Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu această a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a cărţii sale ”Lichidatorii. România în 1947”(*) academicianul profesor Dinu C Giurescu încheie tripticul consacrat vieţii politice a României din perioada 6 martie 1945-30 decembrie 1947. O dureroasă acoladă, care începe cu instaurarea, cu pumnul în masă al lui Andrei Ianuarievici Vâşinski, a guvernului Petru Groza şi se încheie cu abdicarea, sub ameninţările lui Gheorghiu Dej şi a lui Petru Groza, a Regelui Mihai.
Avem -prin “Uzurpatorii”,”Falsificatorii” şi, acum,prin “Lichidatorii”-, o cuprinzătoare lucrare purtând emblema gândului şi a slovei profesorului Dinu C Giurescu, autor înzestrat cu o eminentă descendenţă de familie, domnia sa fiind un temeinic cerecetător şi cunoscător al arhivelor istorice încă multă vreme straşnic ferecate şi, în acelaşi timp, un om a trăit, la vârsta tinereţii, evenimente care au marcat, deopotrivă, destinele României şi ale mai multor generaţii. Pentru profesorul Dinu C Giurescu, lecţia Istoriei cercetate se îmbină firesc şi fericit cu lecţia Istoriei trăite şi înţelese în profunzimile sale, definind, în acest fel, o personalitate emblematică a culturii româneşti cu generoase deschideri spre marile orizonturi ale universalului.
Evenimentele cercetate, azi, de către istoric şi trăite, cu mai bine de şase decenii în urmă, de către adolescentul Dinu C. Giurescu, sunt evocate în cuvinte simple, potrivite cu multă ştiinţă anume pentru a exprima dramatismul reverberaţiilor morale, al trăirilor sufleteşti pe care acestea le stârneau: “În oraş nu se ştia nimic către orele 17.00 (despre abdicarea Regelul n.n) Era o zi frumoasă, caldă, de toamnă târzie, nu de ajun de an nou. Ne adunasem la o colegă, Odette Pătraşcu, în casa familiei ei, în Piaţa Romană, colţ cu strada I.G.Duca (ulterior Căderea Bastiliei!). Eram în vacanţă în anul III de facultate.(…)Pusesem muzica (gramofon cu plăci), ne pregăteam pentru o seară plăcută. Către ora 18.00 cineva ne spune că la radio se anunţă repetat că se va difuza o ştire importantă. Ştirea vine într-adevăr. (…) Ascultam şi nu ne venea să credem. (…) În aceeaşi seară şi a doua zi, actul de abdicare era lipit pe toate zidurile caselor de locuit. Nu ştiam nimic de felul cum fusese semnat de Rege.”
Consecvent rigorilor ştiinţei sale, încă în “Cuvântul înainte”, profesorul Dinu C Giurescu stabileşte ”coordonatele decisive”ale celor 2 ani şi zece luni care au marcat ”trecerea de la un regim de tip european la unul condus exclusiv de Partidul Comunist Român, după modelul sovietic”: a) ocuparea şi controlul ţării de către Armata Sovietică; b) acordul dintre guvernele britanic şi sovietic (mai-iunie şi octombrie) ca “afacerile româneşti să fie resortul principal al guvernului sovietic”- în proporţie de 90% - cu un procentaj egal în favoarea guvernului britanic în Grecia. La rândul lor, Conferinţa de la Ialta şi a sa Declaraţie privind Europa eliberată (februarie 1945), Conferinţa de la Potsdam şi comunicatul aferent (august 1045) şi Conferinţa miniştrilor afacerilor externe de la Moscova (decembrie 1945) care a adoptat hotărârea privind componenţa guvernului român şi ţinerea alegerilor parlamentare. După ce sintetizează atât de expresiv: “Toate cele trei întâlniri au adoptat hotărâri cu formulări generale sau ambigue care au fost intepretate diferit, diametral opus, de fiecare din cei Trei Mari”, sentinţa cărturarului cade neiertătoare: “Cum în România avea preeminenţă deplină Uniunea Sovietică, a prevalat de fiecare dată- în politica internă- punctul de vedere şi intepretările Moscovei.”
