x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Romanul devenise mai real decât realitatea

0
Autor: Monica Andronescu 20 Oct 2009 - 00:00
Romanul devenise mai real decât realitatea Christian Silva/Jurnalul Naţional

În anul 1988, pe marile ecrane din România socialistă se lansa filmul "Moromeţii", în regia lui Stere Gulea, rămas până astăzi una dintre cele mai iubite producţii cinematografice de la noi. Despre zilele de filmare, despre dragostea pentru literatura lui Marin Preda şi despre întâlnirea lui cu marele scriitor, am stat de vorbă cu regizorul Stere Gulea...

Jurnalul Naţional: Cum şi când s-a născut ideea filmului "Moromeţii"?

Stere Gulea: Intenţia de a face un film după Marin Preda data cam din '74-'75, când a existat o discuţie legată de "Marele singuratic". Dar eu eram încă tânăr, iar Preda voia un regizor cunoscut... Peste ani am revenit la ideea cu Marin Preda. Era un autor pentru care eu aveam o aplecare constantă, iar în '84 m-am hotărât să fac un scenariu. El nu mai trăia. La început, ideea a fost să scriu un scenariu original, după mai multe cărţi, dar, lucrând, am ajuns la "Moromeţii".

Şi aşa am făcut vreo trei variante de scenariu, iar cu a treia m-am prezentat... Pe atunci erau casele de film în cadrul Ministerului Culturii. A fost o perioadă de discuţii, amânări, incertitudini, destul de neplăcută, pentru că erau destui oameni care se opuneau realizării unui film după "Moromeţii". N-aş putea să vă spun care erau motivele, dar erau oameni importanţi, care aveau influenţă, şi printre ei era în primul rând Titus Popovici.

La un moment dat am primit aprobare să începem pregătirea şi producţia filmului, urmată de o nouă perioadă de îndoieli şi incertitudini. Trecea anotimpul... Eram în plină vară şi devenise din ce în ce mai dramatic dacă filmul se va putea face sau nu. De altfel, filmările propriu-zise le-am început pe la mijlocul lui august 1985. Şansa mea a fost că în anul ăla a fost o toamnă lungă ca o vară. Am filmat scene unde oamenii erau îmbrăcaţi de vară în luna noiembrie.

Reuşisem să găsesc undeva, nu departe de Siliştea Gumeşti - unde nu se prea putea filma, pentru că locul era schimbat - trei sate care se chemau Talpa. Acolo am descoperit un colţ de uliţă de care m-am legat. O casă şi o curte... Nu era locuită şi am restaurat-o. O casă din spate, care după aceea a devenit casa lui Bălosu, era cam în aceeaşi situaţie. De altfel, în film, pe casă se pune tablă, deci am convertit, ca să zic aşa, situaţia. Locul era ofertant, pentru că nu aveam probleme legate de stâlpii de electricitate, antene de televizor şi alte lucruri, pe care după aia trebuia tot timpul să le maschezi.

Tot acolo am reuşit la un moment dat să amenajez "Poiana lui Iocan". În zona aia m-am învârtit până când am reuşit să pun în cutii, cum spunem noi, cam 90% din film. Asta se întâmpla la începutul lui noiembrie. În absenţa mea, materialul filmat era vizionat de cenzori. Şi tot timpul eram sunat şi chemat la Bucureşti, ameninţat ca să întrerup filmările, pentru că tot timpul aveau obiecţii.

 

De ce aţi ales să faceţi un film alb-negru în epoca filmului color?

Filmul color, chiar dacă îl tratezi, uneori riscă să pasteleze puţin prea mult, adică să nu redea esenţialitatea acestei vieţi, care e simplă, dură. Eu l-am văzut alb-negru... Mi s-a părut că asta îl ducea mai aproape de realitate... Problema cenzorilor era că o să arătăm urât aşa, desculţi... Sigur că răspunsul meu era întotdeauna bazat pe carte şi cu asta mă apăram. Spunem că asta e o realitate, că aşa erau lucrurile atunci, că oamenii aşa trăiau.

 

După ce filmul a fost gata......au mai trecut vreo doi ani...

Da, cam aşa au trecut până la premieră. Şi au fost noi momente de incertitudine. Am reuşit, cred eu, să salvez filmul de tăieturi şi alte lucruri, adoptând într-un fel tactica pe care o avea Moromete cu plata "foncirii". Nu spuneam niciodată "nu" ferm. Spuneam că da, o să mă gândesc, după care ziceam că n-am cum să fac. Începeau noi discuţii şi ei spuneau "totuşi, trebuie", uneori mai înăspreau tonul, mai treceau luni, până când, la un moment dat, după aproape doi ani, m-am trezit că mă cheamă şi mă întreabă care e situaţia filmului. "Păi e acolo, cum îl ştiţi", le-am răspuns. Şi a apărut în toamna lui '88.

