Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ceea ce uimeşte la Papă este disponibilitatea sa în întâlnirea cu oamenii, entuziasmul contagios. Să povestim câte ceva din istoria şi bătăliile sale.
Primul Papă non-european, primul latino-american, primul iezuit. Stilul Papei Francisc se caracterizează prin simplitate, prin capacitatea de a sta în mijlocul oamenilor, în special alături de cei săraci şi bolnavi. „În acest moment, important pentru creştinism şi pentru creştinătatea întregii lumi, Papa Francisc este prima referire spirituală”, afirma celebra balerină Carla Fracci, iar cunoscutul cantautor Vasco Rossi comenta: ”Papa Francisc mi se pare adaptat pentru Biserica de astăzi, care are nevoie să se întoarcă la valorile simple”.
Fostul Preşedinte al Americii, Barak Obama, scria: „Primul Papă al Americilor, un paladin al săracilor şi al celor mai vulnerabili dintre noi”.
„Pe mine, Rugăcunea mă ajută imens”
Papa Francisc îi uimeşte pe toţi cu simplitatea gesturilor şi cuvintelor sale. Cum face Papa Francisc să-şi gestioneze agenda şi să suporte oboseala?
„Nu ştiu cum fac..., dar mă rog: asta mă ajută mult. Mă rog. Rugăciunea este pentru mine un ajutor, înseamnă să fiu cu Domnul. Celebrez Messa, spun Rozariul... Pe mine, rugăciunea mă ajută imens”. Rugăciunea a fost întotdeauna prezentă în viaţa lui Jorge Mario Bergoglio. Şi este este încă şi mai mult din ziua alegerii sale ca Pontif.
Citește pe Antena3.ro
Este primul Papă iezuit din istorie, primul Papă din Americi, primul Papă care a ales numele de Francisc, acelaşi cu al sfântului din Assisi.
Pontiful argentinian are capacitatea de a vorbi cu dezinvoltură atât cu persoanele cele mai umile, cât şi cu oamenii puternici ai Pământului.
Argentinian de origine piemonteză, Papa Francisc s-a născut la 17 decembrie 1936 la Buenos Aires. Idealul lui a fost întotdeauna să fie în serviciul semenilor. Tatăl, Mario José, care i-a transmis pasiunea pentru fotbal, era muncitor feroviar, iar mama, Regina Sivori, cu sânge piemontez şi genovez, se ocupa de casă şi de educaţia copiilor.
A studiat chimia la Buenos Aires. În 1958, a intrat în Compania lui Iisus şi, în 1963, după o perioadă petrecută în Chile, şi-a luat licenţa în filosofie, la Colegio Maximo San Jose, la Buenos Aires. A predat literatura şi psihologia la Colegiul din Santa Fe şi la Colegiul din Salvador. A fost profesor apoi în Argentina şi în 1969, la 33 de ani, a devenit sacerdot. În anul următor a obţinut a doua licenţă în teologie. În anii 80 a fost rector la Facultatea de Teologie şi Filosofie din San Miguel. Din mai 1992 a fost nominalizat episcop la Buenos Aires, iar în iunie 1997 arhiepiscop auxiliar al capitalei argentiniene şi apoi arhiepiscop titular, la moartea cardinalului Antonio Quarracino. Timp de şase ani a fost Primat al Argentinei. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Cardinal la 21 februarie 2001.
Papa Francisc vorbeşte cursiv, pe lângă spaniolă, italiana, engleza, franceza, germana, latina, dar şi, mai puţin, portugheza. Apreciază cel mai mult literatura scrisă de Hölderlin, Jorge Luis Borges şi Dostoievski. Îi plac filmele neorealismului italian. Urmăreşte cu pasiune partidele de fotbal.
La Buenos Aires a fost mereu alături de tineri. Jorge Mario Bervoglio, pe când era arhiepiscop de Buenos Aires, a dovedit o dragoste profundă pentru popor. A trăit într-un apartament din capitala argentiniană, gătind singur şi folosind mijloacele publice de transport. Când în 2001 a fost ales Cardinal şi credincioşii argentinieni au organizat o colectă publică pentru a veni la Roma să asiste la ceremonie, i-a oprit şi le-a cerut să dea banii strânşi celor săraci. În timpul crizei din Argentina din 2002, prin intermediul fundaţiei diocezane Caritas a organizat mese populare, a distribuit ajutoare, a fost întotdeauna prezent împreună cu preoţii săi alături de oamenii în nevoie.
