Minciuna este prezentă în toate relaţiile umane, de la cele instituţionale la cele private. Unii o consideră ca pe ceva îngrozitor, în timp ce alţii, dimpotrivă, o tolerează, atrăgând atenţia asupra faptului că, uneori, adevărul poate fi folosit ca armă a cruzimii.
Dacă vă număraţi printre aceia care preferă adevărul sau dacă sunteţi obligaţi prin profesie să descoperiţi adevărul, cartea de faţă vă oferă indiciile verbale, dar mai ales nonverbale ale minciunii. Limbajul trupului, intonaţiile vocii, expresiile faciale etc. sunt prezentate detaliat de autor, specialist în cercetarea emoţiilor şi a comunicării nonverbale. Paul Ekman, profesor de psihologie la University of California, San Francisco, vorbeşte despre minciună şi înşelătorie când acestea sunt prezente în mai multe ipostaze: în viaţa de familie, în afaceri sau în politică. Dezastrul navetei spaţiale Challenger, afacerea Watergate sau declaraţiile lui Lyndon Johnson şi Jimmy Carter sunt numai câteva dintre aspectele luate în discuţie în capitolul special dedicat minciunilor publice (politicului). De acelaşi autor, Paul Ekman, a mai apărut, la aceeaşi editură, "De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea".
Cât de deştept sunt?
Un volum la îndemână, practic şi amuzant deopotrivă, "Teste de inteligenţă IQ3" este o continuare excelentă a seriei Teste de inteligenţă - conţine 400 de teste care n-au mai fost publicate până acum, plus un îndrumar pentru a vă evalua rezultatele. Un test de inteligenţă (test IQ) este, prin definiţie, orice examinare făcută în scopul măsurării inteligenţei. În general, asemenea teste sunt alcătuite dintr-o serie gradată de sarcini care au fost standardizate prin utilizarea unei populaţii mari şi reprezentative de indivizi. În ultimii 25-30 de ani, testele IQ au fost utilizate pe scară largă de angajatori, din nevoia de a se asigura că plasează persoanele cuvenite. Aşadar, daca vă confruntaţi cu un test IQ ca parte dintr-un interviu pentru angajare, folosirea acestei cărţi se poate dovedi crucială în creşterea şanselor de reuşită.
Citește pe Antena3.ro