1. Ulise, Atena și ceilalți
Autoare: Camille Jouneaux
Editura: Act și Politon, 2026
Traducere: Anca-Claudia Bunea și Iulia Bădescu
Mitologia greco-romană revine în atenția cititorilor într-o carte-album plină de legende, zei, semizei și creaturi mistice, toate corelate cu picturi faimoase ce au aparținut lui Tițian, Rubens, Caravaggio, Botticelli sau Rembrandt. Veți descoperi mitul care a inspirat actul de creație, dar și texte antice care au consemnat legenda și o analiză ușor de înțeles a curentului artistic în care a fost încadrat de critici tabloul respectiv.
Camille Jouneaux este scriitoare și editorialistă independentă în domeniul cultural. Pe contul ei de Instagram, La Minute Culture, urmărit de peste 175.000 de oameni, ea explică și analizează opere de artă și fenomene din istoria artei. Limbajul este accesibil, iar conținutul foarte bine documentat. Camille lucrează astăzi alături de cele mai mari muzee din Franța, Belgia și Elveția.
2. Psihonauții
Autoare: Sînziana Revini
Editura: Trei, 2026
Cu ce instrumente psihanalitice putem înțelege o operă de artă – și cum ne ajută arta, la rândul ei, să ne descifrăm propriul inconștient? În Psihonauții – Psihanaliza artei, Sînziana Ravini ne poartă într-o aventură intelectuală plină de farmec, umor și profunzime, prin 12 capitole ce corespund unor etape și tendințe majore ale esteticii contemporane – din artele vizuale, literatură, film și filosofie. De la mitul lui Oedip la The Matrix, de la Duchamp și Lee Lozano la Martin Margiela, Pierre Huyghe și Marina Abramović, cartea trasează o hartă a inconștientului artistic modern și arată cum acesta este influențat de noile tehnologii, inclusiv de inteligența artificială. Îmbinând analiza psihanalitică, reflecția filosofică și întâmplări personale memorabile, Ravini scrie cu o libertate rară, transformând teoria într-o formă de literatură vie. Cu pasiunea unui „psihonaut” al ideilor, coboară în abisurile creației, punând în dialog Freud, Lacan, Blaga, Baudrillard, Žižek, Chantal Mouffe, Badiou și Bell Hooks cu miturile moderne și imaginile culturii pop. Filosofia devine aici busolă, arta – teren de explorare, iar psihanaliza – cheia secretă care deschide porțile inconștientului.
3. Foucault și practica adevărului
Autor: Cristian Iftode
Editura: Trei, 2026
Este practica adevărului singurul focar de rezistență la abuzurile puterii politice? A fost, în cele din urmă, Foucault un gânditor neopragmatist şi un liberal critic? Cum e posibilă o estetică a existenței în lumea de azi? Cum se împletește în chip efectiv îngrijirea de sine cu grija de ceilalți? Volumul de față întrebuințează „lada cu unelte” a lui Foucault pentru a interpreta într-un mod original și incitant o serie de experiențe și aspecte notabile din realitatea socială: de la scriitura de sine pe Facebook la eugenismul liberal și de la natura regulilor morale la istoria practicilor sinelui în Antichitatea greco-romană și în creștinism.
Prof. univ. dr. Cristian Iftode este director al Departamentului de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei de la Universitatea din București.
4. Cântece pentru cei cu inima ruptă
Autoare: Ayelet Tsabari
Editura: Humanitas Fiction, 2026
Traducere: Anca Dumitru
Ayelet Tsabari ne propune o carte singulară despre iubire, identitate, recuperarea memoriei și cât se poate de curajoasă despre integrarea evreilor yemeniți în Țara Făgăduinței. Roman marcat de o sensibilitate lirică profundă, Cântece pentru cei cu inima frântă este și o meditație asupra apartenenței și a felului în care trecutul, oricât de dureros, continuă să ne modeleze.
Un telefon primit de la un funcționar al ambasadei îi anunță Zoharei moartea mamei sale, Saida, în Israel. Amintirile revin în viața ei asemenea unor cioburi de oglindă violent împrăștiate: dispariția fratelui în tabăra de primire pentru evreii yemeniți, moartea tatălui pe când era doar o adolescentă, anii petrecuți la un internat prestigios, care au îndepărtat-o de rădăcini, plecarea din Israel și iubirile lăsate în urmă. Toate aceste fragmente ale vieții sale trebuie adunate și înțelese, pentru ca Zohara să-și poată privi adevăratul chip, așa cum Saida a făcut cândva, demult, în avionul care o ducea acasă.
National Jewish Book Award for Fiction 2024.
