x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Enciclopedia Universală Britannica

Enciclopedia Universală Britannica

18 Iun 2010   •   00:00
Enciclopedia Universală Britannica

Vineri, 18 iunie, Jurnalul Naţional continuă cu cel mai important proiect enciclopedic: Britannica



Cel de-al treisprezecelea volum din Enciclopedia Universală Britannica va putea fi achiziţionat împreună cu Jurnalul Naţional, vineri, 18 iunie.

Volumul al treisprezecelea conţine articole care încep cu literele, R si S, de la Raleigh la Sato. Printre cele mai importante titluri amintim: Ramses II, rap, Rastafarian, războaiele civile engleze, al Doilea razboi Mondial, Revoluţia Americană, Revoluţia Franceză, Rembrandt, Rodin, Rubens, Sahara

Unul dintre cele mai interesante articole ale acestui volum este cel dedicat celebrului pictor şi gravor olandez, Rembrandt Harmenszoon van Rijn. Rembrandt este unul dintre cei mai mari povestitori din istoria artei, posesor al unei excepţionale abilităţi de a reda oamenii în diferite stări de spirit şi ipostaze dramatice. Nucleul operei lui Rembrandt constă în scene biblice şi - în mult mai mică măsură - istorice, mitologice şi alegorice, pictate, gravate cu acid ori schiţate în creion şi cerneală sau cretă.

Structurată în 16 volume, Enciclopedia Universală Britannica reprezintă pe piaţa culturală un nou instrument de lucru amplu şi bine documentat. Este o lucrare de referinţă pentru întreaga familie, care răspunde rapid şi precis nevoii de informare. Pentru detalii despre Enciclopedia Univesală Britannica vizitaţi şi site-ul: www.enciclopediabritannica.ro.

×
Subiecte în articol: carte