Un roman de dragoste înşurubat în ,,liubov"-ul rusesc

Gib Mihăescu şi-a încercat puterile literare ca prozator, romancier şi dramaturg. S-a proiectat asupra operei sale influenţa literaturii ruse, a unui anumit ,,dostoievskianism". Opera lui Gib Mihăescu are însă luciditate şi limpezime, autorul manifestând interes pentru proza analitică, prin sondarea adâncimilor subconştiente.

Aflăm dintr-o evocare semnată de Cezar Petrescu, (prefaţă la vol. "Rusoaica", Ed. Echinox, 1990) că prietenul său, Gib Mihăescu, nu a călcat niciodată dincolo de hotarul ţării. S-a consolat doar cu literatura, călătoriile interioare ale imaginaţiei, "un fel de expediţii în sufletul omenesc", cum spunea autorul lor. Iată ce scria Cezar Petrecu la Londra în 1936: "Adevărat. Unul dintre cei mai mari şi mai complecşi scriitori români nu se învrednicise să calce hotarul ţării, într-o vreme când ultimele ciurucuri, ale fiecărui partid de guvernământ, se plimbau de-a lungul şi de-a curmezişul Europei, în misii şi delegaţii de-o jalnică inutilitate... ". Cinic rânjeşte la noi repetabila istorie!

Se ştie că în 1933, anul în care a apărut ,,Rusoaica", au văzut lumina tiparului splendide romane de dragoste ale literaturii române. Reamintim dintre acestea: ,,Maitreyi", "Adela" sau "Patul lui Procust". Gib Mihăescu avea să se stingă în 1935. Dar, cum spuneam, apăruse acest roman de dragoste, înşurubat în ,,liubov"-ul rusesc, care conţine o componentă iraţională (cel puţin în literatură), cu esenţe mortale, pătimaşe, în care protagoniştii se sfâşie reciproc, după care se pierd în licoarea tare a melancoliei.  

"O carte europeană, o contribuţie care depăşeşte hotarele literaturii noastre. Prin simbolismul ei implicit, ea îmbogăţeşte nu numai literatura naţională, de care e legată prin limbă, dar însăşi literatura continentală, prin adevărul general omenesc", scrie prestigiosul critic literar Şerban Cioculescu. Gib Mihăescu, privind o Rusoaică, priveşte şi la ţara ei.

Rusoaica cea tânjită şi interzisă
Personajul central al cărţii, locotenentul Ragaiac, îşi dezvăluie prin propriile mărturisiri şi memorii, obsesia erotică, tânjirea carnală către Rusoaica, femeia absolută, fantasmă, ideal, vis delirant. Acest bărbat este real şi din când în când trădează plăsmuirea cu femei din carne şi sânge, aşa încât, atunci când pipăie şi urlă "este!", descoperă imperfecţiunea.

Probabil că virilitatea viguroasă şi virulentă a bărbaţilor români, manifestată prin exponenţii săi, apreciază şi omagiază constant şi cum se cuvine, de atunci şi până cine ştie când, frumuseţea indicibilă, insondabilă şi intangibilă a feminităţii slave. În zilele noastre, ele sunt dincolo de Prut, în roman erau dincolo de Nistru. Iar Nistru era o graniţă ce trebuia apărată de locotenentul Ragaiac. Soldaţii acestuia îşi făceau meseria în conformitate cu imperativele istoriei, adică opreau pătrunderea emigranţilor, posibili spioni sau activişti politici, pe teritoriul României. Gib Mihăescu a precizat într-un interviu că punctul de plecare al romanului său a fost un fapt real, al scufundării unor refugiaţi în apa Nistrului. În carte nu insistă pe acest episod, dar are o cumplită imagine vie a unor executaţi prin înecare: "Fusese aruncat în mare cu o piatră de picior. Acolo în mare, la locul execuţiei, scafandrii se plimbau printr-o pădure întreagă de oameni ţinuţi ferm la fund de pietrele cele grele. Dar sforile permiteau cadavrelor să facă tot felul de mişcări de dans, când vreun scafandru sau vreun delfin îşi croia drum printre ele. Altfel îşi păstrau toate o atitudine oblică, pântecul şi faţa spre zariştea de deasupra, o pădure întreagă de evlavioşi într-o ţinută elevată, comunitate mistică şi impresionantă, dedându-se la cele mai caraghioase balansări şi figuri pe invizibila sârmă a neantului, la cea dintâi apropiere străină".

Din roman, aflăm că trecerea frontierei de către unii emigranţi era posibilă, prin participarea unora precum personajul Serghe Bălan, care adormea vigilenţa grănicerilor cu inventivitate şi inteligenţă speculativă. De exemplu, îşi oferea nevasta, pe senzuala şi voluptuoasa Niculina, drept ispită sigură pentru un locotenent chinuit de obsesii carnale. Asemenea ipostaze istorice, transfigurate literar să fi dus oare la interzicerea romanului "Rusoaica" în 1934, de chiar Ministerul Instrucţiei - în orice caz, "Rusoaica" a fost cea dintâi carte dintr-un şir de opere puse la index, printre care "Patul lui Procust" de Camil Petrescu, "Întoarcerea din rai" de Mircea Eliade, "Cartea Nunţii" de George Călinescu, "Maidanul cu dragoste" de G.M. Zamfirescu, toate acuzate de sexualitate explicită. Romanul "Rusoaica" a fost interzis evident şi în perioada comunistă, atunci când Basarabia era un cuvânt sensibil ca o aripă de fluture sub un bocanc de soldat. Frontiera României nu mai era la Nistru ca în romanul lui Gib Mihăescu, ci fusese deplasată la Prut. Aşa că "Rusoaica" a fost interzisă timp de aproape cinci decenii. În romanul "Născut în URSS", Vasile Ernu scrie: "Uniunea Sovietică nu a fost doar o ţară, a fost mai mult decât atât, a fost cel mai mare proiect utopic al modernităţii. Ea te face să te minunezi, te fascinează, iar fascinaţia pentru ea lasă urme adânci". Ultimele cuvinte pot fi rostite atât despre o ţară, cât şi despre o femeie.

Reeditarea romanului "Rusoaica" poate însemna, alături de meritatul gest compensatoriu faţă de destinul aprig al cărţii, şi o împăcare cu trecutul, cu obsesiile provocate de această ţară. Să ne amintim ce febră dureroasă a negărilor totale am trăit după 1990, a tot ce putea însemna Rusia, roşu, comunism... Doar uriaşa literatură rusă a rămas poate mereu, în sertarul ascuns al dragostei. Să te împaci cu obsesiile poate însemna şi să iubeşti o rusoaică. Are cineva curaj?

Bordeiul locotenentului Ragaiac
Drama aşteptării locotenentului Ragaiac a însemnat deziluzie. Acest bărbat puternic, viril, învestit cu o importantă misiune oficială, aceea de a apăra graniţele ţării, s-a lăsat torturat de un ideal erotic fascinant şi misterios care însă fugea, fugea tot mai departe de realitate... Lui însă i se părea că vine de dincolo de graniţă, pe un pod îngheţat: "O rusoaică înaltă, într-o şubă greoaie, căptuşită cu blană, cu căciulă căzăcească de astrahan brumăriu, în picioare cizme de cauciuc vechi, cu luciul pierdut... O apariţie ca oricare alta, dacă figura aceea prelungă, cu ochi oblici, cu ten catifelat, pe care nici un ger şi nici un cataclism social nu putuse să-l zgronţureze, dacă acea voce de cristal n-ar fi arătat soldaţilor că au de a face cu o boieroaică veritabilă. Ţinea în mâna gros şi jerpelit înmănuşată o cutie de vioară. Acesta era tot bagajul ei. Mai avusese şi altul dar îl încredinţase unui ţăran moldovean, care trebuia să o treacă încoace. Ţăranul a rătăcit-o însă prin zăvoaie şi prundişuri şi a dispărut cu geamantanul. îl şi plătise cu o mână zdravănă de chinoveţi... (...) Făcea Conservatorul la Odessa când izbucnise revoluţia. Tatăl ei avea mari uzine metalurgice...".