 

Fotografie în mişcare
Vă amintiţi când aţi citit prima dată romanul şi cu ce gânduri?

L-am citit pe la 19, 20 de ani. Eu, fiind de fel de la ţară, pesemne că am avut o altă percepţie. Marin Preda era clar unul dintre puţinii scriitori în care simţeai că există autenticitate. Îl urmăream cu mult interes, pentru că aveam sentimentul că pot să rezonez cu el, că regăsesc în el lucruri pe care mi-ar fi plăcut şi mie să le pot exprima. Cu "Moromeţii" ai sentimentul că asişti la ceva autentic ieşit din comun. Faptul că am putut să fac un film după el îl consider un noroc. Sigur că era şi riscant, puteai foarte uşor să ratezi cu un film după o capodoperă...


Cât de aproape vă era sau vă e spiritul lui Moromete?

Viaţa de ţăran, indiferent unde ar fi, pe ce meleaguri, are caracteristici asemănătoare. Mentalitatea, comportamentul sunt, cu mici diferenţe, ale ţăranului, şi nu ale orăşeanului. Asta a contat foarte mult. Plus faptul că ştiam cum arată lucrurile, ce înseamnă să ai grijă de animale, cum arată o curte, care sunt relaţiile, cum se îmbracă oamenii, ce mănâncă, cum arată viaţa într-un sat dimineaţa, cum arată peste zi, cum arată seara...

Aşa am construit filmul, pe momentele zilei. Vara, satul de obicei se golea de oameni, pentru că erau la câmp, rămâneau bătrânii cu găinile, era linişte... Erau lucruri la care, şi dacă n-aş fi fost eu atent, ceva din mine mă făcea atent, mă trăgea de mânecă şi-mi spunea: "Vezi că nu e aşa". Cinematograful obligă la autenticitate, la verosimilitate.
E, totuşi, fotografie în mişcare...

 

Iniţial, alesul pentru rolul lui Ilie Moromete nu a fost Victor Rebengiuc... Cum ar fi arătat filmul fără el?

Ar fi fost diferit. Eu mă gândisem iniţial la Dinică, pentru că Dinică mi se părea mie aproape de suceala lui Moromete din carte, aşa cum îl vede Preda. Poate ar fi fost puţin mai iute de fire... Nu ştiu. Cu siguranţă Rebengiuc a adus forţa dramatismului. Şi, ca pater familias, Rebengiuc a fost mai potrivit. Eu cred că e vorba totuşi de actori egali ca forţă, cred că sunt amândoi printre cei mai buni actori de cinema pe care i-am avut de la război încoace.

 

Aţi adăugat scene în timpul filmărilor?

Da, am adăugat sau le-am dilatat. Aveam actori de forţă, îmi dădeam seama că pierd şi atunci luam romanul şi repetam scena mai aproape de ce era acolo. Şi cred că a fost bine, pentru că întotdeauna un scenariu este mai schematic, pe când romanul cu descrieri, cu precizări, cu nuanţe, dintr-odată parcă te împinge spre lucruri mai adevărate şi în acelaşi timp mai incerte, mai nuanţate. Făceam lucrul ăsta împreună cu actorii, din momentul în care am simţit că începem să comunicăm.

Era o emulaţie acolo. De la un anumit moment a fost o plăcere, deşi erau condiţii extrem de dure de viaţă. Gândiţi-vă că eram în anul 1985. Stăteam într-un hotel la Alexandria, nu aveam de mâncare, era foarte greu. Făceam 50-60 de km pe zi să ne ducem la filmare. Dar încet, încet oamenii au avut sentimentul că participă la ceva pentru care merită să faci eforturi.

 

Care e scena care v-a chinuit cel mai tare la filmare?

Scena salcâmului. Pentru că evident că nu puteam să găsesc şi salcâm. Şi atunci a trebuit să-l aduc de undeva de la 20-30 de km, cu un trailer, uliţele erau înguste... L-am adus şi l-am plantat. La un moment dat toată lumea era convinsă că n-o să fac scena. Am reuşit, dar a fost cea mai grea...

 

Cum v-au resimţit oamenii din sat?

