Triunghi conjugal sau Cehov-Dabija-actorii

Alexandru Dabija a abordat din nou opera lui Cehov. Este o „recidivă” de care acest regizor nu mai poate scăpa. A ales să pună în scenă, la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, un text din 1882, „Marfă vie” – una dintre primele povestiri scrise de Cehov pe când era încă student la Medicină. Adaptarea aparţine lui Nicolae Urs, dar autorul regiei a operat la această adaptare, precum ne mărturiseşte, „nişte schimbări”, reţinând „lucrurile puţin mai agresive şi care rezonează mai mult în spaţiul contemporan”.

Dacă un creator ştie să-l citească pe marele Cehov atunci când îl montează şi dacă ţine mult şi la actorii pe care îi distribuie, are câştigat pu­blicul. Aşa e şi cu acest spectacol pe care Ale­xandru Dabija l-a intitulat „Des­pre iubire la om”. Când vorbeşti despre iubire la Cehov, nu poţi să nu spui „Cherchez la femme” – deci, este o femeie la mijloc, iar laitmotivul întregii creaţii ce te ţine foarte apropiat de tot ce se întâmplă în scenă e minunatul cântec al lui Jacques Brel, „Ne me quitte pas”.

Pentru a crea o armonie teatrală, Dabija te introduce în acel „soi de bazar uman” care este Cehov, precum spune regizorul, în care găseşti absolut tot ce-i aparţine omului. „Nimic nu-i străin omului din ce există în Cehov”, afirmă Dabija. De aceea, în scenă e un „amestec de timpi”. O demonstrează, în primul rând, scenografia semnată de Cosmin Ardeleanu, sugerând locuri geografice, spaţii în care se desfăşoară acţiunea, prin anumite obiecte simple, la prima vedere, dar importante ca mijloace de a-ţi trezi un gând sau un sentiment.

Puntea ondulată îţi dă im­presia unui drum lung – fie între gu­bernii, între oraşe, dar şi între epoci; îţi dă impresia unei poteci pierdute prin pădurea de mesteceni, care leagă două moşii, dar şi inimile a trei persoane ce formează un triunghi conjugal, lucru ce poate fi perpetuu pe pământ. Poţi remarca, din unghiul în care stai la spectacol (publicul e pe scenă), între altele, lucruri ce aparţin epocii de astăzi. Alexandru Dabija crede că ideea de a-l contemporaneiza pe Cehov poate să pară unora barbară. În acelaşi timp, „ideea de a-l ţine în acvariul lui de 1900 este depăşită, dar într-un fel statică, septică şi nu ne atinge foarte tare”. Spectacolul acesta te „atinge”, aşa cum „atinge” Cehov.

„Marfă vie” este femeia. Amantul negociază cu soţul acesteia preţul. Se negociază preţul iubirii. Dra­gos­tea, sentimentul, fericirea se vând. Nu e o noutate, e un comerţ veşnic: femeia e de vânzare. În spectacolul lui Dabija tema e vie, intriga e captivan­tă. Regizorul s-a apropiat cu mare uşu­rinţă de text, tratându-l simplu. Din acest text tragicomic, noi vedem partea de comedie. Istoria sentimentală nu e străină nimănui, e pe înţelesul fiecăruia.

Trei actori talentaţi ai Teatrului braşovean, care ar trebui să fie bine cunoscuţi la nivel naţional, căci merită, Marius Cordoş, Iulia Popescu şi Demis Muraru interpretează cele trei personaje din spectacol: Soţul, Soţia şi, respectiv, Doctorul. Actorii se înţeleg bine, limbajul scenic îi uneşte. Doctorul este amantul, care, îndrăgostit, îi cere soţului amantei sale să i-o dea pe bani, să renunţe la ea, căci se iubesc. Şi Soţul îşi iubeşte Soţia, numai că ea s-a plictisit în cuibul conjugal, căutând aventura. După ce o vinde şi ea pleacă fericită cu Doctorul, Soţul îmbogăţit rămâne cu băieţelul lor. Plictiseala însă o face pe femeie, la noul loc de trai, în Crimeea, să tragă cu ochiul peste drum, unde tocmai s-a mutat un lo­­catar, aflat în plină distracţie cu ti­ne­re franţuzoaice. Femeia îşi re­cu­noa­şte soţul şi fiul, care „a mai crescut” de când ea nu l-a văzut. Plicti­sită, de data aceasta de Amant, Soţia se dă la Soţ. Dar târgul e târg. Soţul refuză, are socoteliule sale, căci a terminat banii. Ca să nu fugă cu Soţul, bietul Doctor îşi mai cumpără o dată iubita, dându-şi moşia. Ea, totuşi, fuge cu cel cu care e cununată.

Actriţa Iulia Popescu îşi prezintă personajul cu fragilitatea femeii îndrăgostite, pasionată de teatru, şi cu duritatea femeii ruse din societatea de mijloc, care luptă pentru supra­vie­ţui­re. O face extraordinar de bine. Ma­rius Cordoş, un actor cu foarte multe roluri memorabile pe scena bra­şoveană, dă consistenţă spectacolului prin capacitatea sa interioară dar şi exterioară de a forma chipul personajului încredinţat. Al treilea interpret, Demis Muraru, este cu si­guranţă, o surpiză scenică. Vigoarea de care dă dovadă şi apropierea de rol îl face credibil în faţa publicului.

Ce se întâmplă în finalul spectacolului creat de Dabija? Femeia căsătorită e şi cu Soţul şi cu Amantul. Trăiesc toţi împreună: Soţul – stăpân pe situaţie; Amantul – umilit, e pentru amuzamentul Soţiei, că tot se plictiseşte sărăcuţa; ea, Soţia – nevastă în casă, dar în braţele Amantului, aş­teptând al doilea copil. Totul e într-un joc firesc, frumos construit. În triun­ghiul conjugal se învârte un fel de „mo­rală nouă” a vremurilor de astăzi. To­tuşi e o puşcă pe acolo. O ţine în mâini Soţul încornorat.