Abia ales Papă, în Capela Sixtină, a primit omagiul cardinalilor în picioare, fără să se aşeze pe scanul pregătit pentru el în faţa altarului. Imediat după aceea a repetat aceeaşi frază pronunţată de Papa Ioan Paul al II-lea în momentul alegerii, în 26 august 1978: „Să vă ierte Dumnezeu pentru ceea ce aţi făcut”. S-a prezentat credincioşilor, ieşind în loggia din Piaţa San Pietro, îmbrăcat cu un veşmânt simplu alb şi o cruce de fier, nu de aur, pe piept. Şi n-a încălţat nici clasicii pantofi roşii ai Papilor.
Alegerea numelui Francisc a fost un semnal precis: referirea la sărăcie şi la simplitate, care arăta că stilul Bisericii ar trebui să se schimbe.
Mai deschis faţă de media, Papa Francisc s-a întâlnit cu jurnaliştii la bordul aeronavei care-l ducea la Quito în Ecuador, în 4 iulie 2015. Jurnaliştii Giovanni Valente, licenţiat în istoria Orientului Creştin,şi fost redactor din 1989 până în 2012 al revistei internaţionale 30Giorni, şi Stefania Falasca au relevat personalitatea şi obiceiurile mai puţin cunoscute ale Sfântului Părinte. „Serile în care venea la noi erau pline de povestiri din drumul său pastoral”, mărturiseşte Giovanni Valente, adăugând: „Când stai cu Bergoglio simţi aproape fizic că el se află în centrul fericirii tale. Că ţine la tine, la salvarea, la destinul tău. Aşa se manifestă inima lui de pastor, de sacerdot”.
În 16 martie 2013, Papa le-a dezvăluit jurnalilştilor strânşi în Aula Paolo VI: „Unii nu ştiu de ce episcopul Romei a dorit să se numească Francisc. Unii s-a gândit la Francesco Saverio, la Francesco di Sales şi adesea la Francisc din Assisi. În momentul alegerii, îi aveam alături de mine pe arhepiscopul emerit de Sao Paolo şi pe prefectul emerit al Congregaţiei pentru cler, Cardinalul Claudio Humme: un mare prieten! Când lucrurile au devenit uşor periculoase, el m-a întărit. Şi când voturile s-au ridicat la două treimi s-au auzit aplauzele pentru că fusese ales Papa. El m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi mi-a spus: «Să nu-i uiţi pe săraci!» Aceste vorbe mi s-au întipărit: săracii, săracii. Apoi, dintr-o dată, m-am gândit la Francisc din Assisi. Apoi m-am gândit la războaie în timp ce scrutinul continua. Şi Francisc a fost omul păcii. Aşa mi-a venit numele în inimă: Francisc din Assisi. Şi pentru mine, omul sărac, omul păcii, omul care iubeşte şi îl reprezintă pe creator. Ah, cum aş dori o Biserică săracă şi pentru săraci!”
Cu surâsul deschis şi salutul din mână călduros, nou-alesul Papă Bergoglio a apărut în Balconul Basilicii, în faţa zecilor de mii de credincioşi din Piaţa San Pietro din Roma în ziua alegerii sale, 13 martie 2013. A fost o mare stupoare în rândul celor prezenţi şi al milioanelor de telespectatori care urmăreau ceremonia, alegerea numelui Francisc: un semnal clar al efortului pentru o Biserică săracă pentru cei săraci.
În 2013, Papa Francisc a fost ales „Omul Anului”, de către revista Time, iar Părintele Federico Lombardi l-a proclamat şi el prin porta voce din Sala Stampa Vaticana „Person of the Year”. În afară de Time, periodicul Vanity Fair l-a ales şi el „Omul Anului”.
După ce a ales să locuiască la Casa Santa Marta, „hotelul” la care stau cardinalii în tipul Conclavului, Papa Francisc a rezervat o altă surpriză, cerând să se deschidă vizitatorilor apartamentul papal din Castel Gandolfo. Aflat la dispoziţia Pontifilor din secolul al XVII-lea, apartamentul a fost folosit de prea-fericitul Paolo al VI-lea (care a murit acolo, ca şi Papa Pio al XII-lea), de Sfântul Ioan Paul al II-lea şi de Bendetto al XVI-lea. Transformarea lui în muzeu, a urmat hotărârii Papei Francisc din 2014, de a deschide pentru public Grădinile şi o parte a Palatului. Sunt deschise vizitatorilor nu numai dormitorul Papei, dar şi biblioteca şi biroul unde au fost gândite şi scrise atâtea acte ale magistrului, capela privată unde chiar Papii Francesco şi Benedetto s-au întâlnit după alegerea lui Bergoglio, Salonul Elveţienilor şi Sala Consistoriului rezervată întâlnirilor cardinalilor.
