Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nicolae Iorga, de la a cărui naștere sărbătorim mâine 150 de ani, a fost un copil precoce, care la vârsta de 4-5 ani citea curent în româneşte şi în limba franceză. În clasa a IV-a, având 9 ani, a devenit monitor - elev care ajuta profesorul la predare. Intrând în liceul August Treboniu Laurian din Botoşani, ducând greul nevoilor, a început a da meditaţii copiilor mai mici din familii înstărite.
Fostul său secretar, Dan Smântânescu, povestește în cartea „Titanul Nicolae Iorga”: „Odată cu bogatele cunoştinţe acumulate, i se dezvoltă personalitatea, devenind chiar îndrăzneaţă şi corectând pe profesorii săi. Când era în clasa a V-a la Liceul A. T. Laurian din Botoşani, a avut ca profesor de istorie pe Ioan C. Georgian, care se considera o capacitate. La teză, Georgian a dat un subiect pe care elevul Iorga l-a tratat cu erudită originalitate şi competenţă, într-o interpretare cu desăvârşit nouă. La remiterea tezelor, spre surprinderea elevilor, teza lui Nicolae Iorga a fost notată cu şase. Uluit şi revoltat, Iorga l-a întrebat pe profesorul Georgian dacă a citit cu atenţie teza sa. Profesorul Georgian răspunzând afirmativ, Iorga, rupând teza, i s-a adresat: Atunci unul din noi nu cunoaşte istoria. Rezultatul a fost vehement: eliminarea din liceu a elevului Iorga”.
Susținut de bătrânului boier moldovean G. Ciomac, care i-a dat „trii, patru galghini austrieci pi lunî”, Iorga a purces la Iaşi, înscriindu-se ca elev la Liceul Naţional. Aici s-a supus regulamentelor şcolare, urmând clasă cu clasă şi susţinându-şi strălucitul său bacalaureat la 13 septembrie 1888, la Iaşi, uimind comisia prin vastele sale cunoştinţe şi fiind calificat „primul pe întreaga Moldovă”. La 27 septembrie 1888 - în vârstă de 17 ani - s-a înscris la Universitatea din Iaşi. Datorită fenomenalei sale memorii, tenacităţii muncii şi vastei culturi acumulate, Nicolae Iorga - susţinând 7 examene în 3 trei zile - a absolvit Facultatea într-un singur an, având vârsta de 18 ani şi jumătate. A urmat licența, despre care istoricul A. D. Xenopol a precizat: „O licenţă strălucită, la ale cărei lucrări scrise nu s-au găsit în cele cinci coli ale tezei latine nicio singură greşeală, iar în coala întreagă a tezei greceşti numai două greşeli de accent”.
La 23 de ani, Nicolae Iorga s-a înscris la concursul pentru ocuparea Catedrei de Istorie medie, modernă şi contemporană la Universitatea din Bucureşti, obținând postul după o luptă faimoasă în acea vreme chiar împotriva lui Ion C. Georgian, fostul său profesor de istorie care ceruse și obținuse exmatricularea sa din liceu.
Dar iată cum decurgea un curs ținut de Nicolae Iorga, privit prin ochii pe atunci studentului Dan Smântânescu: „Apariţia sa în clasă era o surpriză. Prelegerile sale, vinerea de la ceasurile 19 la 21, aglomerau sala până la refuz, încă înainte de sosirea sa. Când sala gemea de studenţi şi audienţi din afară (foarte numeroşi, mai ales profesori, foşti studenţi), deodată uşa de la cancelaria alăturată se deschidea şi, grabnic, strecurându-se greu printre cei îmbulziţi în picioare, până la marginea catedrei, apărea falnica sa făptură. De obicei îmbrăcat într-un larg sacou maron sau negru, cu haina descheiată, lăsând să se vadă atârnând de un şnur negru ochelarii săi cu ramă de aur, de care făcea uz numai când citea vreun text, Nicolae Iorga nici nu aştepta să cuprindă de la catedră imaginea publicului nerăbdător, ci, mereu în picioare, gâfâind de oboseala drumului, începea să vorbească. Se aşternea o sfântă linişte în sală, iar magul, mişcând din când în când mâna dreaptă cu arătătorul întins, depăna un noian de cunoştinţe, fără a folosi vreo notiţă orientatoare. Într-o lecţie care dura exact două ore - ore de mare desfătare, pe care le-am fi dorit interminabile -, Nicolae Iorga depăna atâtea fapte, denumiri, date, texte şi citate, cu o bibliografie atât de bogată în nume dificile şi titluri complicate, încât numai rostindu-le ni se părea că ameţim. Multe dintre ele scăpau fugii condeiului nostru, neobişnuit cu o erudiţie atât de copleşitoare şi cu nume atât de complicate în limbi atât de diverse”.
