Actorul şi scriitorul Mircea Diaconu va citi fragmente din romanul său “La noi, când vine iarna”, apărut de curând (în ediţie revăzută), în colecţia “Fiction Ltd” a Editurii Polirom. Cartea a fost editată şi în format digital. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 februarie, de la ora 16:00, la Librăria “Mihail Sadoveanu” din Bucureşti. După lectura din acest roman va avea loc o discuţie cu cititorii, moderată de criticul Silvia Dumitrache.
Editura Polirom anunţă că Mircea Diaconu se va întâlni cu cititorii şi la Brăila (vineri, 21 februarie, ora 17:00, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”), şi la Braşov (vineri, 7 martie, ora 18:00, Librăria “Şt.O. Iosif”), şi la Iaşi (joi, 20 martie, ora 18:00, Librarium Palas).
Editorul menţionează că este vorba de “un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini – unii îngeri protectori, alţii demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri”.
Mircea Diaconu are 64 de ani. Ca actor a creat roluri memorabile în teatru şi în film. “La noi când vine iarna” este primul său roman pe care l-a publicat, dar i-au mai fost editate volumele “Şugubina” ¬ 1977, care va fi publicat în curând în ediţie revăzută, ”Scaunul de pânză al actorului” ¬ 1985, “În Bucureştii de odinioară cu Mircea Diaconu” ¬ 1998.