O zi de lucru a Papei
În picioare de la 4:45 pentru o oră de rugăciune, Papa merge apoi la Messă la ora 7. Urmează masa, odihna de după-amiază, lucrul până la ora 20:00 şi culcarea la 22:30.
Papa a ales să nu locuiască în apartamentul papal de la ultimul etaj al Palatului Apostolic, nu pentru că ar fi extrem de luxos, ci din teamă sa de a rămâne izolat. A ales Casa Santa Marta, reşedinţa construită de Ioan Paul al II-lea la câţiva paşi de basilica Vaticanului pentru a-i găzdui pe cardinalii implicaţi în alegerea noului pontif.
La Messa de dimineaţă participă în general 50 de persoane. Este vorba despre angajaţii Vaticanului, credincioşi provenind din parohiile romane, cardinali şi episcopi care se găsesc din motive profesionale la Casa Marta, dar şi persoane care au cerut să fie prezente din motive speciale. La sfârşitul liturghiei, la jumătatea navei, Papa îi primeşte pe vizitatori pentru un salut şi câteva fotografii, cum a fi cea în care îşi pune mâinile pe capul unui băiat bolnav.
Poporul este cuvântul pe care îl iubeşte cel mai mult şi explică ce înseamnă asta „Dumnezeu nu aparţine în mod special niciunui popor, pentru că el ne cheamă ne convoacă, ne invită de a face parte din poporul său. Şi aceasta este o invitaţie pentru toţi, fiindcă mila lui Dumnezeu vrea să-i salveze pe toţi. Datoria noastră este să-l reprezentăm pe Christos în lume şi să avem grijă de cei săraci şi slabi”
Este vorba despre „Popolo di Dio”, cum îl numeşte Sanctitatea Sa.
Jurnaliştii Giuliano Ferrara şi Alessandr Gnocchi enumeră motivele pentru care Papa este iubit, sau nu.
- Pentru că este argentinian. Noutatea unui papă latino-american lărgeşte graniţele Bisericii, îi dă un suflu nou, o face să iasă din unghiul îngust al concepţiei prea eurocentrice a credinţei creştine.
- Pentru că este iezuit. Prezenţa unui iezuit pe Scaunul Sfântului Petru înseamnă că se poate conta pe un om cult, bine pregătit, ceea ce conferă siguranţă într-o perioadă de confuzie şi de incertitudine.
- Pentru că este ambientalist. Cu tema apărării naturii (grija pentru opera Creatorului) Papa intră pe drept într-o Enciclopedie la Laudato si, invitându-i pe toţi la o serie de reflecţii privind destinul Planetei, condamnate altfel la dispariţie.
- Penru că îi iubeşte pe cei săraci, insistenţa grijii faţă de situaţia de sărăcie în care trăieşte un număr din ce în ce mai mare de oameni corespunde din plin mesajului evanghelic al dragostei faţă de cel care suferă.
- Pentru că îi iubeşte pe emigranţi. Într-o societate ca a noastră... din ce în ce mai egoistă şi închisă în sine, o chemare puternică la ospitalitate nu poate fi decât bine primită, sensibilizând inimile şi conştiinţele.
- Pentru că îi iubeşte pe păcătoşi. În lumea noastră care nu-i iată pe cei care greşesc, trebuie neapărat să se găsească un spaţiu al mizericordiei, unica în stare să ofere demnitate oamenilor. Creştinii au înţeles acest lucru.
- Pentru că o iubeşte pe Feciora Maria. Devoţiunea mariană puternică a Papei i-a caracterizat întotdeauna viaţa. Înainte de orice călătorie, se duce să aducă un omagiu efigiei Fecioarei, Salus Populi Romani, la Sfânta Maria Maggiore.
Cuvântul de ordine al Papei Francisc, în rezolvarea diferitelor scandaluri apărute în instituţiile Vaticanului, dintre care cel al Băncii Vaticanului, a fost „transparenţă şi onestitate”: „Banca, fie fondată pe ajutor, fie pe altceva, trebuie să fie transparentă şi onestă”.
De altfel, în timpul potificatului său, Papa a ştiut să schimbe relaţia Bisericii cu oamenii care suferă.
