x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Fenomenul Al Pacino

Fenomenul Al Pacino

31 Iul 2010   •   00:00
Fenomenul Al Pacino
5846-128154-untitled1.jpgPână la 39 de ani, Al Pacino a refuzat să stea de vorbă cu presa. Îl speria gândul că orice confesiune duce la confundarea omului cu actorul. Apoi a citit în Playboy un interviu pe care Grobel i-l luase lui Marlon Brando şi s-a arătat dispus să acorde, în sfârşit, unul. Cu condiţia ca intervievatorul să fie Grobel.

Şi, o dată ce l-a cunoscut, a intrat în rolul de intervievat, asumându-şi personajul Al Pacino. Cum tot ce face Pacino este excepţional, şi acest prim interviu a fost unul ieşit din comun. A durat mai mult de 25 de ani şi e cuprins în aceste 300 de pagini. Între 1979 şi 2005 au înregistrat 400 de ore de conversaţii.

La început, Pacino (Oscar pentru rolul din "Parfum de femeie" şi Premiul "Cecil B. DeMille" pentru întreaga carieră) credea că nu prea are răspunsuri, aşa că nu are de ce să dea interviuri. Iar cu Grobel a învăţat să caute răspunsuri pentru întrebări pe care nu avea curajul să şi le pună singur. Aşa că dialogul nu a fost tot timpul comod.

Au existat momente de complicitate, dar şi momente în care s-au simţit agresaţi unul de celălalt. Şi tocmai din această tensiune s-a născut un dialog dintre cele mai semnificative. Citindu-l, ai impresia nu doar că afli mai multe despre un actor extraordinar, ci că Pacino însuşi se descoperă pe sine, dezvăluindu-se pe măsură ce răspunde întrebărilor celui care intrase mai întâi la el în casă ca un cvasinecunoscut indiscret. Rezultatul este savuros şi se numeşte "Al Pacino, în dialog cu Lawrence Grobel". (Editura Publica/ Victoria Books)

×
Subiecte în articol: carte