Un actor ubicuu

E genul de om care, daca-l vezi pe strada, nu-ti spune nimic. Dar pe scena straluceste. Are un "ce" in plus. Dintre tinerii actori, Marius Manole se detaseaza net. Ca sa te convingi, trebuie sa mergi la teatru.

Ce au in comun spectacolele "Visul unei nopti de vara" (TNB), "Gandirea" (TNB), "Inima de caine" (TNB), "Bitter Sauce" (Green Hours), "America stie tot" (Green Hours), "Disco Pigs" (Green Hours), "Chip de foc" (Odeon), "Plaja" (Teatrul "Maria Filotti" Braila), "Drept ca o linie" (idem), "I hate Helen" (ArCub)? Faptul ca unele au acelasi regizor. Si ca sunt spectacole recente, foarte multe cu premiera in actuala stagiune. Dar mai ales ca un singur actor joaca in toate: Marius Manole.

TALENTAT. Esti tentat sa crezi ca poate ajunge in mai multe locuri in acelasi timp, pentru ca-i flexibil si se poate imparti. Ai senzatia ca are altfel de oase, de tendoane, de ligamente. Repeta noaptea (la "Disco Pigs" a repetat numai noaptea pana la 4:00 dimineata, dupa ce ziua avea repetitii cu Felix Alexa, la "Gandirea"). In rest, ajunge la destinatii cu trenul. Zice ca-i foarte fain si ca mai oboseste din cand in cand, dar cand are de facut ceva nu se mai gandeste la asta. Trage acum, cat e tanar, ca dupa aia n-o sa mai aiba putere. Nu si-a facut un scop din a ajunge la Bucuresti, pe prima scena a tarii. In 2003, regizorul Felix Alexa l-a vazut la Braila intr-un spectacol si l-a chemat la TNB, sa fie Puk, in "Visul…". De aici au pornit toate celelalte oferte, pentru ca-n Bucuresti lucrurile se misca altfel.

Mult timp n-a fost constient ca are un "ce" in plus fata de darurile cu care-i cadoriseste natura pe ceilalti actori: gestul. O coregrafa foarte buna cu care a lucrat, Laurentia Barbu, l-a indrumat spre dans. A venit la Bucuresti, a dat examen la coregrafie, l-a luat, dar dupa un an si jumatate s-a lasat, ca nu mai avea timp. A avut o profesoara extraordinara, pe Liliana Iorgulescu. Si-a dat seama ca, daca poate imbina gest si cuvant in teatru, nu-i nici o problema. A facut coregrafia unor spectacole la Iasi, Galati si Focsani.

NOROCOS. Din clasa a IV-a pana-ntr-a VIII-a a vrut sa se faca gimnast, dar ai lui nu i-au dat voie. "Am noroc cu carul, jur! Persoana mai norocoasa ca mine nu cunosc." Parintii i-au dat norocul si nu s-au opus atunci cand el a vrut sa se faca actor. Sunt muncitori, n-are antecedente artistice in familie. Ai lui nu stiu nici acum foarte bine ce face el la Bucuresti, mama l-a vazut o singura data pe scena la Iasi, cand a terminat facultatea si i s-a plans: "Daca-s altii mai grasi si care arata mult mai bine decat tine, de ce-ti dau tie cel mai greu rol? Vor sa te omoare?". Sunt o familie care nu se bate cu pumnii-n piept, n-ai s-auzi replici de genul: "Mama, te iubesc!" sau "Fiule, sunt mandru de tine!". Dar mai aude de la oameni: "Marius, tare mandru-i taica-tau de tine!". La Bucuresti n-au venit sa-l vada, o data, ca nu prea calatoresc, apoi nici el nu i-a chemat. Nici nu stie daca ar putea juca cu ei in sala. Cand a plecat, le-a lasat un caine acasa, sa le tina de urat. Dar Marius, in chip de caine, le tine de urat tuturor celor care calca pe la spectacolul "Inima de caine", in regia lui Yuri Kordonskiy. Un travesti inedit. Mai ceva ca acela din "America stie tot", unde Marius e o "cocota" umblatoare pe tocuri de 12 cm.

GEST SAU CUVANT?
"Sa lucrez cu Dan Puric m-ar pasiona asa de tare, incat cred c-as renunta la cuvant. Dar cand spui un cuvant bine, asta cantareste mai greu decat orice gest desavarsit" - Marius Manole, actor

N-ARE TIMP DE BERE

I-a fost incredibil de greu sa se adapteze in Bucuresti, unde nimeni n-are timp, inclusiv el. Dupa trei ani, intelege ca aici n-o sa aiba niciodata mai mult de doi prieteni foarte buni. "In provincie nu-i asa. N-aveam 30, dar opt prieteni aveam, cu care ieseam la o bere sa mai vorbim. Acum, nu mai am eu timp de bere. Acolo era asa: teatru-casa. Aici am 3-4 teatre-casa. Si-atunci pun in balanta: sa ies seara la bere sau sa ma gandesc la unul dintre cele patru proiecte? De obicei, castiga spectacolele."