Crime la lumina lumânării

În 1939, la exact cincizeci de ani de la comiterea unor crime atroce, Robert Sherard se hotărăşte să rupă sigiliul tăcerii şi să dezvăluie modul în care ele au fost soluţionate. Stupoare! Ancheta n-a însemnat încă un succes al Scotland-Yardului.

Dezvăluiri - Martorul principal

În 1939, la exact cincizeci de ani de la comiterea unor crime atroce, Robert Sherard se hotărăşte să rupă sigiliul tăcerii şi să dezvăluie modul în care ele au fost soluţionate. Stupoare! Ancheta n-a însemnat încă un succes al Scotland-Yardului. Cel care a dus-o la bun sfârşit a fost poetul, dramaturgul Oscar Wilde. Iar Sherard are calitatea unui martor credibil. Cel puţin aşa doreşte să ne convingă autorul romanului “Oscar Wilde şi crimele la lumina lumânării”.

În cartea englezului

Gyles Brandreth, cel care a scris “Portretul lui Dorian Gray” este prezentat ca un bărbat şarmant, politicos de cele mai multe ori, obraznic – dacă situaţia o cere, atent la propria sa vestimentaţie, dar şi la a celorlalţi, simpatic nu numai pentru cei din înalta societate, ci şi faţă de chelnerii sau copiii străzii, petrecăreţ, rafinat, şfichiuitor atunci când întâlneşte semnele obtuzităţii victoriene, şi totuşi un agreabil om de salon, cu o vervă inepuizabilă în conversaţie. I se potriveşte ca o mănuşă propria sa caracterizare: “Mi-am risipit geniul în viaţă şi talentul în operă.”

FAPTE. În ziua de 31 august 1889, Wilde descoperă într-o încăpere cadavrul unui băiat de 16 ani, ucis ca într-un ritual misterios, la lumina lumânărilor. Oricine ar fi alertat imediat poliţia. Nu şi paradoxalul literat. Acesta preferă să le povestească mai întâi prietenilor săi, Robert Sherard (el însuşi scriitor) şi Arthur Conan Doyle, pentru care nutreşte o admiraţie deosebită. De altfel, în acest roman, Wilde se comportă aidoma lui Sherlock Holmes, imitându-l pe acesta în modul de a conduce o anchetă. O reîncarnare a unei ficţiuni literare.

SURPRIZĂ. Cei trei vizitează împreună scena crimei. Lovitură de teatru! În casa respectivă nu se găseşte nici un trup neînsufleţit. Să fie vorba de halucinaţiile cuiva care nu ezită să stea prea mult în preajma sticlelor de şampanie? Sau e doar o farsă pentru deliciul amicilor săi, astfel încât să mai rupă monotonia cotidiană? Şi totuşi, s-a comis sau nu o crimă? Din păcate, da. Şi se vor mai comite şi altele. Ele sunt opera unor asasini deosebit de inteligenţi şi precauţi, cu o situare în ierarhia socială care îi scuteşte de orice bănuială. Numai perseverenţa şi perspicacitatea lui Wilde, lipsa lui de prejudecăţi în privinţa identităţii ucigaşilor fac lumină în acest caz încâlcit, pe care profesioniştii din poliţia londoneză nu reuşesc să-l rezolve. Nici n-aveau cum, fiindcă, spre surprinderea generală, unul dintre ei este vinovat cu asupra de măsură. Romanul s-ar parcurge cu mare plăcere, chiar dacă n-ar fi vorba de eroi binecunoscuţi din lumea artistică, unele chiar glorii ale momentului. Folosind însă câteva personaje faimoase, implicându-le în evenimente reale sau imaginare, se creează impresia că, pentru câteva ceasuri, te afli în intimitatea lor. Iar umorul şi ironia fac din această construcţie romanescă o scriere simpatică şi deloc artificială. Să notăm câteva dintre exprimările savuroase ale lui Wilde: “Domnul Henry James scrie ficţiune de parcă asta ar fi o îndatorire dureroasă.”, “Căsătoria este o experienţă la fel de dureroasă ca şi fumatul de ţigarete. Şi mult mai scumpă”, “Viaţa este coşmarul care ne împiedică să visăm”.  

Să mai consemnăm şi faptul că ieri n-a fost numai ziua graţioaselor doamne şi domniţe, ci şi ziua de naştere a lui Gyles Brandreth, care a împlinit 60 de ani. Mi-ar fi plăcut să fiu în preajma lui şi să-l felicit pentru această carte.

Biografia autorului

Gyles Brandreth este politician, jurnalist, dramaturg, scenarist, producător de teatru şi realizator de radio şi televiziune. A debutat în 1972 cu un studiu asupra reformei închisorilor din Marea Britanie. A fost membru al Parlamentului din partea Partidului Conservator între 1992 şi 1997 şi membru al guvernului condus de John Major. A publicat o biografie despre mariajul Reginei Elisabeta a II-a şi Ducele de Edinburgh şi o alta despre Prinţul Charles şi Camilla Parker. Adevăratul succes l-a obţinut cu seria “Oscar Wilde – Crimă şi mister”.

Admiraţie

“Oscar Wilde a murit într-o cămăruţă de la etajul întâi din L’Hotel d’Alsace, Rue des Beaux-Arts, în Paris, la ora unu şi patruzeci şi cinci după-amiază, la 30 noiembrie 1900. O sută de ani mai târziu, la 30 noiembrie 2000, la aceeaşi oră şi în aceeaşi cameră de hotel, la invitaţia prietenului meu Robert Palmer, eu cu soţia mea şi alte câteva persoane am comemorat un secol de la dispariţia lui Oscar.”