La început ne-au resimţit cam aşa: au venit unii să facă un film... Dar după un timp unii mai şi lucrau cu noi, au început să fie interesaţi, pentru că vedeau că e vorba de lucruri familiare lor. Au pus mâna şi au citit cartea. Mi-aduc aminte... la un moment dat filmam scena când mănâncă la cină, seara, şi era o discuţie: cum facem cu mămăliga, cum se pune... Eu spuneam că în Preda este cuvântul "întinge". Se întrebau cu toţii ce înseamnă asta, cine o să înţeleagă cuvântul.

Atunci eu l-am întrebat pe unul dintre ţăranii din sat care erau acolo. Şi el îmi răspunde: "Păi, cum spune Marin Preda în Moromeţii...". Şi de-atunci a rămas replica asta... Cartea devenise mai reală decât realitatea.

 

"Unde mergem noi, Niculae?"
Vă amintiţi cu ce gânduri aţi încheiat filmările? Ultima zi de filmare?

Au fost două încheieri. Cea de la Talpa. După scena cu salcâmul. Toţi oamenii din echipă şi cei din sat ne-am aşezat pe salcâm şi ne-am fotografiat, era ca o izbândă. Iar a doua a fost când am reuşit să găsesc locul pentru final. De fapt, eu nu ştiam exact cum vreau să arate finalul. Tot căutam şi la un moment dat am mers la Snagov, în pădure, pentru că am ajuns eu la concluzia că parcă mai degrabă l-aş încheia aşa, în ceaţă... ăsta a fost al doilea final, când am avut sentimentul că, în sfârşit, am găsit.

Pentru că, în general, finalul la un film e foarte important. Atunci am avut sentimentul că da, aşa trebuie, că ceaţa aia şi mersul prin pădure arată incertitudinea... Chit că atunci "Unde mergem noi, Niculae..." avea altă semnificaţie. Dar asta a trecut... Importantă este atmosfera, faptul că oamenii merg în ceaţă, băiatul cu tatăl, iar tatăl întreabă unde mergem... Trebuia ca dintr-o scenă narativă să dai o scenă simbolică, în care să nu spui prea mult în cuvinte, dar în acelaşi timp să spună mult.

De fapt asta e cerinţa în cinema. Eu mereu le spun studenţilor o replică a lui Hitchcock: "Da, e adevărat că filmul trebuie să fie adevărat ca şi viaţa, dar din care trebuie să scoţi momentele plicticoase".

 

L-aţi cunoscut pe Marin Preda?

Da, l-am cunoscut. Am avut o şansă, pentru că eu eram protejat de Toma Caragiu, care era bun prieten cu el şi mă lua când se vedeau. Am făcut odată un Paşti împreună. Pe urmă, după ce n-a mai fost Caragiu, l-am mai întâlnit pe Marin Preda la Mogoşoaia şi am avut prilejul să mai vorbesc cu dânsul. Odată am avut acolo, în parcul de la Mogoşoaia, o lungă plimbare şi ţin minte că m-am aventurat eu să-i spun să nu-şi facă griji că rămâne totuşi cel mai important scriitor de după război.

Avea obiceiul să meargă foarte repede. Avea un băţ ca un fel de baston şi tot dădea din el. Mi-aduc bine aminte cum s-a oprit puţin şi a zis: "Da? Crezi?". Era un om în preajma căruia aveam sentimentul că trăiesc un moment important din viaţa mea. Era un om ciudat, dar extrem de autentic, niciodată nu l-am auzit vorbind prin judecăţile altora. Avea propria lui judecată despre orice. Eram fascinat de el.

 

V-a tentat vreodată să faceţi continuarea la Moromeţii?

Mi s-a propus, dar am spus nu. Din mai multe motive. Nu mai este acelaşi lucru volumul al doilea. Am spus că este păcat faţă de ceea ce este reuşit şi de valoare în Marin Preda. Şi nu-mi place să forţez norocul...

Citeşte mai multe despre:   interviu,   biblioteca pentru toţi,   stere gulea,   moromeţii

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Soțiile de Tarryn Fisher, un thriller despre poligamie, adevăruri care nu pot fi acceptate și realități alternative

Soțiile de Tarryn Fisher, un thriller despre poligamie, adevăruri care nu pot fi acceptate și realități alternative
Galerie Foto Câteodată, chiar și o singură căsnicie poate fi dificilă. Cum ar putea fi așadar gestionate trei în același timp? „Vă iubesc pe toate diferit, dar în mod egal” nu pare a fi un răspuns foarte mulțumitor....

Cărți care au inspirat filme de succes

Cărți care au inspirat filme de succes
Galerie Foto Micuțele Doamne a fost ecranizat de mai multe ori, de fiecare dată cu atenție pentru detalii și cu un casting extrem de interesant. Însă totul a fost posibil pentru că volumul de la...

Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret, un film original, în premieră online, pe 2 decembrie

Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret, un film original, în premieră online, pe 2 decembrie
Galerie Foto Valori europene România  - Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret – este titlul filmului original ce va fi difuzat online pe 2 decembrie 2020, ora 19:00 la adresa...

Romanul L'Anomalie, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. World Fiction

Romanul L'Anomalie, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. World Fiction
Romanul L'Anomalie, de Hervé Le Tellier, este câștigătorul ediției de anul acesta al celei mai importante distincții literare care se acordă în Franța: Premiul Goncourt.   Acesta este cel de-al...

Despre dragoste, cu François Truffaut. Filme cu Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Gérard Depardieu

Despre dragoste, cu François Truffaut. Filme cu Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Gérard Depardieu
Galerie Foto O colecție de 12 filme semnate de influentul regizor francez François Truffaut vor fi disponibile, din această toamnă, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro)....

Poema Română de George Enescu, în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României

Poema Română de George Enescu, în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României
Galerie Foto Festivalul Internațional George Enescu invită iubitorii muzicii la premiera lucrării Poema Română pe site-ul www.festivalenescu.ro, pentru celebrarea Zilei Naționale a României. Poema Română a fost...

Festivalul Național de Teatru, la final

Festivalul Național de Teatru, la final
Festivalul Național de Teatru a început cu Livada lui Strehler și s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (livada) și cel al unor imense energii, apte să facă posibil...

România acum 100 de ani. Vremea personalităților care sunt acum nume de străzi și instituții 

România acum 100 de ani. Vremea personalităților care sunt acum nume de străzi și instituții 
Galerie Foto Viața culturală românească era în plină expansiune în anul 1920. Marii scriitori realiști erau deja faimoși: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Camil Petrescu. De asemenea, Lucian Blaga își lua...

They parlaient idéale, o puternică odă închinată visării la forme alternative de existență și comuniune, câștigă Marele Premiu BIEFF 2020

They parlaient idéale, o puternică odă închinată visării la forme alternative de existență și comuniune, câștigă Marele Premiu BIEFF 2020
Galerie Foto Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF, prima din istoria evenimentului organizată într-o formulă hibrid, online și offline, s-a încheiat duminică, pe 29...

Ziua a opta. FNT 30.

Ziua a opta. FNT 30.
Galerie Foto     Programul celei de-a opta zile a FNT 30 / FNT ALTFEL reuneşte nouă evenimente pe două scene...

Folclor simfonic la Filarmonica Sibiu de Ziua Națională

Folclor simfonic la Filarmonica Sibiu de Ziua Națională
Galerie Foto Un program alcătuit 100% din adaptări simfonice ale unor piese tradiționale româneşti va putea fi urmărit în direct de Ziua Naţională a României. Alături de muzicienii Filarmonicii Sibiu, dirijați de...

Pictorul Ștefan Câlția dăruiește Bradul Copilăriei pentru educația copiilor din medii defavorizate

Pictorul Ștefan Câlția dăruiește Bradul Copilăriei pentru educația copiilor din medii defavorizate
Galerie Foto Pictorul Ștefan Câlția participă la cea de-a douăzecea ediție a evenimentului caritabil Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România. În data de 10 decembrie, în cadrul Galei Brazilor...

„Oedipe” și „O scrisoare pierdută” transmise online de Opera Națională București cu ocazia Zilei Naționale a României

„Oedipe” și „O scrisoare pierdută” transmise online de Opera Națională București cu ocazia Zilei Naționale a României
Galerie Foto Opera Națională București va transmite online spectacolele „Oedipe” de George Enescu și „O scrisoare pierdută” operă în două acte și un prolog de Dan Dediu, mați, 1 decembrie 2020, cu ocazia Zilei...

CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII” difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!

CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”  difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!
Galerie Foto creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în colaborare cu Televiziunea Română, oferă publicului, de Ziua Națională a României, concertul extraordinar „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”, care va fi dif...

Ziua României. Un potpuriu de evenimente extraordinare ce reprezintă cultura și istoria României, în întreaga lume, de 1 decembrie 2020

Ziua României. Un potpuriu de evenimente extraordinare ce reprezintă cultura și istoria României, în întreaga lume, de 1 decembrie 2020
Galerie Foto Sărbătorirea Zilei Naționale a României va fi marcată de Institutul Cultural Român printr-o serie de evenimente online de promovare a culturii și civilizației românești. Concerte, expoziții, conferințe...
Serviciul de email marketing furnizat de