“Totul este per-fect‘‘

Avea dreptate deşteptul ăla de Leibniz! Trăim, într-adevăr, în cea mai bună dintre lumile posibile.

Avea dreptate deşteptul ăla de Leibniz! Trăim, într-adevăr, în cea mai bună dintre lumile posibile. Oricine ar veni din trecut ca să vadă cum trăim noi s-ar trage singur de păr, de necaz că nu s-a născut în zilele noastre. Păi da’ cum altfel?

N-avem noi cea mai bună ciocolată obţinută întotdeauna din cel mai bun lapte de vacă? Nu ne dăm noi pe faţă cu cea mai eficientă cremă antirid, obţinută din cele mai pure ingrediente? Nu avem noi cele mai frumoase dintre cele mai frumoase case pe marginea cea mai însorită a lacului celui mai... ăă... celui mai? Nu ne-am făcut noi cele mai bune pensii la cele mai longevive bănci?

N-am pupat noi cel mai bun credit, obţinut cu cea mai mică dobândă din câte pot să existe? Nu le dăm noi copiilor noştri să mănânce iaurtul cu cele mai sănătoase E-uri posibile? Nu le dăm noi margarină pe pâine, pentru c-aşa ne-nvaţă ăştia, că cică “este bine să mănânci margarină‘‘?

Nu suntem noi cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi oameni de pe pla­netă? Nu suntem noi de succes?

Nu avem noi cariere marfă? Nu avem noi cei mai frumoşi copii din lume? Nu suntem noi cei mai fericiţi? Nu suntem noi polivalenţi? Noi le putem face pe toate şi încă mai rămâne loc. Vorba Poetului, “Noi am fost primii/ Oamenii aceştia din prezent‘‘. Noi suntem perfecţi, deoarece... ă... deoarece. Pur şi simplu aşa suntem noi. Adică de ce n-am fi perfecţi dacă ne hrănim cu laptele de la cea mai bună vacă. Scuze, cu cel mai bun lapte de la cea mai bună vacă mov care există. Adică ce vreau să spun, că poate nu sunt clară. Normal că suntem cei mai fericiţi, de vreme ce avem cele mai bune lame de ras şi ne spălăm pe cap cu cel mai bun şam­­pon şi ne luăm pantofi din cea mai bună piele, obţinută de la cel mai prietenos... ă... prieten al omului, care chiar îşi dă şi viaţa pentru ca noi să ne încălţăm cu cei mai fru­mo­şi pantofi, obţinuţi din cea mai bună piele dăruită nouă în dar de la cel mai prieten al omului (sic!), animalul.

Cine vine din trecut ca să vadă cum trăim noi o să vrea să ne şutească nouă şamponul nostru cel mai bun şi mascara noastră care face genele până la cer, că trei să te urci cu macaraua pe ele. O să vrea şi el tot ce-i mai bun, ca să le facă-n ciudă la prietenii lui din trecut, că, uite, el are şi ei n-au. Da! Sigur că poate să ne şutească şamponul nostru cel mai bun, deoarece noi mai avem, să-l ia, să fie sănătos. Sigur că poate să ne şutească şi margarina. Să ne ia şi haina noastră de blană obţinută de la cele mai electrocutate animale aflate în slujba omului. Să ne ia şi maşina din parcare/ “scoasă la înaintare‘‘, vorba cântecelului rock. Să ne ia totul. Dar ce nu ne poate lua este fericirea noastră de oameni... ă... fericiţi. Ne poate lua iaurtul, dar nu ne poate lua succesul în carieră! Ne poate lua alunele cu cel mai fin caramel, dar perfecţiunea noastră de oameni prezenţi, fericirea noastră de contemporani cu noi înşine, mulţumirea noastră de sine, oglinda în care ne privim şi ne spunem în fiecare clipă “măi, ce frumos şi deştept mai sunt‘‘, asta nu ne poate lua omul acela din trecut. Căci noi suntem perfecţi atavic vorbind.