Ca fapt divers, Iorga avea o frică nativă pentru unele animale ofensive, ca de pildă de câini. În tinereţea sa de dascăl, studenţii încercau să întârzie câte un examen aducând câte un câine în sala de curs şi dându-i drumul spre catedră când intra profesorul Iorga. Aversiunea lui Iorga era atât de mare, încât se speria şi părăsea sala, amânând examenul, fapt care-i bucura pe studenţii nepregătiţi.
Citește pe Antena3.ro
Citea o carte într-o oră
„L-am urmărit în nenumărate ipostaze de elaborare. Nicolae Iorga nu citea, intuia paginile. Cu ochii săi mari, cuprindea conţinutul întregii pagini dintr-o privire, ca şi când ar fi fotografiat-o. Memoria îl ajuta să perceapă şi să reţină ceea ce era deosebit. Citea, astfel, câte o carte într-o oră. Se oprea la ideea nouă ce-l izbea şi pe dată o nota, bibliografic, cu scrisul său mărunt, aproape ilizibil, pe câte un petec de hârtie găsit la întâmplare. Avea, într-un vast sertar, plicuri pe probleme, în care arunca notiţa respectivă. Cu timpul, plicurile se umpleau până la refuz. Atunci, ele constituiau, pe măsura oportunităţii problemelor, substanţa informativă pentru alcătuirea unei noi lucrări care germinase în creierul său genial şi care, coaptă, ţâşnea într-o precipitată dictare stenografică. Dictările îi stimulau acuitatea gândirii, îngăduindu-i asociaţiile de idei cele mai uluitoare. De aceea, multe din studiile sale de sinteză pot genera preţioase lucrări noi”, povestește fostul său secretar, Dan Smântânescu.
Petre Liciu, coleg şi prieten, cu care era în concurenţă de premii, i-a închinat poezia Sarea pământului:
Colo-n fund vezi o căpiţă
De păr des, nepieptănat?...
De cinci ani ascunde-ncoace
Un cap mare de-nvăţat.
Cugetări Nicolae Iorga
* Talentul neîntrebuinţat e un furt;
* Trufaşul nu poate fi recunoscător: el crede totdeauna că a meritat mai mult;
* Cel ce stă jos să nu râdă de cine cade de pe vârfuri;
* Şarpele e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte;
* Învăţat e omul care nu mântuie niciodată de a învăţa;
* În cetatea dreptăţii tale poţi fi ucis, înfrânt niciodată;
* Ca şi natura, sufletul cere o iarnă de aspre suferinţi pentru a putea da o nouă primăvară.
Ultimele cuvinte scrise de Nicolae Iorga, înainte de a fi ridicat de legionari de la Sinaia și dus spre locul morții, localitatea Strejnicu de lângă Ploiești, în septembrie 1940:
În zile de crudă foamete
Fiindu-le lehamite
În marginea ţării întregi
Au vrut s-ucidă pe moşnegi.
Iar ei au zis: Nu fiţi păgâni,
Răbdaţi puţin pe cei bătrâni.
De-a lungul căii morţilor
Ei sunt în pragul porţilor.
