x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Carte de buzunar: Vipera sugrumată

Carte de buzunar: Vipera sugrumată

14 Iul 2010   •   00:00
Carte de buzunar: Vipera sugrumată

Cel de-al optulea volum din Colecţia "Carte de Buzunar", "Vipera sugrumată" de Hervé Bazin, va putea fi achiziţionat împreună cu Jurnalul Naţional luni, 19 iulie, la preţul special de 5,9 lei.



La publicarea sa, în 1948, "Vipera sugrumată" - prima şi cea mai cunoscută parte a unei trilogii autobiografice a lui Hervé Bazin - a produs un scandal în Franţa, iar astăzi romanul face parte din bibliografia şcolară a elevilor francezi. Romanul se deschide cu o amintire din copilărie a lui Jean Rézeau, care prinde o viperă în grădina bunicilor, care locuiesc în Castelul Belle-Angerie, lângă Angers, şi o sugrumă, ucigând-o. La moartea bunicii, părinţii tânărului Jean se întorc din China, unde tatăl său era profesor de drept. "Vipera sugrumată" reprezintă o critică acidă a societăţii burgheze rurale de la începutul secolului al XX-lea; Bazin înfăţişează o familie în care ipocrizia şi respectarea ritualurilor catolice sunt mult mai importante decât dragostea şi compasiunea. E o lume ce moare încet, însă personajele nu par să observe acest lucru. Hervé Bazin susţine că romanul are, în mare parte, un caracter autobiografic.
Romanul "Vipera sugrumată", care a avut un succes răsunător în Franţa postbelică, a fost urmat de alte două părţi, "Moartea căluţului" (1950) şi "Le Cri de la Chouette" (1972).

×
Subiecte în articol: carte