5. Pariziencele
Autor: Marius Gabriel
Editura: Corint, 2026
Traducere: Carla Georgescu
Paris, 1940. Naziștii au ocupat orașul, chiar și celebrul hotel Ritz. Odinioară simbol al eleganței pariziene, somptuoasa clădire este acum plină de ofițeri germani aroganți. Pentru Olivia Olsen, o americancă ajunsă cameristă la Ritz, fiecare zi înseamnă să-și ascundă identitatea și să trăiască în minciună, mereu sub amenințarea de a fi descoperită. Când Hermann Göring, mâna dreaptă a lui Hitler, se instalează la hotel și o ia pe Olivia sub protecția sa, tânăra vede o oportunitate – să ajute Rezistența și să se apropie de Jack, contactul ei misterios, ale cărui ordine reci ascund, poate, ceva mai mult… Între zidurile hotelului, celebra creatoare Coco Chanel înțelege rapid că noul regim i-ar putea aduce avantaje, în timp ce Arletty, una dintre cele mai iubite actrițe ale Franței, își șochează apropiații - și pe sine - trăind o iubire interzisă. Dar pe măsură ce războiul se apropie de cumplitul sfârșit, cele trei femei vor trebui să plătească adevăratul preț al apropierii de inamic. Pentru că, în umbra războiului, nimeni nu este în siguranță.
6. Evadare din Lagărul 14
Autor: Blaine Harden
Editura: Corint, 2026
Traducere: Adriana Ciorbaru
Lagărele de muncă din Coreea de Nord au o existență mult mai îndelungată decât au avut Gulagul sovietic și lagărele de concentrare naziste. Chiar dacă fotografiile făcute din satelit sunt mai mult decât grăitoare, guvernul nord-coreean neagă prezența acestor închisori. Nicio persoană născută în lagăr nu a reușit vreodată să evadeze – nimeni, cu excepția lui Shin Dong-hyuk, care a scăpat din acel infern și a povestit ce se întâmplă acolo. În Evadare din Lagărul 14, un bestseller publicat în 22 de țări, jurnalistul american Blaine Harden dezvăluie secretele celui mai represiv sistem totalitar din lume, prin intermediul relatării înfiorătoare a lui Shin, un băiat care nu știa nimic despre lumea de afară, a devenit de mic „turnător” și a fost obligat să asiste la execuția familiei sale. O narațiune a suferinței și curajului, a supraviețuirii și speranței, cartea de față constituie o mărturie șocantă despre evenimentele din spatele gardului electrificat.
7. Bocitoarea
Autoare: Camila Läckberg
Editura: Trei, 2026
Traducere: Alin-Daniel Dragomir
Se împlinesc exact 30 de ani de la dispariția adolescentei Sofie Rudberg. Erica Falck încă se mai gândește la fosta ei colegă de școală. Sofie era cu câțiva ani mai mare și – spre deosebire de Erica – una dintre fetele cool, populare și admirate. Ancheta nu a reușit să găsească nicio urmă, iar trupul lui Sofie nu a fost găsit niciodată. Întreaga comunitate din Fjällbacka a rămas cu această traumă nerezolvată. Acum poliția face brusc o descoperire macabră. Întrebarea este dacă au găsit-o în sfârșit pe Sofie. Ancheta care urmează dă peste cap viețile tuturor celor care au încercat să meargă mai departe. Patrik Hedström și colegii săi de la secția de poliție din Tanumshede sunt sub o presiune imensă, în timp ce scriitoarea Erica Falck este și ea atrasă în acest caz. Pentru că există cineva dispus să facă orice pentru a împiedica adevărul să iasă la iveală. Ce mister!
8. Scrisori pentru posteritate
Editori: James Drake și Allen Packwood
Editura: Humanitas, 2026
Traducere: Eugen Popa
Scrisorile cuprinse în acest volum ne aștern în față drama, tumultul interior, episoadele de depresie, pasiunile și provocările unei cariere de-a dreptul extraordinare, îngăduindu-ne să întrezărim universul personal al lui Churchill și să-i urmărim evoluția de-a lungul vieții. Volumul include scrisori adresate părinților săi, profesorului de la Harrow, soției sale, Clementine, precum și unor figuri istorice celebre ca H.H. Asquith și Anthony Eden, Franklin D. Roosevelt și Dwight D. Eisenhower, Éamon de Valera sau Charles de Gaulle. O mărturie istorică esențială!
9. Viața de după carte
Autor: Radu Pavel Gheo
Editura: Polirom, 2026
Ce legătură ar fi putut să aibă Arghezi cu cineva pe nume Pauker? De ce Caragiale le ura adversarilor săi să aibă măcar un copil „literat român”? Ce fel de mici strategii folosea Camil Petrescu pentru a-și promova cărțile – sau cum era el însuși folosit în scopuri similare? Acestea sunt doar câteva dintre temele atinse în istorioarele care alcătuiesc volumul de față. Radu Pavel Gheo își construiește discursul cu pasiunea celui care nu doar citește, ci și trăiește printre pagini, ediții rare și istorii literare, Viața de după carte devenind, întâi de toate, un manifest discret pentru păstrarea valorii culturale a cărții și un spațiu al memoriei culturale, în care simpla evocare a unei ediții sau a unui autograf se transformă într-o aventură cu iz polițist, iar la final într-o invitație de prețuire a cărții-obiect. Folosind instrumentele unui detectiv literar experimentat, descâlcind fire și limpezind ape ale unor povești uitate sau neștiute, Radu Pavel Gheo ne propune un volum care confirmă că pasiunea pentru lectură poate deveni ea însăși o formă de creație.



