Un volum de zile mari ne propune Editura Litera. "Vinurile lumii" este o lucrare cu adevărat specială adresată în primul rând erudiţilor, dar care va fi "degustată" şi de cei mai puţin aristocraţi în ale vinului.
Din Bordeaux până în vestul Australiei şi din Piemonte, Italia, până în valea Colchagua din Chile, cartea "Vinurile lumii" este recunoscută ca fiind o sursă esenţială de informaţii despre fiecare dintre cele 35 de mari regiuni viticole ale lumii. Bogat în ilustraţii, hărţi şi descrieri ale caracteristicilor fiecărui soi de struguri, acest ghid este de neegalat prin informaţiile detaliate pe care le pune la dispoziţia cititorului interesat de pătrunderea în tainele producţiei vinurilor. Manualul încărcat de imagini sugestive abordează subiectul alegerii şi degustării vinurilor într-o manieră foarte atractivă.Fiecarei regiuni viticole i se dedică astfel câte un întreg capitol, care cuprinde descrierea celor mai importante podgorii, hărţi şi o multitudine de informaţii prezentate detaliat: de la specificul regiunii, tipul de sol, principalele soiuri cultivate până la cele mai reprezentative podgorii (cu adrese, numere de telefon şi pagini de internet). Având o prezentare atractivă cu date riguros organizate, "Vinurile lumii" reprezintă o resursă indispensabilă de informaţii atât pentru connaisseurs, cât şi pentru începătorii în arta degustării vinurilor. Pentru fiecare regiune viticolă este prezentată o listă cu cele mai bune dintre vinurile produse - un addendum concis la harta zonei. Cartea începe cu o imagine de ansamblu asupra istoriei vinului şi a fabricării sale şi se încheie cu tabele de referinţă folosite în interpretarea corectă a informaţiilor aflate pe eticheta unei sticle cu vin, la păstrarea şi servirea vinului sau la potrivirea optimă dintre acesta şi diversele feluri de mâncare.
Capitolul despre butoaiele cu vin, de exemplu, conţine ilustraţii care detaliază fiecare etapă din procesul de fabricaţie a acestora, iar cel referitor la arta creării etichetelor prezintă realizări ale regizorului american John Huston şi ale pictorului elveţian Hans Erni, pentru sticlele cu vin Mouton-Rothschild.
Aşadar, avem în faţă un ghid ilustrat abundent, un manual de referinţă structurat în mod logic şi eficient, care l-ar face pe însuşi Bahus să ridice paharul, închinându-i un toast!
Bombe pe stadion - Liza Marklund
Aţi prins gustul romanului poliţist suedez? Cu câteva zile înainte de Crăciun, o bombă explodează la stadionul Victoria din Stockholm. Există şi o victimă: Christina Furhage, şefa Comitetului Olimpic. Pe lângă ancheta Poliţiei, de caz se ocupă şi Annika Bengtzon, ziarista care conduce departamentul Investigaţii al unui cotidian. Deşi opinia generală converge către un atac terorist, ea susţine că la baza atentatului a stat o crimă de o altă natură.
Omagiu Agathei Christie - Gilbert Adair
Ce poate fi mai firesc decât o reuniune de prieteni, într-un fermecător castel englez, de Crăciun? Numai că musafirii devin martorii unei crime "imposibile" şi misterioase. Toţi cei prezenţi au motivele şi intenţia de a-l ucide pe neinvitatul Raymond Gentry, editorialistul unei gazete mondene londoneze. Trubshawe, fost inspector al Scotland Yardului, acum pensionat, este chemat să elucideze strania moarte a nedoritului Raymond...
Twin Peaks suedez - Camilla Lackberg
Un orăşel pitoresc, aflat undeva într-o insulă din arhipelagul suedez... Frumoasa Alexandra este găsită după mai multe zile moartă, în cadă. Trupul ei îngheţat şi-a păstrat tot farmecul: chiar şi aşa, Alexandra pare a fi o "prinţesă a gheţurilor". O scriitoare de biografii, fostă prietenă din copilărie a defunctei, încearcă să-i cunoască pe cei apropiaţi Alexandrei şi începe să afle secrete spectaculoase...