x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Conferința de lansare premergătoare Galei Premiilor HESPERUS 2023

Conferința de lansare premergătoare Galei Premiilor HESPERUS 2023

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Noi 2023   •   11:30
Conferința de lansare premergătoare Galei Premiilor HESPERUS 2023

Astăzi, 22 noiembrie, începând cu ora 15:30, Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București din str. Tache Ionescu nr. 4 găzduiește, în Sala AUDITORIUM, Conferința de lansare, premergătoare Galei Premiilor HESPERUS 2023, sub egida Fundației Culturale HESPERUS.

Având în vedere istoricul relaţiilor excelente de colaborare dintre Fundaţia Culturală HESPERUS, privind manifestările HESPERUS, Biblioteca Metropolitană București are calitatea de partener în acest proiect.

În cadrul evenimentului va avea loc și o întâlnire online extraordinară, cu studenţii Universităţii Bucureşti, a doamnei Prof. Univ. Dr. Amy Branam Armiento din America.

În cadrul conferinței vor fi prezentați laureații ediției din acest an ai Galei Premiilor HESPERUS. De asemenea, va fi prezentat un istoric al Fundației Culturale HESPERUS și al manifestărilor care au condus la decernarea Premiilor HESPERUS.

Evenimentul va fi urmat de Gala Premiilor HESPERUS, care va avea loc Joi 23 noiembrie, începând cu ora 14:00, la Muzeul Ţăranului Român, Sala MEDIA.

Evenimentele HESPERUS 2023 au loc cu sprijinul sponsorilor ROMPAN şi CRAMELE ODOBEŞTI.

 

AGENDA EVENIMENTULUI:

Ora 15:30 - Cuvânt de întâmpinare - Doamna Ramona Mezei, Director General al Bibliotecii Metropolitane București

Ora 15:37 - Prezentarea programului Galei Premiilor HESPERUS şi a invitaţilor (membrii Fundaţiei Culturale HESPERUS) Vicepreşedinte fondator, dramaturg, Puşa Roth/Ştefan Naftanailă, Radio România Actualităţi

15:45 - Anul Dimitrie Cantemir şi un laureat HESPERUS 2022: Gen. Bg.(r) Mihail Ţăpârlea

15:57 - De la teza de doctorat „Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu - Edgar Allan Poe” la Premiile HESPERUS, Prof. Dr. Ioan Iacob, Preşedintele Fundaţiei Culturale HESPERUS

16:21 - Despre Ţara Pădurenilor, năvala turcilor şi îmbrăcămintea din blană de lup - Prof. Dr. Rusalin Işfănoni, etnograf, Secretarul General al Fundaţiei Culturale HESPERUS

16:37 - Fiindcă s-a pomenit de LUP... un invitat care este și unul dintre laureaţii Premiilor HESPERUS 2023, Interpretul de muzică folk din Iaşi Adrian Bezna

16:47 - Despre o laureată a Premiilor HESPERUS 2023 şi o afirmaţie în premieră în literatura americană privind relaţionarea POE - EMINESCU: Prof. Univ. Dr. Amy Branam Armiento (ex 'Poe Studies Association' President, U.S.A.) - Prof. Dr. Ioan Iacob

17:00 - Cuvânt online de bun venit pentru invitata online din S.U.A., din partea conducerii Universităţii Bucureşti (domnul Conf. Univ. Dr. Mugur Zlotea, Vice Rector)

17:07 - „Sunt îndrăgostită/'enamored'/de coincidenţele dintre POE şi EMINESCU!”, Prof. univ. Dr. Amy Branam Armiento, ex-'Poe Studies Association' (U.S.A.)

17:14 - Sesiune Q&A dedicată studenţilor de la Universitatea Bucureşti

17:28 - Intervenţie online: E.S. Călin Humă, Consul Onorific al României la Winchester, Marea Britanie

18:00 - Sesiune Q&A

×