x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte EDITURA ALL/Vine copilul, ce-i de făcut?

EDITURA ALL/Vine copilul, ce-i de făcut?

de Sebastian Stefanescu    |    14 Dec 2008   •   00:00
EDITURA ALL/Vine copilul, ce-i de făcut?

Editura All iese pe piaţă cu un volum deja clasic, aflat acum la cea de-a 8-a ediţie, "Baby and Child Care", al cunoscutului doctor american Benjamin Spock. Între timp, bunul pediatru a murit, dar volumul său continuă să se vândă.



Ca să forţăm o paralelă, volumul dr Spock e pentru americani ceea ce e Sanda Marin pentru români. Adică manualul la care se întorc după ce şi-au luxat creierii încercând să combine diferite surse, evident neconvergente.
Volumul lui Benjamin McLane Spock a apărut pentru prima oară în 1946 şi este una dintre cel mai bine vândute cărţi din toate timpurile. Spock a fost primul pediatru care a studiat psihanaliza.
Popularitatea sa, datorată în special faptului că a încercat să afle care sunt trebuinţele copilului şi dinamica familiei, a determinat decisiv comportamentul părinţilor. Aceştia erau în acea vreme tributari imaginii "copilul nu trebuie răsfăţat". Dr Spock a fost acela care i-a convins că micuţii trebuie trataţi cu mult mai multă atenţie, flexibilitate şi afecţiune.
Volumul de faţă tratează dezvoltarea copilului de la naştere până la adolescenţă. În această nouă ediţie, integral revizuită şi îmbunătăţită, veţi găsi informaţiile de care aveţi nevoie pentru a face faţă schimbărilor şi provocărilor lansate de noul secol, incluzând capitole noi despre adopţia internaţională, terorism şi dezastre naturale, planificarea pentru facultate, autism, precum şi alte subiecte, cum sunt: alimentaţia la sân – cele mai noi abordări şi tehnici; cum să vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre sex, droguri sau boli; vaccinări, vitamine şi nutriţie; tulburări de comportament şi de învăţare; îngrijirea danturii şi a vederii; cum să creşteţi copiii pentru a nu deveni violenţi. În fine, la sfârşitul cărţii veţi găsi un glosar cu totul nou de termeni medicali şi de medicamente mai frecvent utilizate la copii.

×
Subiecte în articol: carte