x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Geo Bogza, aşa cum nu a fost predat în şcoală

Geo Bogza, aşa cum nu a fost predat în şcoală

de Adela Cristina Teodorescu    |    14 Oct 2010   •   00:00
Geo Bogza, aşa cum nu a fost predat în şcoală

Marţi seară, la Biblioteca Central Uni­versitară a avut loc vernisajul ex­po­ziţiei "Geo Bogza, un personaj", care va fi deschisă doar până la 22 oc­tombrie. O mică expoziţie unicat, ca o esenţă de parfum, care se ţine in sti­cluţe mici, în care vizitatorii vor des­coperi manuscrise, fotografii ine­dite, dedicaţii, cărţi rare şi publicaţii-simbol ale avangardei româneşti. Mulţi dintre cei care au auzit de Geo Bog­za ca autor doar al Carţii Oltului ar putea rămâne surprinşi intrând aici, iar cei puţini bibliofili şi mari cău­tători de carte rară pot rămâne in­mărmuriţi văzând această ex­po­zi­ţie. Geo Bogza, aşa cum nu a fost predat în şcoală. Bogza, cum părinţii noş­tri nu l-au studiat, Bogza, "avangardistul pornograf", aşa cum a fost nu­mit de pudibonzii vremurilor anilor '30.

În spatele geamurilor vitrinelor ve­dem fragmente din ziarele epocii cu litere mari: "Bogza, închis la Vă­căreşti". La vernisaj, poetul Nicolae Tzone, directorul Editurii Vinea, ne-a lămurit şi de ce a fost închis acesta - "atentând împotriva bunelor mo­ra­vuri", în urma unui articol publicat în revista de avangardă UNU, condusă de Saşa Pană, pionul principal al avangardei. Nu din cauza volumului "Jurnal de sex", publicat la Paris în 100 şi ceva de exemplare, aşa cum s-ar fi crezut. Geo Bogza a făcut în­chi­soa­re de două ori pentru scrisul său din acele vremuri. Multe documente legate de aceste procese, şi apoi de eli­berarea lui, le puteţi găsi în ex­po­zi­ţia de la BCU. Ce nu veţi mai găsi vor fi relatările lui Vladimir Pană, fiul lui Saşa Pană care, la vernisaj, a po­vestit publicului prezent cum Geo Bog­za, tanăr fiind, locuia la Buş­te-nari, şi acolo, într-o magherniţă, îl pri­mise să locuiască pentru câteva săp­tămâni pe prietenul său, Victor Brauner. Acesta, la plecare, i-a făcut un cadou, lucrarea "Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde". Un ta­blou de mari dimensiuni pe care Geo Bogza nu a avut unde să îl pună, şi, la rândul lui, l-a dăruit prietenului şi redactorului-şef de la UNU, lui Saşa Pană. Lucrarea fiind prea mare, aşa cum mărturisea Saşa Pană în cartea sa "Născut în 02", a îndoit-o ca s-o poată transporta până la gară şi apoi până acasă. Neştiind apoi unde să o pună, pentru că toţi pereţii erau ta­petaţi cu cărţi, a ţinut-o o vreme în beci, apoi, după multă vreme, a reuşit să îi facă loc în casă pe un perete. "Auzi, Doamne, tu ştii cât valorează un Victor Brauner?!", şoptea un domn în sală. Răspunsul a venit de la Ni­colae Tzone: "Aproape un milion de euro!". Da, aceştia au fost prietenii lui Geo Bogza, artiştii avangardei noas­tre, puţinii români care pot sta pe un perete alături de Picasso, Dali sau Juan Miro. Şi putem spune că pe piaţa li­ci­taţiilor internaţionale au aceeaşi valoare.

Aceeaşi valoare bibliofilă o au şi cărţile de debut ale lui Geo Bogza, vân­dute la fel ca şi primele ediţii ale lui James Joyce, Kafka sau poemele erotice ale lui La Fontaine. Aceste volume ale lui Bogza le puteţi admira în vitrinele expoziţiei, şi, alături de ele, fotografii, documente, manuscrise, scrisori, chiar şi şpalturile revistei Viaţa imediată, care a avut doar un singur număr. O altă revistă, la fel de efemeră, este prezentă în această expoziţie, împreună cu rarisimele afişe ale ei - publicaţia Urmuz, pe care Bogza a tipărit-o pe bani proprii, într-un tiraj restrâns şi cu o viaţă de doar cinci numere.

Mai multe despre Geo Bogza, despre importanţa lui în avangarda românească, despre omul care a fost, puteţi vedea timp de zece zile la BCU. Nu rataţi, merită să vedeţi măcar coperţile pe care bibliofili străini se bat în licitaţii pe bani grei. Aşa, poate văzându-le, măcar o persoană dintre dumneavoastră va avea şansa să le găsească în podul bunicii, şi aşa va ajunge bogat pe timp de criză.

×
Subiecte în articol: carte