x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O lucrare a sculptorului Gheorghe Coman a fost distrusă de un copac

O lucrare a sculptorului Gheorghe Coman a fost distrusă de un copac

15 Mai 2017   •   13:39
O lucrare a sculptorului Gheorghe Coman a fost distrusă de un copac

"Doamna Neaga", o lucrare emblematică a Taberei de Sculptură în aer liber de la Măgura, judeţul Buzău, realizată în anul 1973 de sculptorul Gheorghe Coman, a fost distrusă recent de un copac doborât de furtună, însă administratorul stabilimentului de cultură susţine că nu are "niciun instrument în vederea restaurării". 

Anunţul privind degradarea lucării a fost făcut luni, de Filiala Buzău a Uniunii Artiştilor Plastici. 

"Statuia este amplasată pe drumul către schitul Cetăţuia şi fost dedicată, de Gheorghe Coman, Doamnei Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul, o personalitate istorică reprezentativă pentru Ţara Românească. Conform legendei, Doamna Ţării Româneşti a construit cetatea Bradu, Cheia, de pe valea pârâului Tisău şi mănăstirea Buda", a declarat pentru AGERPRES Valeriu Şuşnea, preşedintele filialei Buzău a Uniunii Artiştilor Plastici Buzău. 

Potrivit acestuia, "tabăra este unică în România, iar restaurarea sculpturii trebuie făcută de sculptori profesionişti". 

La rândul său, Laurenţiu Grigoraş, directorul Muzeului judeţean Buzău, administratorul taberei, susţine că instituţia pe care o conduce nu are "niciun instrument în vederea restaurării unor sculpturi". 

"Mereu apar probleme la Tabăra de la Măgura, terenul are o suprafaţă de 22 de hectare şi aparţine Episcopiei Buzăului. În urmă cu cinci-şase ani, s-a încercat restaurarea unor sculpturi, fragmente foarte grele din piatră prăbuşite, cu ajutorul unui excavator, o îndeletnicire pe cât de hazlie, pe atât de periculoasă, căci Muzeul judeţean nu are niciun post bugetat şi nici resurse financiare alocate pentru restaurarea lucrărilor distruse", a spus Grigoraş. 

Tabăra de Sculptură în aer liber de la Măgura, considerată "Barbizonul sculpturii româneşti", are 256 de lucrări realizate din piatră timp de 16 ediţii, în perioada 1970-1985, de peste 200 de artişti plastici reprezentativi din ţara noastră.

×