Demersul profesorului Dinu C Giurescu, susţinut pe lectura nepărtinitoare a documentelor de arhivă, are o învăţătură pe cât de solid construită, pe atât de dureroasă în adevărul său: în aceşti 2 ani şi 10 luni România a fost lăsată fără nici-un sprijin din partea Occidentului!
Pornind de la aceasta realitate incontestabilă, profesorul Dinu C Giurescu îşi concentrează construcţia ideatică din “Lichidatorii” pe două coordonate esenţiale:
a) ofensiva sistematică, de o cinică şi obstinantă consecvenţă a PCR de a acapara definitiv Puterea şi de a controla toate sferele şi domeniile activităţii sociale, culturale şi economice la toate palierele - fapt recunoscut de către premierul britanic Winston Churchill în scrisoarea trimisă preşedintelui american, Franklin Delano Rooswelt, la numai 48 de ore de la instaurarea guvernului Petru Groza: “Ruşii au reuşit prin forţă şi înşelăciune să instaleze cârmuirea unei minorităţi comuniste”;
b) atitudinea (să îi spun, mai diplomatic: echivocă, ezitată etc…) a Angliei şi a Statelor Unite, care, prin aceasta, nu au făcut decât să dea apă la moară agresivităţii sovietice şi guvernării impuse României şi românilor la 6 martie *45.
De unde, şi aceste două reacţii numai aparent opuse. Pe de o parte, recunoaşterea resemnată a lui Burton V Berry, reprezentantul politic al SUA la Bucureşti care comentează o notă de protest referitoare la legea electorală dictată de guvernul Groza în iulie 1946:”Trebuie să ne împăcăm cu faptul că această acţiune nu va fi altceva decât un protest pe hârtie, dată fiind atitudinea guvernului sovietic”, iar, pe de altă parte, veritabilul bobârnac trântit de guvernanţii bucureşteni diplomaţiei britanice, prin care se fac că respinge, categoric şi bărbăteşte!, “reînvierea “timpurilor, pentru totdeauna uitate, din perioada vasalităţii româneşti”.
Referitor la primul versant tematic, este de relevat faptul că în analizele sale profesorului Dinu C Giurescu pune accentul cuvenit pe tenacitatea de-a dreptul cinică, sfidătoare cu care opera puterea acaparatoare a comuniştilor. Ce-i drept, la acea vreme nu se inventase, încă, dimplomaţia paşilor mici, dar sateliţii de la Bucureşti ai Kremlinului lucrau, conform propriului slogan, pas cu pas, zi de zi, ceas de ceas. Pe plan economic, lucrurile merg din aproape în aproape, de la organizarea Ministerului Industriei şi Comerţului la introducerea planurilor lunare, ca preambul al cincinalelor, de la măsurile din agricultură, stabilizarea monetară şi până la alte reglementări care pregăteau terenul trecerii ireversibile a economicului sub controlul absolut al politicului, în şi prin partidul unic. În corelaţie directă cu acapararea puterii economice (“politicul este economicul concentrat” dictase Lenin!), se mergea pe aceeaşi cale a paşilor mici şi în domeniul politic, principalii adversari fiind PNL şi PNŢ şi PSD-ul lui Titel Petrescu. Începeau epurările brutale din aparatul de stat, din învăţământ, cultură, din sănătate sau din justiţie, preambul al proceselor politice pe care puterea coministă le va declanşa în scurt timp. Totul culminând cu abdicarea forţată a Regelui şi, sinstră comedie ”democratică, cu proclamarea, după o şedinţă de numai 45 de minute a Adunării Deputaţilor, a Republicii Populare Române”! Amară lecţie a istoriei, la o întâmpinare a liderului social democrat Constantin-Titel Petrescu referitoare la două proiecte de legi care sub pretextul ”defascizării ţării” anticipau uriaşul val de represiuni politice, ministrul de justiţie, nimeni altul decât Lucreţiu Pătrăşcanu, răspunde…printr-o prelungită tăcere. Peste numai câţiva ani, Lucreţiu Pătrăşcanu însuşi va cădea victimă foştilor săi tovarăşi!
