Radu Mihăileanu, într-o nouă "călătorie umană"

Noul lungmetraj al lui Radu Mi­hăi­leanu, "La source des femmes", reali­zat în acelaşi limbaj tragicomic ca şi celelalte filme ale sale, se află în postproducţie. Cineastul a acordat Jur­nalului Naţional un interviu, în ca­re vorbeşte despre această crea­ţie.

Jurnalul Naţional: De curând aţi încheiat filmările la o nouă pe­liculă – "La source des femmes" – în nor­dul Africii şi venise o veste fru­moa­să: nominalizarea peliculei dumneavoastră, "Concertul", la Glo­bul de Aur, categoria Cel mai bun film străin. Cum aţi primit înştiin­ţa­rea?
Radu Mihăileanu: Am aflat ves­tea în timpul filmărilor, în ultima săptămână. La început am crezut că era o glumă – am aflat la pauza de prânz –, după care a fost destul de greu să mă concentrez la filmare, mai ales că o mare parte din echipă participase şi la filmările "Concertului" şi nu doream să le spun înainte de sfârşitul zilei, ca să nu-i distrag. Dar ştirea s-a aflat imediat, toate posturile de radio şi de televiziune comunicând-o. Deci, a fost o zi minunată, de fapt, toţi aveam o energie incredi­bilă şi mai multă încredere în noi.

Scenariul pentru "La source des femmes" l-aţi scris împreună cu Alain-Michel Blanc, cu care aţi scris şi "Trăieşte" ("Va, vis et deviens") şi "Concertul". Cum a început cola­borarea cu el?
L-am cunoscut cu aproximativ zece ani în urmă. Căutam un scena­rist care să cunoască bine Africa, pentru un film de televiziune a cărui acţiune se petrecea la pigmei. Am dat de el (a trăit în Camerun şi în Africa de Sud) şi am devenit imediat foarte buni prieteni.

Un nume care atrage atenţia asupra noii producţii cinema­to­grafice pe care o semnaţi este cel al lui Luc Besson prin studioul EuropaCorp, unul dintre pro­du­că­tori. Care au fost argumentele pentru a-l convinge să investească în proiectul dumneavoastră? Sau a fost suficient succesul filmelor pe care le-aţi regizat?
Luc şi studioul lui au difuzat "Concertul". Ne-am apropiat şi am simpatizat. Pentru că filmul a fost un succes, el a vrut neapărat să facă parte din aventura următorului meu film. Era firesc să continuăm împreună.

"La source des femmes" are un buget, potrivit primelor informaţii des­pre film, de aproape 9 milioane de euro, ceea ce pentru un cineast care trăieşte şi lucrează în România pare o cifră fabuloasă. Este to­tuşi suficientă această sumă pentru un film pe care, cred, îl doriţi să fie pe placul tuturor, să ajungă în to­puri – fie la încasări, fie la premii?
Filmul costă 7 milioane de euro. "Concertul" a costat de două ori mai mult. În Franţa, toţi finanţatorii mei se aşteptau să le cer pentru următorul film 20 de milioane. Dar fiecare film, fiecare subiect, are preţul lui. Nu sunt obişnuit să fac nici o concesie, dar nici să cer mai mulţi bani decât adevăratul cost. Pentru "La source des femmes", aşa cum îl visam, în acelaşi timp un film tra­tând o ade­vărată problematică, dar într-un limbaj universal, comercial, cele 7 mi­lioane de euro vor fi, sper (sunt acum în postproducţie), sufici­enţi. Suficienţi pentru a crea o magie.

Filmul este axat "pe o bătălie între sexe" dintr-un sat de munte, în lumea musulmană. Femeile refuză să acorde "favoruri sexuale" băr­ba­ţilor, până când ei nu se vor implica în rezolvarea unei probleme sociale în comunitatea lor. La cât tra­gism şi la câtă comedie să se aş­tepte publicul, chiar dacă acestea sunt bine îmbinate, aşa cum s-a întâmplat şi în alte filme ale dumneavoastră?
Subiectul este greva femeilor dintr-un sătuc, care nu vor să mai facă dragoste atât timp cât bărbaţii nu aduc apă în sat. Căci ele trebuie în fiecare zi să urce pe munte, la izvor, cu găleata, ca să aducă apa atât de necesară familiei. Ca de obicei, în filmele mele, limbajul este tragi-comic, femeile au mult umor, chiar dacă viaţa lor e dificilă. Şi realitatea acestor sate este tragicomică. Vă dau un exemplu de dialog între civilizaţii: femeile merg dintr-un sat în altul pe măgar, dar vorbesc la telefonul mobil sau se uită la seriale mexicane şi le e milă de femeile mexicane care suferă din amor.

