"Amintiri în ALB şi Negru", de Dan Negru, cu desene de Popa's, se lansează la Bookfest, sâmbătă, 12 iunie, de la ora 15, la standul Grupului editorial Corint. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
"Valeriu Lazarov ne spunea adeseori că avem cea mai frumoasă meserie din lume, singura în care ce visezi noaptea poţi realiza a doua zi. Uneori mi-e dor de generaţia de aur a show-urilor de televiziune. Dacă fotbalul are o astfel de generaţie, de ce n-ar avea-o şi televiziunea? O părticică din întâmplările şi amintirile petrecute atunci şi acum le-am aşternut aici cu convingerea că ele vor fi valoroase cândva doar pentru o singură persoană: Dara, fetiţa mea. Restul e fum...", scrie Dan Negru pe coperta cărţii sale.
Timişoreanul realizator de radio şi televiziune s-a născut pe 23 februarie 1971. De-a lungul anilor, programele lui au stabilit recorduri de audienţă, el devenind cel mai longeviv prezentator de emisiuni de divertisment din zona de prime-time a televiziunilor din România. A prezentat ediţii ale festivalurilor Mamaia, Eurovision, Callatis şi show-uri TV ca "Academia vedetelor", "Batem palma", "Ziua judecăţii", "Ciao Darwin", "Competiţia", "Secret talent", "Te pui cu blondele" ori "Jocuri la Saint-Tropez". Timp de zece ani consecutiv, programele de Revelion prezentate de Dan Negru au fost lider de piaţă, potrivit sondajelor oficiale de audienţă.
Despre el, numai de bine zice colega Mihaela Rădulescu: "Pe mine Dan Negru m-a convins că face televiziune încă de când era la Timişoara, dar Omul Negru m-a convins că e chiar mai valoros şi mai de luat în suflet, căci au trecut destui ani şi destule succese peste el, dar n-a devenit Dan Negru, ci a rămas Omul Negru. Prim-planul ia minţile, succesul le răvăşeşte, celebritatea schimbă metabolisme morale, dar unii, care au luat mai în serios munca şi mai în joacă faima, au rămas pe marginea acestei lumi stridente, chiar dacă i-au fost, în repetate rânduri, regi. (...) Ştiu că modestia lui e originală, nu e făcătură ca la multe făpturi «de sticlă», zămislite din PR şi vorbe bine alese (...).
În televiziune, toţi cei care găzduiesc emisiuni sunt vedete. Printre ei, unii sunt chiar profesionişti. Dintre ei, foarte puţini, pe genericul final, rămân Oameni. Şi abia ăştia din urmă pot intra într-o istorie, fie ea şi «de sticlă»." Cartea lui Dan Negru va putea fi achiziţionată cu 34,90 lei.