x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Umbra lui Stalin la Muzeul Ţăranului

Umbra lui Stalin la Muzeul Ţăranului

de Oana-Maria Baltoc    |    03 Feb 2010   •   00:00
Umbra lui Stalin la Muzeul Ţăranului
Sursa foto: Victor Stroe/JURNALUL NAŢIONAL

La 20 de ani de la reînfiinţarea Muzeului Ţăranului Român sunteţi invitaţi la o "vânătoare" de relicve ce au aparţinut Partidului Comunist, în cadrul unei expoziţii inedite intitulate "Între şantiere".



De ce "Între şantiere"? Ironic, pentru că actualul muzeu a fost redeschis la 5 februarie 1990, după o lungă perioadă în care comuniştii l-au aruncat în uitare, pe locul unde a funcţionat în 1953 Muzeul "Lenin-Stalin", apoi "Muzeul de Istorie a Partidului Comunist, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România". Iar anul acesta, Muzeul Ţăranului va intra într-un amplu program de restaurare, ce ar putea dura între doi şi patru ani.

5533-112939-afis_intresantiere.jpgINTRARE GRATUITĂ
Expoziţia ce se va deschide vineri, 5 februarie, şi care va dura până la 12 februarie se doreşte o punte între şantierul de după Revoluţie şi ceea ce a însemnat perioada comunistă în istoria Muzeului Ţăranului Român şi între şantierul de renovare a sediului, lucrări ce vor demara în clipa în care fondurile promise vor veni de la Ministerul Culturii, ceea ce se pare că se va întâmpla în cursul acestui an. Intrarea la expoziţie este gratuită, iar în cursul zilei de vineri va avea loc, de la ora 18:00, în Sala "Irina Nicolau", şi o masă rotundă la care se va discuta despre activitatea ultimilor 20 de ani, despre proiectele pe care le va desfăşura Muzeul de la Şosea în viitor, dar şi despre modul în care vor decurge lucrările de restaurare a sediului. Interesant este că bucureştenii sunt invitaţi, alături de cei care s-au implicat în activitatea muzeului în ultimele două decenii, să-şi spună părerea despre cum ar trebui să arate MŢR după încheierea renovării. În ceea ce priveşte expoziţia, vă atragem atenţia că va trebui să fiţi extrem de vigilenţi. Organizatorii au "infiltrat" printre obiectele aflate în expoziţia permanentă a muzeului (ce va fi demontată pe parcursul renovării) obiecte de partid: "Vizitatorii vor fi surprinşi să descopere obiecte ce vor contrasta cu cele aflate în mod obişnuit în expoziţia noastră. De exemplu, o oală ţărănească pe care apare scris «Glorie marelui Stalin». Şi alte obiecte aparent tradiţionale, din anii '30-'60, preluate de propaganda comunistă. Nu este propriu-zis o expoziţie, ci mai degrabă un experiment, o intervenţie în expoziţia permanentă a muzeului", ne-a dezvăluit Simina Bădică, cea care se ocupă de acest proiect aniversar.

DE LA TZIGARA-SAMURCAŞ LA HORIA BERNEA
Muzeul Ţăranului Român este continuatorul Muzeului de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906, pe baza Decretului Regal numărul 2777 din luna iulie a aceluiaşi an, semnat de Regele Carol I. Mihail Vlădescu, ministrul Cultelor din acea vreme, l-a numit pe Al. Tzigara-Samurcaş directorul instituţiei. La 5 februarie 1990, ministrul Andrei Pleşu îl numeşte director al nou-reînfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român pe Horia Bernea.

×
Subiecte în articol: arte