Acest an marchează și aniversarea de 6 ani a imprintului Armada, coordonat de Marian Coman. Mai mult, în luna septembrie clubul de carte Armada, unul dintre primele din țară, ajunge la ediția cu numărul 100, dovedind că cititorii imprintului formează una dintre cele mai puternice și active comunități de pe piața locală.
La aceeași vârstă a ajuns și n'autor, imprintul dedicat literaturii române contemporane, coordonat de Eli Bădică. N’autor ontinuă să aducă noutăți așteptate cu nerăbdare de cititori, pregătind și pentru a doua jumătate a anului întâlniri speciale cu autori români.
Ca de fiecare dată, Nemira a pregătit surprize pentru cititori, reduceri aniversare pe site, și recomandări de la echipa editorială.
Pe firul poveștii, cele mai importante momente din 2024:
Din paginile cărților, pe marile și micile ecrane
În prima jumătate a anului, titlurile semnate de autorii Armada, precum Frank Herbert și Liu Cixin, au captivat atât cititorii vechi, cât și pe cei noi. Nu este deloc surprinzător că, la doar câteva săptămâni după prima proiecție oficială a filmului „Dune: Partea II” în cinematografele din România, sau după difuzarea primelor episoade din „Problema celor trei corpuri”, volumele care stau la baza acestor producții au urcat în topul achizițiilor și preferințelor cititorilor, doborând recorduri de vânzări.
Lansări de carte memorabile
Imprintul n’autor, coordonat de Eli Bădică, a adus împreună cititorii și autorii lor preferați cu trei lansări de carte mult așteptate semnate de Marian Coman, Andrei Crăciun și Goran Mrakić. Mai mult, n’autorii Nemira au fost prezenți la întâlnirea cu publicul în București și în multe alte orașe ale țării, în librării, biblioteci și spații neconvenționale.
Una dintre lansările memorabile ale anului este cea a volumului „Ultima carte” de Marian Coman, care a adus împreună peste 150 de cititori, într-o seară despre literatură, muzică și inspirație.
Un eveniment editorial impresionant
Tot în 2024, Nemira a marcat 30 de ani de la moartea lui Eugène Ionesco și a adus un omagiu contribuției sale semnificative la patrimoniul literar mondial printr-un eveniment editorial impresionant, desfășurat în colaborare cu Ambasada Franței în România: lansarea în două volume, în traducerea lui Vlad Russo și a lui Vlad Zografi, a tuturor pieselor de teatru ale dramaturgului.
Cele două volume au fost publicate concomitent, în condiții grafice excelente, în colecția Yorick , coordonată de Irina Cerchia– singura colecție din țară dedicată exclusiv artelor spectacolului.
Intersecții culturale: manga cucerește tinerii ciitori
În 2024, imprintul NEZUMI și-a îmbogățit colecția cu volume noi ale celor mai iubite serii manga din lume precum „Atelierul vrăjitoarelor”, „Minciuna ta din aprilie”. Iar noutățile vor continua și în ultimele luni ale anului, astfel că toamna va aduce cititorilor noi volume din „Justițiarii din Tokio” și „Atacul titanilor”.
Nici întâlnirile cu membri din comunitatea NEZUMI nu au fost uitate. Aceștia s-au putut bucurat de o serie de evenimente speciale, de la un recital de pian cu muzică din Anime-uri, la o seară dedicată Tanabata.
„Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție”
La aniversarea a 33 de ani pe piața locală, Editura Nemira, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, lansează campania: „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție” - un demers inedit și necesar, care își dorește să pună din nou pe agenda publică de discuții problema scăderii dramatice a interesului pentru lectură în România.
Campania își propune să abordeze această problemă printr-o expoziție temporară care implică activ și comunitățile de cititori, scriitori, editori, profesioniști ai industriei de carte, creatori de conținut și jurnaliști.
Aceștia vor fi invitați, în perioada 27-28 iulie, între orele 12:00 – 18:00, să ocupe un loc în spațiile special amenajate în puncte-cheie ale muzeului și să citească o carte, în funcție de preferințe. Astfel, fiecare dintre ei vor ilustra imaginea cititorului contemporan, în încercarea de a preveni tocmai extincția acestuia.
Despre Nemira
Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și este condusă de aproape 10 ani de fiica acestuia, Ana-Maria Lotts Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români prin n’autor, singurul imprint din România dedicat în totalitate scriitorilor autohtoni contemporani. În legătură permanentă cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerealecturii.