x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Unda verde - Nume grele la Sziget Festival

Unda verde - Nume grele la Sziget Festival

de Raluca Grintescu    |    14 Iul 2006   •   00:00
Unda verde  - Nume grele la Sziget Festival

Radiohead, Satyricon, Cradle of Filth, Exploited, Fear Factory, Rasmus, Cathedral, Placebo. Poate va intrebati ce au in comun aceste trupe. Simplu, sunt trupe pe care le puteti vedea live la Sziget Festival 2006.

Editia din acest an - cea de-a 14-a, va avea loc in perioada 9-16 august, iar locul de desfasurare a festivalului este acelasi: o insula de pe Dunare, in mijlocul Budapestei. Insula Obuda, o adevarata oaza de liniste (atunci cand nu are loc festivalul), se transforma an de an, timp de o saptamana, intr-un adevarat furnicar uman, un loc de "pelerinaj" pentru zeci de mii de oameni, amatori de muzica de toate genurile. Pe cele 20 de scene ale festivalului evolueaza formatii de diferite facturi. Astfel, puteti asculta metal (pe scena Hammer), jazz, hard rock, muzica tiganeasca, irlandeza, reggae, punk, tehno, muzica africana etc. De asemenea, vor fi spectacole de teatru, filme, jocuri si concursuri, iar accesul la dusuri si internet este gratuit.

CONCERTE. Trupele prezente anul acesta sunt: John B, Beatsteaks (D), La Bottine Souriante (F), Les Boukakes (F), Goran Bregovic Wedding And Funeral Band (YU), Coldcut (UK), Cradle Of Filth (UK), Carl Craig - 12 august, MC Fats - 9 august, Prodigy (UK) - 15 august, The Gathering (NL) - 14 august, Gentleman (D), Guru’s Jazzmataz (USA), maNga (TR), Morbid Angel (USA), Mylo - 10 august, Orange Blossom (F), The Orb (UK), Placebo (UK) - 14 august, Susheela Raman (UK), Rasmus (FIN) - 13 august, Relax (NL), Satyricon (N), 17 Hippies (D), DJ Storm - 11 august, Therapy (IUK).

ACCESUL PE INSULA OBUDA
Cei care doresc sa participe la festival si nu si-au luat inca bilet o mai pot face, insa pretul biletelor (abonamentele de o saptamana) costa 120 de euro. Fata de anii precedenti se vor pune in vanzare si abonamente saptamanale fara drept de campare. Acestea vor costa mai putin, dar posesorii unor astfel de abonamente nu vor putea ramane peste noapte pe insula. Mai exista si biletul de o zi - 24 de euro - , pe care puteti sa-l cumparati chiar la intrare, dar si biletul de week-end (99 de euro), fara campare.

×
Subiecte în articol: culture club august