Este un subiect inventat sau are la bază vreun caz real?
Este inspirat dintr-un fapt care s-a petrecut în Turcia.

Aţi filmat în Maroc, evident într-un sat. Cum au fost condiţiile pentru echipă?
Extraordinare! Satul ne-a adoptat, eram ca la noi acasă. Şi toţi sătenii – 350 – lucrau la film: la producţie, la decoruri, la costume, la cantină, dar şi la figuraţie.

Femeile tinere se revoltă îm­potriva soţilor, fac grevă, rezistă cu stoicism în faţa lor. Până la urmă iz­butesc. Date fiind "regulile" în lu­mea musulmană privind locul fe­meii în societate, nu se vor simţi ri­di­culizaţi bărbaţii în această lume a lor? Aveţi vreo temere în acest sens?
În film, ca în realitate, nu toţi bărbaţii sunt împotriva femeilor şi a grevei lor. Există bărbaţi progresişti, care le înţeleg şi le susţin. Tot aşa cum în religia musulmană femeia e respectată; chiar există un curent numit "l’Islam des Lumières", care este foarte progresist.

Cum au decurs filmările? Au fost peripeţii, întâmplări neaşteptate, căci şi scenariul este plin de întâmplări, specific decupajelor dumneavoastră?
La orice filmare sunt peripeţii. Eram o echipă de 100 de oameni (plus sătenii) venind din Franţa, Ro­mânia, Belgia, SUA, Maroc şi obligaţi să trăim împreună patru luni. E normal ca să existe poveşti de dragoste, crize, miracole, prietenii puternice, precum şi o mare îmbogăţire datorită "celuilalt". Poate că asta mă excită în viaţă, la fel de mult ca filmul: această "călătorie" umană.

Atunci când aţi scris scenariul, când aţi creat personajele, aţi ţinut cont de vreo actriţă care joacă în film – Leïla Bekhti, Hafsia Herzi, Sabrina Ouazani – sau distribuţia aţi făcut-o mai târziu?
Scriind, mă gândeam deja la Leïla Bekhti, Hafsia Herzi, Hiam Abbass şi Zinedine Soualem. Sabrina Ouazani, Biyouna, Saleh Bakhri şi Mohamed Majd au apărut în timpul pregătiri­lor.

În film nu aţi distribuit actori ro­mâni, ca în "Concertul", bunăoară. Aţi preferat, însă, în echipa de reali­zatori pentru această producţie franţuzească doi scenografi români – Cristian Niculescu (decoruri) şi Viorica Petrovici (costume). Cum explicaţi alegerea? Prin ce v-au impresionat aceşti doi creatori?
Ei nu sunt numai genii în domeniul lor, dar şi buni şi vechi prieteni ai mei. Ne-am cunoscut la primul meu film, "A trăda" ("Trahir"), şi nu ne-am mai despărţit, în afară de "Trăieşte" ("Va, vis et deviens"). E atât de agreabil să lucrezi cu ei, au aceeaşi exigenţă ca şi mine. Acum ne cu­noaş­tem foarte bine, nu avem nevoie tot timpul de explicaţii şi avem aceleaşi gusturi.

Reuşiţi să terminaţi filmul ca să fie propus pentru Festivalul de la Cannes? Ori nu există un asemenea obiectiv?
Singurul obiectiv e de a face un film bun şi de a-l prezenta publicului în cele mai bune condiţii. Un film are viaţa lui, îţi impune ritmul lui. Deci, dacă se lasă montat uşor şi va fi gata cât mai repede, de ce nu? Dacă va fi gata mai târziu, înseamnă că şi-a ales alt destin şi vom încerca să-l as­cul­tăm.

Când va putea fi lansat în circuitul cinematografic?
La toamnă, în noiembrie.