Uriaşi pe scenă, uriaşi şi pe trecerea de pietoni

Marile figuri de artişti care au bucurat sufletul românesc trebuie să rămână în sertarul cu amintiri al fiecăruia dintre noi şi prin întâmplări de semnificaţie atunci când reflectoarele nu mai erau pe ei ci treceau pur şi simplu prin viaţă. Sclipitori pe scenă şi secvenţele din viaţa lor în afara rolurilor au farmec. Iată câteva fleşuri din afara scenei având în prim-plan mari dispăruţi. Spătaru atrăgea mulţimile ca un abajur luminat către care zburau toţi fluturii. Un cunoscut impresar povestea că în timpul turneelor prin ţară, deşi erau puse afişe cu toată distribuţia spectacolelor, era suficient ca pe o hârtie A4 să scrie că va cânta Dan Spătaru şi după o jumătate de oră se făcea o coadă teribilă la casa de bilete.

Frumuşel, cu lipici ieşind din el va­luri de căldură omenească Spătaru a făcut furori şi în filmul „Cântecele mării” coproducţie româno-sovie­tică. Ne amintim cu plăcere de şlagărul din film „Tu, eu şi o umbrelă” pe care-l cânta alături de o vedetă de film cu mare popularitate în URSS Natalia Fateeva. Era de aşteptat ca rusoaicei să-i pice cu tronc românul frumos şi talentat. Aşa că s-a înfiripat o iubire la punctul de fierbere între Spătaru şi Fateeva. Într-o după-amiază când în intimitate îşi rosteau cuvinte de amor şi nu numai, Spătaru s-a trezit în camera de hotel cu un pistol la tâmplă. Cu degetul pe trăgaci era o namilă de rus care s-a răstit „Te-ai încurcat cu nevastă-mea, te împuşc şi nu păţesc nimic. Că eu sunt cosmonaut al URSS cu medalie de erou”. Numai că momentul exploziv a continuat cu obişnuinţa slavă de a ierta. Aşa că cosmonautul încornorat şi gelos l-a invitat pe Spătaru cel iubăreţ la câteva pahare de votcă.

A zguduit toată suflarea românească sfârşitul tragic al marelui actor Toma Caragiu.  Dacă rămânea în apartamentul lui şi nu ieşea pe scara blocului împreună cu prietenul lui regizorul de succes Bocăneţ n-ar fi murit sub dărâmături, fiindcă în 4 martie 1977 cutremurul devastator n-a clintit nimic în apatamentul părăsit neinspirat de cele două vedete. Dar, parcă o premoniţie l-a frământat pe marele Caragiu. Se afla la Capşa la o şuetă fermecătoare cu scriitorul şi autorul de cuplete Dan Mihăescu. Tam-nesam Toma Cara­giu i-a spus prietenului Mihăescu: „Ţin mult la tine Dane şi n-am o poză în buzunar, aşa că îţi voi scrie pe sta­niolul de la ţigări «dacă posteritatea se va întreba care a fost cel mai bun prieten al meu, acesta e Mihăescu»„. Scriitorul s-a mirat şi i-a spus marelui actor că e o aiureală chestia cu posteritatea fiindcă machedonii trăiesc mult. Caragiu a oftat şi a spus trist: „Eu plec curând”. Se întâmpla într-o seară de februarie, iar pe 4 martie l-a omorât cutremurul din 1977. 

Mulţi actori de renume spuneau că dacă Puiu Călinescu s-ar fi născut în America deveneaun mare bogătaş şi o vedetă de neegalat prin mimica lui, hazul şi improvizaţiile mult peste stelele comediei americane. Orice interviu cu Puiu Călinescu curgea în hohotele de râs ale ziaristului. Îşi arăta cartea de vizită pe care scrisese „Puiu Călinescu – om al muncii”. Obişnuia să spună că cel mai bun film în care a jucat este un film dentar făcut la o măsea cariată din fundul gurii. Inventa scheciuri, cum se zice la „botul calului”. Într-o filmare de revelion la un moment dat a improvizat următoare scenetă delicioasă. A luat-o la dans pe o doamnă în timpul unei sărbătoriri şi i-a spus „ce tâmpit e sărbătoritul ăsta de şef al meu”. Doamna i-a răspuns: „Ştii cine sunt eu? Nevasta tâmpitului, adică soţia şefului tău”. Uitându-se cruciş din pricina gafei Puiu Călinescu a întrebat-o pe doamna: „Dar dumneata ştii cine sunt eu?” Doamna în timpul dansului a răspuns: „Nu ştiu cine eşti”. La care Puiu Călinescu a abandonat-o pe ringul de dans spunând: „Bravo că nu ştii cine sunt!”.