x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "Teatrul a contribuit la întremarea societăţii"

"Teatrul a contribuit la întremarea societăţii"

de Cristiana Stamatescu    |    21 Sep 2010   •   00:00
"Teatrul a contribuit la întremarea societăţii"

Serialul "Narcisa sălbatică", produs de Tandem Film în colaborare cu Antena 1, a fost lansat ieri pe acest post, începând cu ora 20:00. De astăzi, ora difuzării este 22:00, în toate zilele programate: luni, marţi, miercuri şi joi. Regizat de Mihai Bauman, pe un scenariu scris de Gabriel Corrado, filmul îi are în distribuţie pe Alina Puşcaş, Gabriel Duţu, Ion Haiduc, Tania Budi, Nicole Duţu, Magda Catone, Andrei Aradits, cu participarea extraordinară a doamnei Draga Olteanu Matei, care ne-a răspuns la câteva întrebări. Ea joacă rolul bunicii tinerei Narcisa şi este mulţumită de scenariu.


● Jurnalul Naţional: În galeria sumedeniilor de personaje pe care le-aţi interpretat în teatru, film, televiziune, radio, se adaugă şi cel din telenovela "Narcisa sălbatică". Mulţi actori mari refuză să joace în telenovele româneşti, iar alţii acceptă. Fără îndoială, sunt mai multe motive pentru care artiştii primesc o astfel de ofertă sau nu. Care este punctul dumneavoastră de vedere în această privinţă?

Draga Olteanu Matei: Pentru mine contează să fie scenariul bine scris şi rolul meu bine construit. Unii acceptă probabil roluri în telenovele eventual în ideea unui câştig substanţial, în vreme ce pe alţii nu îi interesează deloc. Pe mine mă interesează mai puţin partea materială, şi nu pentru că nu aş avea nevoie de bani, ci pentru că aşa am fost deprinsă - întâi partea artistică. Dar nu aş accepta un rol prost, într-un scenariu slab numai pentru nişte bani.


● Din apariţiile dumneavoastră la televiziuni, din interviurile publicate în ziare şi reviste, constatăm că în continuare debordaţi de energie. Energie îndreptată spre binele culturii.

Energia mea există şi atâta tot. Funcţionează, mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat-o.


● Aţi creat o trupă cu neprofesionişti - "Teatrul Vostru" - şi montaţi cu ei comedie. Cât de necesar este acest gen astăzi, când trăim astfel de vremuri? Cum poate teatrul contribui acum la o întremare a societăţii?

O să îţi dau un exemplu: după cutremurul din '77, am crezut că la teatru se vor juca o perioadă numai drame. Având în vedere însă că ţara trecuse prin ce trecuse, maestrul Radu Beligan, director general al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", a programat numai comedii, spunând că asta ar ajuta societatea să iasă din starea de stres şi să uite de spaima prin care a trecut. Am constatat atunci că maestrul Beligan a avut dreptate. În situaţii grele, e bine ca oamenii să se mai destindă, să uite măcar pentru două ore grijile şi necazurile de zi cu zi. Teatrul a contribuit dintotdeauna la întremarea societăţii, iar noi ne-am străduit dintotdeauna să-l slujim cât mai bine.


● În ce stadiu este proiectul dumneavoastră cinematografic pe care l-aţi scris şi pe care urma să îl regizaţi?

Ceea ce scriu eu nu e un "proiect", e un scenariu pe care îl am în proiect să-l regizez. Mult nu mai am de scris, dar în momentul în care va fi gata voi da sfoară în ţară.


● Cu ce actori din generaţia dumneavoastră aţi dori să lucraţi într-un spectacol sau într-un film? Dar din generaţiile ulterioare?

Aş dori să joc cu toţi. Îmi face plăcere să joc cu absolut toţi actorii talentaţi.


● Tot mai mult, oamenii de cultură sunt supuşi unor mari şi dure încercări din partea guvernanţilor. Cum aţi comenta situaţia?

Şi dacă o să comentez şi dacă nu, ele tot se vor petrece, aşa că prefer să îmi văd de treabă, cum mi-am văzut întotdeauna. Oamenii de cultură au fost supuşi mai mereu "unor mari şi dure încercări din partea guvernanţilor".

×
Subiecte în articol: arte