Papa bucuriei şi al speranţei
Întrebat într-un interviu care sunt cuvintele Papei Francisc care definesc cel mai bine misiunea sa pastorală, Monseniorul Giovanni d’Ercole, episcop de Ascoli Piceno, a răspuns: „Sunt cuvinte pe care, de la începutul pontificatului său, Papa Bergoglio le repetă şi care formează axa predicării şi mărturiei sale. Mă gândesc, de exemplu, la apropiere, compasiune, ospitalitate, milă, deschiderea către toţi ceilalţi, dialogul, speranţa şi bucuria. Pontificatul său înseamnă învăţarea dialogului cu toţi ceilalţi şi, uneori, unele deschideri ale sale îi scandalizează pe unii, dar când percepi în totalitate sensul mesajului, înţelegi bogăţia umană şi spirituală a misiunii sale. Desigur, nu trebuie să te opreşti la povestirile rapide ale presei; este preferabil să mergi la sursă şi să citeşti cu atenţie ce spune cu o simplitate a limbajului, cu claritate a doctrinei şi respect absolut faţă de orice persoană. Un exemplu pentru mine ca episcop este îndemnul de a nu te teme că ceilalţi nu gândesc ca tine, acceptând criticile ca o contribuţie validă în cercetarea adevărului şi în construirea unei umanităţi libere, pentru că este iluminată de dragoste dezinteresată şi de dorinţa de a participa la binele comun”.
Papa este perceput ca un părinte care doreşte să îmbrăţişeze, pentru că exisă în el o persoană adevărată, fericită să intre în contact cu oricine îl caută şi chiar cu toţi cei care nu îl caută.
Din decembrie 2015 până în noiembrie 2016, a fost iniţiat un extraordinar Jubileu al Milei, deschis în mod excepţional provinciei foarte sărace din Republica Centrafricană, Bangui. El a fost determinat de faptul că Biserica, în acest moment de schimbări epocale, este chemată să ofere mai puternic semne de prezenţă şi de apropiere de Dumnezeu. Papa Francisc a făcut din mila lui Dumnezeu tema centrală a învăţăturilor sale. Dumnezeul creştinilor, a spus el în limbajul său colorat, nu este un „Dumnezeu spray”, nebulos, vag şi nedeterminat, ci un părinte bun care nu oboseşte să ne caute şi să ne ierte prin instrumentul confesiunii.
O altă noutate a Jubileului a fost dorinţa Papei ca Porţile Sfinte din Roma (cele care nu se deschid decât cu ocazia Jubileului) să treacă de la patru (cele ale bisericilor patriarhale: San Pietro de la Vatican, San Giovanni in Laterano, Santa Maria Maggiore, San Paolo fuori le mura) la şase, incluzând şi pe cea a sanctuarului Divino Amore şi a Căminului Caritas de lângă Gara Termini, deschis chiar de Papă în 18 decembrie 2015.
După mulţi comentatori, doctrina socială nu s-a schimbat. Potrivit altora, deschiderile nu sunt numai de formă. Desigur, „celula societăţii” este o preocupare de suflet a Sfântului Părinte.
„Există astăzi un război mondial menit să distrugă familia”. Aceasta este fraza remarcabilă din călătoria papală în Georgia şi Azerbaidjan. „Astăzi sunt colonii ideologice care distrug, nu cu armele, ci cu ideile. De aici, nevoia de a ne apăra de ele”, a afirmat Papa referindu-se la „gen” şi la faptul că în multe şcoli copiii sunt învăţaţi că sexul poate fi ales de fiecare.
Deja în 2013, la puţine luni după alegerea sa, întors din prima călătorie în străinătate, în Brazilia, Bergoglio abordase tema homosexualităţii cu celebra frază: „Dacă cineva este gay şi îl caută pe Dumnezeu cu bună credinţă, cine sunt cei care îl pot judeca?” Încă mai clar, revenind din Armenia, în 2016, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Sanctitatea Sa a afirmat: „ Gays nu vor fi discriminaţi şi trebuie asistaţi pastoral. Pot fi condamnaţi, dar nu din motive ideologice, ci pentru un comportament politic, o manifestare agresivă faţă de alţii. Dar aceste lucruri nu formează centrul problemei: problema constă în faptul că dacă o persoană în această situaţie îl caută pe Dumnezeu, cine suntem noi ca s-o judecăm? Cred că Biserica trebuie să-şi ceară scuze faţă de cei pe care i-a ofensat, dar şi faţă de săraci, de femei şi de copiii abuzaţi”.