Aceasta este o imagine proiectată în mintea lui Ragaiac, prin cuvintele altui personaj, Iliad, care vorbea bine ruseşte... De aici însă, nevoia de ideal a locotenentului Ragaiac construieşte, extinde, îmbogăţeşte şi crede sincer despre Rusoaica lui că a fost mare ducesă ori cel puţin contesă şi rudă după mamă cu familia Tolstoi. Influenţat şi cotropit de marea literatură rusă, Gib Mihăescu a imaginat o rusoaică-fantasmă aristocrată, nobilă, cultivată, căreia cinismul istoriei i-a sălbăticit destinul.

Întruchipări ale celebrei păpuşi Matrioşka
Locotenentul Ragaiac este scafandrul şi cosmonautul propriilor tânjiri, aşteptări şi deziluzii. Trăieşte erotismul cel mai carnal cu voluptate, fără remuşcări inutile. Nu îl arde conştiinţa că s-a zvârcolit eliberator în patul unei femei măritate, nici că a abandonat cinic şi tragic o tânără (Marusea) în al cărei pântec urmele virilităţii sale prinseseră viaţă. Avea frisoane erotice şi cu Măriuca văduva, cumnata Niculinei (amanta istovitoare a lui Ragaiac, măritată cinstit cu Serghe Bălan, cel care trecea clandestin emigranţii peste graniţă). Măriuca însă se juca în paie cu un alt ofiţer, spre disperarea refulată a personajului privitor. În sfârşit, toate aceste femei pot fi întruchipări construite după modelul celebrei păpuşi Matrioşka.  Dar cu Rusoaica era altceva... Rusoaica între timp a căpătat un nume, o cheamă Valia. "O rusoaică trebuie să bea prin definiţie. O rusoaică tânără, artistă şi pribeagă, gonită de toate spectrele morţii, poposind la miez de noapte în coliba scăpării, coliba unui ofiţer tânăr..."

"Rusoaica" este o carte foarte, foarte frumoasă, un roman puternic, bine construit, alert, vizual, emoţionant...

"E un roman puternic tocmai prin caracterul promiscuu al aspiraţiilor personajului. În Ragaiac, dorinţa de idealitate ajunge până la obsesie, iar senzualitatea până la degradare. Se poate verifica prin el o criză a persona-jului românesc, intuită cu siguranţă de Gib Mihăescu. Prin autorul "Rusoaicei", personajul românesc nu se mai poate decide între spiritualitate şi senzualitate", scrie Marian Papahagi în postfaţa romanului, (Editura Echinox, 1990).

Un roman de citit şi recitit despre care multe au rămas de spus. Lectura acestei cărţi te face să visezi că, indiferent în ce an ne-am afla, suntem pe timpul Rusiei lui Rasputin sau al Rusiei lui Putin. Şi că orice luptă se poate ascunde în tranşeele iubirii.

"Lectura acestei cărţi te face să visezi că, indiferent în ce an ne-am afla, suntem pe timpul Rusiei lui Rasputin sau al Rusiei lui Putin. Şi că orice luptă se poate ascunde în tranşeele iubirii."

"Opera lui Gib Mihăescu are însă luciditate şi limpezime, autorul manifestând interes pentru proza analitică, prin sondarea adâncimilor subconştiente."

"Rusoaica lui a fost mare ducesă, ori cel puţin contesă şi rudă după mamă cu familia Tolstoi. Influenţat şi cotropit de marea literatură rusă, Gib Mihăescu a imaginat o rusoaică-fantasmă aristocrată, nobilă, cultivată, căreia cinismul istoriei i-a sălbăticit destinul."

Clara Mărgineanu - scriitor