Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1944 la Editura Vremea, ce sălăşluia pe Str. Carol nr. 10 în Bucureşti, a apărut un volum – „Bohema de altădată”, semnată cu un pseudonim comic: K. Autorul e nostalgic, oftează după copilărie, după Calea Victoriei de altădată, după „rien faire s’est doux”...
După cafenele, după Jaquide caricaturistul, Delavrancea, Cincinat Pavelescu, după Caragiale...
„Din 1893 Caragiale plena pe culmile celui mai mare succes ce l-a cunoscut vreun scriitor român vreodată, deschide o berărie pe Strada Selari” notează K. „Şi eu pe Caragiale l-am cunoscut ca patron de berărie. Când l-am cunoscut pe Caragiale aveam 18 ani, eram pe Calea Victoriei. Pe atunci Calea Victoriei nu avea mixtura de apariţii şi forfoteala de azi, şi anonimatul predominator al pietonilor. Plimbăreţii obişnuiţi erau cam aceiaşi la anumite ore. Cei mai mulţi se cunoşteau între ei, fiindcă erau personalităţi ale vieţii bucureştene. Eram împreună cu amicul meu scriitor C.A. Nottara, nepotul marelui actor. În faţa Palatului Regal se afla Băcănia lui Colţescu. Din pervazul uşii tocmai se desprindea silueta lui Caragiale. Am fost recomandat: «-Domnul K.... un tânăr poet». Caragiale, întinzându-mi mâna cu un gest binevoitor, spuse zâmbind cu nuanţa de filozofică îngăduinţă a celui cu experienţa vieţii şi lucrurilor omeneşti. «-Când ai spus tânăr, ai spus poet».
Ca înfăţişare, Caragiale era un om arătos, înalt, drept, bine legat, silueta lui fină, elegantă în virilitate sugera metafora bradului. Cu capul puţin dat pe spate, cu pălăria puţin dată pe ceafă, Caragiale privea prin circumferinţa ochelarilor lumea de sus, aruncând parcă oamenilor o provocare şi lumii o sfidare. În această atitudine, care nu era actul unei voinţe anumite, ci ceva firesc, organic sufleteşe şi fizic. Caragiale părea a spune: «-Cine ridică mănuşa?». Dar nici viaţa, nici oamenii, nu cutează a o face.
Şi în afară de caracterul impunător al înfăţişării -caracter ce se topea în familiaritatea zeflemelei şi a persiflării, Caragiale apărea aureolat de o reputaţie unanim recunoscută de toate straturile sociale, de la intelectualitatea ţării până la cititorul de mahala. În amfiteatrul admiraţiei lui Caragiale era şi vulgarul şi etica. Ca patron de berărie era debutant în comerţ. Berăria avea firma «Bene-bibenti» replică de spirit caragialesc la Bene-Marenti. Debutul lui Caragiale ca berar a constituit un eveniment al momentului, nu în lumea comercială ci în cea literară.
Un scriitor cu glorie, consacrat ca cel mai mare de către opinia publică, coborând din Olimp la tejghea cu halba cu bere şi crenvurşti, era un fapt fără precedent în istoria societăţii omeneşti. «-Păi cum aşa, un scriitor iubit de public nu ar fi putut trăi din literatură?». «-Nu prea..». Aşa că marele Caragiale a fost sărac. Prezentul era sumbru, în schimb viitorul se schiţa mirific. Moşteni într-o zi de la «Mămuloaia», o mătuşă bogată şi bătrână, frumoasa sumă de 400 de mii lei aur...”
(Continuarea în numărul următor)
Citește pe Antena3.ro
