Rita Shapira ­ Iubirea în trei reprezentări

“România este absolut superbă! Nu mă refer la natură, pentru că asta se ştie, ci la  oamenii nemaipomeniţi pe care îi găseşti în locuri minunate.”

Doamna Rita Shapira este artist plastic, un suflet obişnuit să recunoască frumosul oriunde ar fi el, şi un creator.

Am purtat discuţia în holul clădirii centrale a Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti. Nu întâmplător. Aici te întâmpină  lucrarea “Dialog – viitorul copiilor”. “Avem cele trei rase – nichelul este rasa albă, alama – rasa galbenă şi cuprul ­ rasa neagră ­ sunt acele jumătăţi de feţe, iar  la baza lor avem Maternitate”. Partea aceasta este din marmură, şlefuită rotund şi cald, de parcă simţi revărsându-se în jurul tău cea mai frumoasă dragoste: aceea dintre mamă şi copil. “Jocuri de copii” se intitulează seria de sculpturi foarte apreciată de critici şi de public.

“Un copil este tot ce poate fi mai frumos pe lume”, ne spune artista.

“Am trei mari iubiri în viaţă: etnografia, sculptura şi copiii”, ne mărturiseşte emoţionată. “Pe copii, pe cei de grădiniţă îi iubesc foarte mult.” Îi ajută, face donaţii de jucării, mobilier, ba chiar şi costume de carnaval – aşa după cum descoperim într-un album  de fotografii, în care este înconjurată de copiii cărora le-a adus bucurie. “Anul acesta de Moş Nicolae merg la Curteşti, la grădiniţă, să le duc material didactic şi jucării.” A fost şi la Valea Plopului şi a rămas încântată de munca părintelui de acolo.

Astă vară, la muzeu, a organizat o expoziţie cu lucrări de-ale sale sculptură şi tapiserie. “Vizitatorii mi-au lăsat mesaje de apreciere care, contează mai mult pentru mine decât de la personalităţi. Sunt sincere.”

De-a lungul vieţii a participat la foarte multe expoziţii în ţară, dar mai ales în străinătate ­ Israel, în Statele Unite, Italia, Elveţia. De altfel, străinii îi apreciază foarte mult creaţia, lucrări de ale sale fiind în colecţii private, ba chiar la sediul UNESCO, la New York.

Sculpturile sale sunt luminoase, calde, cu linii curbe, pozitive. Tapiseriile sunt minunate, fermecătoare. Există însă şi seria “Holocaust” ­ câteva “măşti” susţinute de o ţesătură te fac să te cutremuri.

A treia, dar nu cea din urmă dragoste a doamnei Rita Shapira, este entografia. De curând a donat Muzeului Satului o colecţie impresionantă; câteva sute de obiecte ­ straie, măşti, ceasuri, ceramică. Autentice, valoroase, “de pe vremea când încă se ţineau tradiţiile”. Este o pasiune veche. “Încă din tinereţile mele, de pe la 16 ani, am început să colecţionez. Am umblat toată ţara cu rucsacul în spate – mai puţin în Ţinutul Pădurenilor şi în Dobrogea ­ în căutare de frumos.” Mentorul său a fost chiar  profesorul Focşa, care pe atunci era directorul muzeului. Uneori îi “confisca” vreun obiect deosebit pe care îl găsea prin peregrinările sale. Relaţia cu profesorul Focşa a fost o prietenie pe care nu o va uita niciodată. În cinstea ei, a frumosului creat de români, doamna Rita Shapira a organizat acum câţiva ani o sală românească în cadrul unui muzeu din Israel, în oraşul Lod. Şi o expoziţie cu obiectele din colecţia sa. “Au venit foarte mulţi români care plecaseră de mult timp din ţară. Pe mulţi i-am văzut lăcrimând.”

Recunoaşte că a fi colecţionar e “o boală grea”, dar “astăzi, lumea toată este întoarsă pe dos. Şi e păcat să treci pe lângă lucruri frumoase şi să nu le bagi în seamă”. Dar nici oamenii cu suflet mare nu trebuie ocoliţi. La 20 noiembrie, în cadrul întâlnirii

Protecţia bunurilor culturale: o perspectivă internaţională, a existat un moment special dedicat  donatorilor şi donaţiilor pentru muzee, iar doamnei Rita Shapira i s-a mulţumit pentru dragostea deosebită pe care o are faţă de Muzeul Satului.