Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum ar fi dacă toate filmele si serialele la care puteţi avea acces pe canalele de televiziune ar fi… unul singur şi acelaşi, zi de zi, săptămână de săptămână, an de an? Un singur serial, gen "Tânăr şi neliniştit", în mii episoade, reluate desigur, pentru cei care dintr-un motiv sau altul, n-au prins ultimul episod.
Gândul ăsta stupid m-a lovit azi, privind, de la volanul maşinii, afişele electorale care decorează oraşul. Anul ăsta, pe arterele principale, portretele candidaţilor vor beneficia - în plus, dar nemeritat - de "magia" luminilor de la decoraţiunile de Sărbători. A început campania electorală.
Cum este posibil, ca după atâţia ani, să fim obligaţi - şi să ne placă - să urmărim tot "Tânăr şi neliniştit", episodul 7549? Sau 6783? Sau care o fi?
Mă uit pe panourile electorale şi văd, în proporţie de 95% aceleaşi feţe. Restul de 5% sunt, ca şi în serialul de televiziune, roluri noi - pentru că unii au plecat de bună voie sau siliţi, alţii au murit, iar scenariştii, ca să ramifice povestea, au inventat personaje noi. Serialul continuă să se producă şi să se difuzeze cu succes, de atâţia ani, pentru că "prinde". S-a creat un cult, o mişcare, are fanii lui. Este o instituţie care fabrică bani. Şi vedete. Dar problema majoră este că serialul este produs de aceeaşi entitate, aceeaşi mentalitate, are acelaşi concept, format şi acelaşi stil. De ani de zile. Esenţial, neschimbat, în conţinut. Aparent, de formă, cosmetizat ca să se adapteze evoluţiei societăţii. Oamenii se uită cu milioanele la aceeaşi chestie, hipnotizaţi parcă, iar producătorii fac bani.
Exact aşa se întâmplă şi cu acest sitcom al politicii româneşti de 22 de ani încoace. Numai că ăsta e pe bune, e real, ni se întâmplă nouă în realitate şi cu toate astea nu ne mai săturăm să ne uităm la el, zi de zi, de ani de zile şi, în plus, o dată la 4 ani, îl mai şi votăm drept cea mai bună producţie cinematografică din istorie. Mai mult, am ajuns să trăim în el, într-un joc absurd şi schizofrenic între realitate şi ficţiune, ca în filmul "Truman Show" în care Jim Carrey, un agent de asigurări, descoperă că viaţa sa, este de fapt, un reality-show TV fără sfârşit - nimic altceva decât un uriaş studiou de televiziune, cu camere ascunse montate pe peste tot.
Da, în România se produce şi se filmează acelaşi serial TV de peste 22 de ani încoace. Şi cum ar putea fi altfel când "Revoluţia" română a fost… prima revoluţie transmisă în direct la TV? Totul a pornit de acolo. O ficţiune magistrală. În care producătorii şi regizorii au făcut şi fac averi imense pentru că noi ne uităm la show-ul vieţii noastre regizat de ei şi cumpărăm produsele din calupurile de publicitate pentru a avea puterea şi cuminţenia necesară de a urmări, hipnotizaţi, serialul, zi de zi, aşezaţi comod, în familie, pe canapeaua din living-ul casei cumpărată pe credit luat de la o instituţie financiară care este unul dintre principalii sponsori ai producţiei.
Iar afişele electorale nu sunt altceva decât un promo al actorilor care asigură distribuţia. Aceiaşi de ani şi ani de zile. Bugetul statului este, de fapt, bugetul acestei uriaşe şi groteşti producţii de televiziune în care, de peste 22 de ani, noi, oamenii, suntem nişte figuranţi plătiţi prost, dar fericiţi că jucăm în reality show-ul propriei noastre vieţi - că se dă la TV.
Citește pe Antena3.ro
