mult de prezenta in emisiune a celor sapte (sau poate chiar o filarmonica-ntreaga) de la A.S.I.A. Dupa un cadou muzical de exceptie (un play-back reusit in care, desi autorul sustinea ca are mai multe idei, el sustinea numai acelasi lucru tot timpul, fapt care mi-a pus nefaste semne de intrebare, adica autorul chiar are mai multe idei?, si daca da, unde le tine), deci dupa acest promitator preludiu, am fost macelarita de pauza de. Publicitate!

×
Subiecte în articol: arte