Scriitoarea J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, a oferit fanilor o idee despre viitorul vrăjitorului adolescent şi al prietenilor săi într-o scurtă povestire publicată marţi pe site-ul său Pottermore. Scrisă sub forma unui articol semnat de o jurnalistă - Rita Skeeter, de la Daily Prophet -, povestea se petrece în timpul finalei din 2014 a Campionatului de Quidditch din Patagonia. Personajele principale sunt Harry, tot cu ochelarii săi celebri, dar grizonat şi ajuns la 34 de ani, soţia sa, Ginny, şi cei doi fii ai lor.
În plus faţă de cicatricea în formă de fulger de pe frunte, Harry are acum şi o “tăietură urâtă pe obrazul drept”, despre care Skeeter sugerează ar putea fi legată de activitatea din grupul vrăjitorilor Aurors sau de un blestem rostit de Ginny, partenera de cuplu cu care nu are o relaţie prea armonioasă, relatează DPA.
Povestirea de numai 1.500 de cuvinte se încheie cu informaţia că Skeeter va publica, la 11 iulie, o carte despre Harry şi prietenii săi.