In comparatie cu opera lui Yasunari Kawabata, cel dintai laureat japonez al Premiului Nobel pentru Literatura (in anul 1968), romanele si eseurile lui Kenzaburo Oe reprezinta, chiar si pentru cititorii obisnuiti cu temele si stilul prozei nipone a deceniilor anterioare – sau mai ales pentru aceia! – o adevarata provocare.
Oarecum paradoxal, Oe se raporteaza, de-a lungul intregii sale creatii, la experienta proprie si mai cu seama la un moment dureros al acesteia, reprezentat de nasterea, in 1963, a fiului sau, Hikari, diagnosticat cu o grava afectiune cerebrala, insa renunta programatic la tehnica "romanelor eului', foarte populare la inceputul secolului XX in Japonia si exclude simpla confesiune, exotismul si sentimentalismul, implicate in consacrata naratiune la persoana intai. Mai exact, scriitorul nu incearca sa realizeze o simpla relatare a incercarilor prin care a trecut, ci sa puna la punct o structura narativa in adevaratul sens al cuvantului, capabila sa spuna ceva (intotdeauna ceva esential) despre natura umana, despre suferinta si instrainare, despre violenta sau moarte, dar si despre demnitate si speranta in mai bine. De aici stilul cu totul aparte al creatiilor sale, nivelul imaginativ, adesea socant, precum si forta poetica a tuturor paginilor pe care le-a publicat, indreptatind caracterizarea Academiei Suedeze, conform careia Premiul Nobel care i-a fost decernat in anul 1994 reprezinta "aprecierea pentru capacitatea de a crea o lume in care viata si mitul se contopesc cu scopul de a oferi o nelinistitoare fresca a existentei umane contemporane.'
Fara sa forteze nota si stiind intotdeauna cum sa puna accentele exact acolo unde trebuie, Kenzaburo Oe nu incearca sa faca din romanul "O experienta personala' un studiu de caz ori o arida analiza si nici nu teoretizeaza inutil. Ci, fidel credintei sale in valorile profund umane, scrie despre inocenta si sentimentul vinovatiei, despre suferinta si posibilitatea renasterii spirituale, despre datorie si ispasire. Totul intr-un cadru care, fara sa fie decorativ, se impune, inca de la prima lectura, prin pregnanta detaliilor de atmosfera si vorbeste convingator despre acea Japonie contemporana pe care, dincolo de cliseele cu care a fost, poate, prea adesea obisnuit, Occidentul trebuie sa inceapa s-o descopere cu adevarat...