TEATRU / "Hamlet" contra raţiunii

La Teatrul Metropolis a avut loc de curând premiera spectacolului "Hamlet" de Shakespeare, în regia lui László Bocsárdi, rolul titular fiind interpretat de actorul Marius Stănescu. Montarea (adaptarea aparţine lui Alice Georgescu) reliefează ideea, pe care regizorul o disecă pe parcursul celor aproximativ trei ore şi jumătate: destinul nu poate fi oprit; moartea e reală, restul e vis.

Cheia spectacolului este turnanta, cu un decor funcţional, creat de Bartha József, din care pot fi desprinse diverse concepţii. E ca o maşinărie, o construcţie, la prima vedere, cu două feţe, încorporând uşi, oglinzi, cavouri. Turnanta se mişcă, iar timpul se învârte. Funcţionează singură, neştiind ce aduce în următorul moment. La fiecare rotire e altceva, e altcineva. Îţi poţi imagina: Palatul Elsinore; un loc populat de oricine – burghezi, contemporani; un cimitir pregătit pentru omenire. Sau este cercul în care trăieşte Hamlet şi nu poate ieşi din el niciodată.

MOARTEA – TEMA CENTRALĂ
László Bocsárdi pune accent pe tema morţii. Groparii sunt primii care apar în scenă şi ultimii care pleacă din scenă. Ei încep şi încheie povestea care are mulţi morţi. Regizorul punctează starea lipsită de raţiune, pentru că aşa vede el piesa "Hamlet". Toată lumea moare. Nici un personaj nu rămâne viu, în afară de gropari. E "omorât" şi Horaţio, cel lăsat în viaţă de Shakespeare ca să spună povestea Prinţului de Danemarca.

Concomitent cu scena morţii Ofeliei, regizorul creează o situaţie iraţională. Toţi cei care îşi pierd viaţa intră singuri în morminte. Groparii fac rânduielile, ei fiind administratorii întreprinderii numite Moartea.

TRISTEŢEA ŞI NEBUNIA
În acest spectacol, personajele râd doar atunci când le domină nebunia. Hamlet, interpretat de Marius Stănescu, este influenţat vizibil de năluca lui Hamlet-tată, întruchipat de Florin Zamfirescu în modul cel mai realist. Duhul se vrea răzbunat cu orice preţ: apare direct în ochii minţii Prinţului, iar acesta începe să-şi piardă raţiunea. Jocul lui Marius Stănescu ţine personajul "treaz". Monologul lui Hamlet nu este spus în linişte, aşa cum ne-am obişnuit să-l ascultăm. La un capăt de scenă, actorul rosteşte textul pe fondul unui zgomot muzical dezordonat, creat la acordeon de actorul Igor Caras (unul dintre Gropari şi Actorul-regină). Este indusă starea de târg, de bâlci, când nimeni nu ascultă. În această atmosferă, Hamlet trebuie să capteze atenţia.

Interesant de remarcat faptul că regizorul a indus ideea a două perechi mamă-fiu: Regina şi Hamlet şi cei doi gropari, care pot fi recunoscuţi ca mamă şi fiu. Pentru a motiva comportamentul Reginei ca o femeie pasională, slabă de caracter, care se mărită imediat după moartea soţului, László Bocsárdi a ales pentru acest rol o actriţă foarte tânără, lipsită şi de experienţa scenică – Diana Cavallioti. În schimb, partenerul care o fascinează e un "bărbat adevărat", o poate domina uşor. În rolul lui Claudius joacă cu uşurinţă Sorin Leoveanu, impresionând şi de această dată prin prestanţa sa artistică (a făcut şi un rol Hamlet memorabil, la Naţionalul clujean). În una din scene e sugerat păcatul, el realizând momentul extraordinar. Regizorul creează aici o stare de biserică, în care stau pe scaune preoţii, iar regele impostor îşi "trăieşte" păcatul.

Alexandru Repan dă naştere unui Polonius care este când sarcastic, când umil sau naiv. Pe Laertes îl joacă destul de convingător Matray Laszlo. Deşi foarte tânără (dar cu începuturi promiţătoare), Ioana Anastasia Anton o aduce în scenă pe Ofelia deloc visătoare. Se agaţă de dilema pe cine să creadă: pe Hamlet – bărbatul care îi strecoară în suflet sentimentul dragostei – sau pe fratele şi pe tatăl său – care o sfătuiesc să se ferească de Prinţ. Cristian Moţiu îl întruchipează, cu vizibilă emoţie, pe un Horaţio atent faţă de prietenul său. Cei doi foşti colegi ai lui Hamlet chemaţi acum să-l spioneze, Rozencrantz şi Guildenstern, sunt jucaţi, cu puţină flexibilitate, de Sorin Dobrin şi respectiv Alin Teglaş. Apare în scenă şi preotul (Romeo Tudor), venit de fapt la înmormântarea Ofeliei, ca să refuze oficierea slujbei.

Partitura celor doi gropari este destul de semnificativă. Pe aceste două roluri au fost aleşi Coca Bloos – actriţă cu disponibilităţi nelimitate, mereu aşteptată de public – şi Igor Caras – un actor de o forţă scenică incredibilă, mai puţin cunoscut de publicul din România, el jucând la Teatrul Naţional din Chişinău.