x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Pavel Coruţ / A scris 123 de cărţi. A.M.R: 277

Pavel Coruţ / A scris 123 de cărţi. A.M.R: 277

de Adrian Vaduva    |    10 Mar 2009   •   00:00
Pavel Coruţ / A scris 123 de cărţi. A.M.R: 277

Pavel Coruţ s-a impus ca scriitor după 1991. Anterior, a fost ofiţer de marină, a lucrat în Direcţia de Constraspionaj Militar şi ca agent deplin conspirat în fosta URSS. În august 1991, o dată cu desprinderea Republicii Moldova din Imperiul Roşu, Pavel Coruţ şi-a încheiat cariera de spion, devenind jurnalist şi scriitor.




  • Jurnalul Naţional: Experienţa de spion vă ajută în redactarea cărţilor?

Pavel Coruţ: Bineînţeles. Anii petrecuţi în serviciile secrete m-au desprins cu verificarea fiecărei informaţii, pentru a fi sigur că nu sunt indus în eroare. În plus, mi-am dezvoltat foarte mult capacitatea de sinteză. Sunt obişnuit să scriu în cuvinte puţine şi simple cele mai stufoase informaţii.

  • Câte dintre întâmplările trăite ca agent se regăsec în romanele de aventuri pe care le scrieţi?

Mai mult de jumătate. Spre exemplu în “Quinta spartă”, primul roman din seria Octogonul, acţinea este reală. Puţin romanţată, este adevărat, şi presărată cu mult umor, pentru că de asta au nevoie românii, de veselie. De asemenea, “Fulgerul Albastru”, are la bază o poveste reală, arhicunoscută în lumea spionajului românesc. Toate întâmplările din cărţile mele sunt luate din viaţă, se romanţează plus o doză de umor, cu care să vindec românii.

  • Aţi trăit vreodată blestemul foii albe?

Niciodată. Când eram contraspion am depăşit cu brio toate testele de fantezie la care am fost supus. Pentru că înainte asta era ordinea firească a lucrurilor, erai testat periodic. La unul dintre teste am participat 800 de subiecţi. După prima zi rămăseserăm doar 100, iar după încă o zi mai eram doar eu şi şase psihologi. În plus, eu am şi trăit experienţe neobişnuite aşa că am întotdeauna ceva în vârful pixului. Să vă dau un exemplu: în 92, în Transnistria, împreună cu un alt ziarist român, Ion Ursan, am stat în faţa unui pluton de execuţie. Vă daţi seama cam care era nivelul de adrenalină atunci? Şi vă mai dezvălui un secret: citesc foarte mult, aproximativ 400-500 de pagini pe noapte. Pentru fiecare volum pe care îl scriu mă documentez mult. Spre exemplu, pentru “Secretele vârstelor de aur” am parcurs peste 20.000 de pagini de specialitate. Nu-mi las niciodată creierul să lenevească, să nu aibă ceva de făcut.

  • Nu sunteţi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

N-am solicitat înscrierea în această organizaţie, întrucât sunt divizaţi în mai multe tabere care se ceartă mereu şi se acuză de necinste. Eu nu pot fi parte a unei organizaţii în care primează necistea, bârfa, ura.

  • Există voci care spun că sunteţi încă activ.

La 15 decembrie 1990 am fost trecut în rezervă prin decretul semnat de preşedintele de atunci, Ion Iliescu. Aşadar am fost eliberat din Direcţia de Constraspionaj Militar, Serviciul 8, Unitatea 215 (spioni acoperiţi). Mărturisesc că în acele vremuri eram agent sub acoperire în Republica Moldova, cu misiunea de a asigura desprinderea acesteia de URSS. Chiar dacă demisionasem, mi-am continuat munca pe banii mei până în 1991, când împreună cu un grup de oficiali moldoveni am declarat independenţa faţă de Imperiul Roşu, la Kremlin. Din acel moment, eu, Pavel Coruţ, nu mai sunt activ.

  • Sunteţi cel mai prolific scriitor român.

