SĂ NE CUNOŞTEM SCRIITORII/Dan Sociu: Miza pe autenticitate

Chiar titlurile cărţilor lui Dan Sociu, borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (Ed. Junimea, 2002), fratele păduche (Ed. Vinea, 2004) şi poeme eXcesive (Ed. Cartea Românească, 2007) sugerează un sentiment al precarităţii, al unei marginalităţi trăite cu o intensitate aparte.

Direcţia "mizerabilistă" şi "minimalismul" de marcă actuală despre care s-a vorbit prelungeşte un filon bacovian şi vine mai ales dinspre "crâşma umedă, murdară" şi "cafeneaua goală" a maestrului, în care răsuna ştiutul "cântec barbar". Adică a unei umanităţi pe jumătate boeme, pe jumătate prinse în constrângerile contextuale, conştientă de derizoriul şi promiscuitatea din jur: decor de blocuri cenuşii, "amărâţii de la containăre", haite de câini. Mai nobila "pată de sânge care vorbeşte" a lui Nichita Stănescu va deveni, aşadar, depreciativ, "nu sunt decât un rahat în ploaie care vorbeşte"; altundeva "biologie plus text" sunt asociate nu fără o anumită insatisfacţie, iar dezabuzarea se asociază cu un mic cinism afişat: "bucuros fac cheta la flegmă". Orice gesticulaţie cu pretenţii dispare, "emoţia" e cenzurată (auto)ironic ("curăţatul cartofilor/ o emoţie// mă simt util şi flămând/ într-un mod plăcut"), poezia nu mai e un remediu în faţa agresiunilor biologiei, existenţa e o succesiune de fapte comune ("la doăşcinci/ în viaţa lui au intrat ambulanţele facturile/ fracturile/ şi până acum n-a avut/ nimic important de spus"), iar "supradozele" de viaţă nu pot fi invocate ca atare decât prin antifrază: "Îţi rămân orele şi dozele mici de minute/ dinaintea supradozei cu zile injectate/ toate deodată în venă/ până la implozia creierului". Din asemenea "doze mici" de real brut se compun şi Cântece-le eXcesive. "Tranzitive", mizând pe efectul comunicării directe, nemediate metaforic/ simbolic, ele rezistă totuşi în majoritate prin calitatea de "replici" la frumosul sfidat prin răsturnări ironic-sarcastice, demitizante. "Hotărât să arăt/ exact cum mă simt", subiectul afişează o imagine autominimalizantă ("suntem un fel de ăştia cu spinările încovoiate/ saci de cartofi/încercând să stea în picioare", "lângă tine mă simt/ tot timpul ca un jeg"), marile sentimente sunt reduse la registrul senzorial/senzual al "vietăţii", puritatea vieţii e ca un "cuţit de măceărie proaspăt şters", îngerul păzitor din rugăciunea copilăriei devine o brută agresivă, îndrăgostiţii sunt "doi avortoni găsiţi în containăr". Sfârşeală, greaţă, tristeţe sunt stările trăite în decoruri dezolante, amintind de lumea reziduală a unui Beckett. Forţa de impact a acestei poezii e dată, în fond, de un soi de expresionism pe dos, ca intensificare a banalului, a rămăşiţelor de real degradat şi imund. Neutralitatea notaţiei e deci aparentă, există totuşi o regie a consemnării "autentice" a faptului trăit prin atenta plasare a imaginii-şoc în contexte ce o pot evidenţia. Gândul "la ceva frumos" se străvede însă mereu sub "câmpul gol presărat cu gunoaie" al unei "inimi" în fond rănite şi nostalgice. Poetul e şi autorul unui roman, Urbancolia (2008), cu o primire controversată. A tradus şi o culegere din poemele americanului Charles Bukovski (2007).

CV
Dan Sociu s-a născut în 1978, la Botoşani. Studii liceale, în oraşul natal. A fost redactor-şef la ziarul Curierul de Botoşani (2005). În prezent, redactor la Editura Cartea Românească. Premiul Naţional Mihai Eminescu pentru debut, în anul 2002.  Premiul Uniunii Scriitorilor (2005). Prezent în mai multe antologii şi reviste din străinătate.

"Ne ridicăm/ din când în când/ în picioare/ ca şi cum am lua/ o hotărâre de anul nou/ neconvingătoare/ fără speranţă/ când ne atingem/ din întâmplare/ sunăm/ ca două căni de tablă/ ciocnite/ la o sărbătoare/ săracă/ în camera cea mai veche/ a casei/ în camera cea mai întunecată/ a casei/ ascultăm/ cum se scufundă/ bărcuţele noastre de hârtie/ în fiertura de alaltăieri/ avem zile/ la greu/ frumuseţe-ntre noi/ cât în faţa moartă/ a lui marilyn monroe" (cântece eXcesive).