x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Fiction Connection

Fiction Connection

09 Noi 2008   •   00:00

Colecţia Fiction Connection (Editura Trei) vă propune două romane de excepţie.



ALBĂ CA ZĂPADA ŞI ROŞU BOLŞEVIC
Poate fi descrisă experienţa drogurilor? Mari scriitori au năzuit să redea trăirile induse de substanţele halucinogene. Thomas de Quincey, Aldous Huxley, Antonin Artaud, Jean Cocteau, beneficiind de resursele artei literare, au încercat să exprime practic... neexprimabilul. Pe urmele lor, tânăra scriitoare poloneză Dorota Maslowska izbuteşte performanţa de a transforma în stil acest demers experimental. Romanul ei, "Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic", reprezintă nu atât spunerea unei poveşti, cât fixarea scripturală a haosului lăuntric indus de droguri în Polonia postcomunistă.

UN ROMAN RUS
Emmanuel Carrčre este un scriitor consacrat al literaturii franceze. Apariţia acestei cărţi în 2007 a constituit un eveniment literar: este un roman autobiografic, ce propune o formulă narativă inedită şi ce face dezvăluiri incomode despre familia autorului (foarte cunoscută în Franţa). O poveste despre obsesia trecutului, despre teama de a vorbi şi despre pierderea de sine prin erotism. O carte ce a dărâmat cu indecenţă tabuul tăcerii. La Editura TREI au mai apărut de acelaşi autor: "Adversarul" şi "Ora de schi".

×
Subiecte în articol: carte