În momentul când am demisionat mi-am propus să ajung cel bun ziarist al României. N-am ajuns cel mai mare jurnalist, am devenit însă cel mai prolific scriitor român. Şi încă ceva, 10% din munca mea este talent restul este muncă. Până în prezent am 123 de titluri, din care 6 milioane de exemplare vândute. Nu vreau să slăbesc ritmul, îmi doresc să scriu din ce în ce mai bine şi din ce în ce mai mult. Mi-am planificat ca în următorii 40 de ani să ajung la 400 de cărţi publicate. Ştiu că este un plan ambiţios, însă această trăsătură de caracter nu mi-a lipsit niciodată. Am plecat la 14 ani să cuceresc lumea îmbrăcat într-o pereche de pantaloni de doc. La 21 de ani şi jumătate eram ofiţer marin responsabil cu navigaţia pe un vânător de submarine. Aveam pe navă 60 de suflete pe care le scoteam în mare. Mai târziu am primit propunerea de a mă alătura Direcţiei de Constraspionaj Militar cu promisiunea că voi avea foarte multe de învăţat. Am acceptat cu inima deschisă şi nu regret niciodată că am lucrat acolo întrucât chiat am învăţat foarte multe. Succesul meu ca scriitor se datorează faptului că am învăţat disciplina germană, curajul american şi tenacitatea japoneză.

  • Domnule Coruţ, cine sau ce v-a inspirat în această lucrare, “Secretele vârstelor de aur”?

Încă din perioada când lucram ca ofiţer de informaţii, am aflat că savanţii americani şi sovietici stabiliseră că organismul uman e proiectat să trăiască 200-250 de ani. Cele două superputeri, SUA şi URSS, păstrau însă un deplin secret asupra experienţelor de întinerire şi de prelungire a vieţii active peste vârsta de 100 de ani, experienţe făcute în istitute de specialitate. Mi se părea nefiresc ca fiinţa supremă de pe această planetă, omul, să trăiască mai puţin decât o broască ţestoasă. Ca atare, m-am încăpăţânat să mă documentez în acest domeniu şi să experimentez metodele de prelungire a vieţii active pe propria-mi persoană. În ultimii cinci ani, am profitat de faptul că multe informaţii americane şi sovietice au fost desecretizate, completându-mi documentarea. Am muncit mult la această carte, cu scopul de a o face accesibilă şi utilă unui număr mare de oameni. De regulă, când aud expresia vârste de aur, oamenii fac o conexiune inconştientă fie cu epoca zeilor din diverse mituri, fie cu perioada bătrâneţii. Cartea mea introduce în circulaţia publică a treia semnificaţie a acestei sintagme. Toate noile perioade de vârstă din viaţa oamenilor, de la naştere şi până la 110 ani, sunt aurii şi pline de fericire. Copilăria va dura până la 12 ani, adolescenţa-până la 20, prima tinereţe-până la 40 de ani, a doua tinereţe – până la 60 de ani, maturitatea creatoare – până la 90 de ani şi bătrâneţea senină – până la 110 ani sau mai mult.

  • Pare ceva de domeniul fantasticului.

Cei care îmi citesc cărţile de mai mult timp ştiu că sunt un raţional perfect, un duşman declarat al oricărei forme de misticism şi pseudoştiinţă. Marele Creator  ne-a înzestrat cu un program vital de circa 200 de ani, însă noi ni-l scurtăm prin autoprogramare mentală inconştientă de îmbătrânire şi moarte prematură, prin trai dezordonat şi prin ignorarea unor metode simple de programare pozitivă a destinului propriu. Eu mi-am propus să iniţiez cititorii receptivi în ştiinţa vieţii lungi, sănătoase şi fericite, trăite chiar în condiţiile mai modeste oferite de societatea actuală.

  • Deci, metodele din “Secretele vârstelor de aur” se bazează numai pe folosirea forţelor din înzestrarea organismului?

Marele Creator ne-a înzestrat cu un organism capabil de mari performanţe psihice şi fizice, apt să se autolecuiască de majoritatea bolilor care îl agresează, programat să trăiască în această lume cel puţin 200 de ani. Oamenii  sunt vinovaţi că nu au studiat în profunzime organismul uman, cu scopul de a-i descoperi şi a-i folosi toate darurile cu care l-a înzestrat Divinitatea... Cartea mea e un modest îndreptar de trezire şi folosire a forţelor extraordinare ascunse în cele 100 de miliarde de neuroni ai creierului şi în cele 60 de miliarde de celule ale trupului. Luaţi aminte că fiecare genă conţine informaţii cu care s-ar putea scrie 3.000 de cărţi de câte 1.000 de pagini!

×
Subiecte în articol: arte pană