x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Ghid de bune maniere. Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Ce-avem de învățat?

Ghid de bune maniere. Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Ce-avem de învățat?

24 Ian 2017   •   10:51
Ghid de bune maniere. Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Ce-avem de învățat?

O zi cum este cea de azi – cu plinătatea ei de înțelesuri și de urmări în istoria unei națiuni, dar și cu sacul doldora de pilde, anecdote, mici istorii – nu poate să nu lase semne orișiunde. Chiar și-ntr-un cod de norme și de reguli de bună-cuviință.

Pentru un neam profund creștin, cum este al nostru, cu rădăcini adânci într-o ruralitate de care nu vrem (și n-avem de ce) să ne dezicem, buna-cuviință e chiar mai importantă decât bunele maniere.


Și fiind ziua cea a mare a Unirii celei Mici, nu pot să nu aduc vorbire despre Moș Ion Roată, țăranul cel înțelept din Divanul Ad-Hoc, împilat de boier, dar respectat de Vodă.


Vă aduceți aminte, cred, de înțelepciunea lui hâtră, în relația cu boierul Theodor Gîță, care-și face păcat cu bătrânul, scuipându-l pe obraz. Boierul se arătase împotriva unirii, ca unul care presimțea că unele drepturi îi vor fi puse în pericol. Țăranul unionist avusese mai multă viziune. Dar, uite că... era să rămână cu rușinea. Boierul... crescut în credința că rangul său e îndeajuns pentru a ponegri pe altul... boierul îl batjocorise. Dar uite că a venit Vodă, Alexandru Ioan Cuza, și leac avu pentru rușinea cea mare pățită de țăran, sărutându-l pe obrajii care primiseră stigmatul. Iar sărutarea asta șterse și rușinea, și obida.


Adevărată... după câte se pare... întâmplarea asta nu-i o simplă istorioară din sacul cel mare ale istoriei. E și o pildă despre bună-cuviință și respect, ca și despre îndreptarea greșelilor săvârșite de alții.


Vodă Cuza, militar de carieră, va fi fost de bună-seamă și om de onoare, și om cu bune maniere. Dar mai întâi de toate, în povestea asta, se dovedește a fi cuviincios și binecrescut, cu respect pentru omul cu păr alb, pentru omul care trudește, pentru omul care gândește.

Pentru țăranul român.


De-aceea zic, decât să fii ca boierul Theodor Gîță, bogat și hain, mândru – ba chiar de-a dreptul îngâmfat de poziția vremelnică ce-o avea pe pământ – lipsit de minte și fără bună-creștere, mai bine caută să fii asemeni lui Alexandru Ioan Cuza – căutător de dreptate și gata s-o recunoască văzând-o, îndreptând răul și, pe cât se poate, împiedicând facerea lui.


Cât de mult l-a prețuit poporul pe domnitorul acesta, cel dintâi pe tronul Principatelor Unite la 24 ianuarie 1859, avem să ne dăm seama și dintr-o altă întâmplare, care avea loc o jumătate de veac mai târziu.
În 1912, pe când se inaugura la Iași statuia lui Cuza,................

Află mai mult despre curioasa întâmplare din 1912

×
Subiecte în articol: alexandru ioan cuza cuza cuza vodă