O regretabila eroare s-a strecurat...

Am comis o greseala majora. Adica, ce vreau sa spun, vreau sa spun ca, domnilor, domnisoarelor si, in ultimul rand, doamnelor, a-nceput sa-mi placa piesa aia pe care o terfelisem in presa acu’ ceva vreme, a lu’ Akcent. In primul rand, e extrem de potrivita sa faci aerobic pe ea, chestie care, nu-i asa, nu ne poate decat bucura, dar mai inainte de primul si primul rand, la minus primul rand, sau ceva de genu’ asta, piesa asta are o valoare filozofica ceva de speriat. Pe bune, sa moara Bibi daca nu.

"Toate aromele subtile ale vietii mele au devenit seminte amare, frunze otravite, fara tine". Scuze, asta e din alt film... nu asta voiam sa spun... da’, pe bune, uitati, imi torn cenusa-n cap, ma trag de par, imi trag o mama de bataie, sora cu moartea, ma pun la zid si ma ucid prin impuscare lenta, ma biciuiesc la modul bestial... "sunt emotionat, pentru ca eu sunt ochiul stang, tu esti dreptul, n-ar fi o nebunie daca ne-am desparti?, noi suntem 1"... scuze, ma tot obsedeaza filmul asta... stati... eu vreau sa vorbesc despre cum a-nceput sa-mi placa mie piesa aia a lu’ Akcent, mai ales pentru valoarea ei filozofica.

Bai, deci care-i problema? Problema sta in felul urmator: mai intai de toate, astia de la Faithless... scuze, astia de la Akcent, au vazut in tipa aceea ce au vazut si poetii neamului nostru romanesc, de pe aceste plaiuri... aaa... seculare, sa le zicem. Adica tipa, ca si celebra Catalina a nu mai putin celebrului Gambeta, poetul nostru national, e o diva care nu-ntelege dimensiunea hyperionica a oamenilor nostri (i-am numit aici pe cei de la Akcent). Stiti, e ideea aia mai veche, atractia dintre poluri, plusul cu minusul, unde plusul e Luceafarul, iar minusul e fata care... dom’ne, pur si simplu nu-ntelege de vorba buna!

Eu am vazut ce privire dispretuitoare are. Am vazut si cum un alt baiat, ala mai macho, mergea in apropierea ei, adulmecandu-i, nu-i asa, parfumul, iar ea... ce face ea? Se duce la bar si, prin ridicarea, i-as zice autoritara, a indexului, se face cu un cocteil. Si toate astea, in timp ce baiatul nostru o idolatrizeaza din priviri.

Ce n-ati inteles? E foarte simplu. Povestea Luceafarului si-a Catalinei se prelungeste in postmodernism cu povestea fetei care bea sampanie in limuzine de lux si se pupa cu baietii prin lifturi. Paranteza: sincera sa fiu, mi-as dori si eu sa raman blocata in lift cu Keanu Reeves, de exemplu. Cu toate astea, de cate ori am ramas blocata-n lift, a fost fie cu cucoane incarcate de sacose, fie cu colegi de-ai mei, neinteresanti, de la J.N. (pentru ca, va spun un secret, liftul asta al nostru merge foarte prost si nu se poate sa nu ramai intre etaje de cateva ori pe saptamana).