Foarte sugestive sunt, de asemenea, datele şi împrejurările pe care ni le aduce spre mai bună cunoaştere profesorul Dinu C Giurescu şi care pun în lumină reacţiile forţelor politice româneşti responsabile faţă de abuzurile în cascadă ale politrucilor comunişti. Sunt, ce-i drept,, reacţii curajoase dar, vai!, cu totul zadarnice în condiţiile cedărilor, mai mult sau mai puţin diplomatice, a Marilor Puteri în faţa heghemoniei moscovite. De pildă, Partidul Naţional Liberal, prin Constantin I C Brătianu, propunea guvernului Groza să dea “un răspuns afirmativ” invitaţiei adresate executivului de la Bucureşti de către guvernele britanic şi francez de a participa “la organizarea programului pentru redresare economică a Europei sugerat de către Secretarul de Stat al Statelor Unine ale Americii.” După cum era de aşteptat, răspunsul guvernului, dat la numai 5 zile de la primirea invitaţiei, era în deplin acord cu… indicaţiile Moscovei! Spre a întregi demonstraţia profesorului Dinu C. Giurescu voi adăuga mărturisirea făcută profesorului Valeriu Râpeanu de către Irina Eliade, distinsă personalitate a literelor noastre, mărturisire pe care profesorul Râpeanu o menţionează într-o recenzie la prima ediţie a cărţii de faţă. Într-o duminică, doamna Irina Eliade a fost convocată de urgenţă la Ministerul de Externe, unde făcea parte din corpul traducătorilor; aici se controlau de zor maşinile de scris şi coşurile de hârtii, căutându-se un document care începuse să fie tradus în limba franceză. Era textul adeziunii României la Planul Marshall, redactat la iniţiativa (încă!) ministrului de externe, Gheorghe Tătărăscu!
Cât priveşte cel de-al doile palier tematic al cărţii, referitor la modul în care Anglia şi Statele Unite au acceptat izolarea României, cititorii au la dispoziţie o sumedenie de exemple care întăresc afirmaţiile severe şi pe deplin îndreptăţite ale cărturarului Dinu C Giurescu: “E adevărat, puterile occidentale nu puteau face altceva de vreme ce au fost de acord, încă din decembrie 1943 (la Teheran), ca Europa de Centru Est şi de Sud-Est să constituie aria de operaţiuni a Armatei Roşii, cu consecinţele politice corespunzătoare.” După care, eminentul cărturar şi nedezminţitul patriot, acad. prof. Dinu C Giurescu, adaugă neiertător şi pe deplin meritat: “De ce n-au recunoscut încă din 1945, că jocurile erau făcute?”
Întrebare pe care o întăresc multe rememorări din capitolul capitolul XX al cărţii (adăugat în această nouă versiune) despre călătoria Regelui Mihai I şi a Reginei Mamă în Marea Britanie, noiembrie-decembrie 1947. “La Londra- scrie Dinu C Giurescu- Suveranul României a încercat să informeze pe Douglas, ambasadorul SUA, acreditat acolo, cât şi pe oficialii britanici asupra situaţiei”, dar, din păcate, singura constatare, amară constatare!, a fost aceasta: “Grija de căpetenie a diplomaţilor occidentali a fost de a nu da nici-un sfat Regelui.”
În rezumat, cred că cel mai nimerit fel de a dovedi că am înţeles mesajul cărţii profesorului Dinu C Giurescu, “Lichidatorii” - lucrare de referinţă a ştiinţei istorice româneşti - ar fi să revin la întrebarea mai înainte menţionantă: “de ce n-au recunoscut (Marii Licurici ai acelor vremi n.n.) că jocurile erau făcute?” Întrebare care s-ar cuveni repetată, fireşte cu alt ”adrisant”, în condiţiile în care, după cum atât de temenic observa profesorul Dinu C Giurescu într-o intervenţie la emisiunea “Punctul de întâlnire”, difuzată la postul Antena 3, unele unele opinii ale Comisiei Europene, impuse României în iulie 2012, prezintă asemănări evidente cu procedeele Comisiei Aliate de Control impuse României în 1945-1946...
Fiindcă, dacă ne place să o spunem, trebuie să ne şi asumăm acest adevăr “Historia, magistra vitae”.
(*)Dinu C. Giurescu ”Lichidatorii. România în 1947”. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Colecţia “Biblioteca de istorie a României. ”Editura Enciclopedică. Bucureşti, 2012
Citește pe Antena3.ro