Aminteam că Papa Francisc şi-a arătat întotdeauna devoţiunea faţă de Sfânta Maria; ea este cea care apără credinţa şi ne conduce la Iisus. Ea „dezleagă nodurile” vieţii noastre.
La jumătatea anilor 80, viitorul Papă s-a stabilit pentru câteva luni în Germania pentru a-şi completa teza de doctorat. N-a fost o perioadă uşoară: a trăit momente de disconfort. Într-o zi, a intrat în Biserica Sankt Peter din München şi a fost atras de o pictură plină de glorie şi de culoare, care l-a emoţionat. Tabloul, în ulei pe pânză, datează de la începutul secolului al XVIII-lea şi este opera artistului Johann Georg Schmidtner. A fost realizat la comanda unui nobil prelat ca ex-voto, pentru a aminti ajutorul pe care nepoţii săi îl ceruseră Fecioarei cu un secol înainte, într-un moment de mari dificultăţi conjugale. Taboul, ignorat de credincioşi, l-a impresionat totuşi pe Bergoglio.
Papa Francisc a continuat, de asemenea, să exalte rolul femeii în Biserică şi în lume. Dar a fost de acord că această egalitate în faţa lui Dumnezeu se împlineşte numai în cadrul unei categorice distincţii între funcţiuni, şi anume cele sociale şi biologice.
De la „bună seara” din primul salut al Papei la frazele rostite în viaţa de fiecare zi, la expresiile în care se joacă cu substantivele şi cu verbele, limbajul iezuit cult care este Bergoglio este simplu, direct, modern. „Un instrument puternic” care place tinerilor şi funcţionează pe reţelele sociale.
Un jurământ umil, limbajul simplu erau noţiunile pe care Sfântul Augustin le cerea păstorilor de suflete. Dar un limbaj ales din instinct, din toată inima. Pentru că „ceea ce porneşte din inimă intră în inimi”.
Papa este considerat un globe trotteur şi un mesager al păcii
Implicarea lui Bergoglio pe toate fronturile internaţionale pentru a închide „Al Treila Război Mondial din bucăţi” este cunoscută. „Am intrat în Al Treilea Război Mondial, singurul care se duce pe bucăţi, pe capitole”. Fraza, pe care Papa a pronunţat-o în timpul zborului de întoarcere din călătoria sa în Coreea, în 2014, este celebră.
În „lumea globalizată” toate actele politice şi economice sunt corelate între ele într-un singur sistem; popoarele şi culturile nu mai sunt separate de mări, de munţi şi de deşerturi, ci de noile tehnologii ale informaţiei. Economia şi finanţele, în concreteţea lor, sunt determinate de politică, dar o şi determină. Şi aşa cum zicea prusacul Von Clausewitz, războiul este urmarea politicii cu alte mijloace, şi războiul de astăzi, ca şi politica şi economia, este globalizat. Toate războaiele şi toate crizele sunt mai mult sau mai puţin legate între ele: este un singur război mondial, divizat în bucăţi. Cuvintele şi faptele Papei faţă de Islam şi de musulmani sunt inspirate de înţelepciunea părintelui care vrea să evite un mare rău pentru copiii săi. Insistenţa lui de a repeta că lupta dusă de extremiştii islamici nu este un război religios, pentru că nimeni nu poate ucide în numele lui Dumnezeu, încearcă să evite ca musulmanii şi creştinii să cadă în capcana pe care le-au pregătit-o extremiştii. ISIS îşi înmulţeşte atentatele în ţările europene pentru a provoca reacţia populaţiei locale împotriva emigranţilor musulmani, pentru a declanşa un război generalizat între creştini şi musulmani. Papa neagă dreptul teroriştilor de a reprezenta Islamul şi de a acţiona în numele lui. „Creştinii nu sunt interesaţi de un război religios împotriva musulmanilor”, a afirmat Papa Francisc.
Vorbind despre emigranţi, Sfântul Părinte a explicat: „Dacă noi, creştinii, îi respingem suntem ipocriţi. Acest fenomen face parte din istoria salvării. (...) Trebuie să facem diferenţa între emigranţi şi refugiaţi, nu-i aşa? Emigrantul trebuie tratat după anumite reguli pentru că a emigra este un drept acceptat. În timp ce, a fi refugiat este urmarea unei situţii de război, de angoasă, de foame, o situaţie teribilă. Şi statutul de refugiat are nevoie de mai multă grijă, de mai multă muncă”. Vorbind despre ţările care îşi închid frontierele, Papa Francisc declară: „ Cred că în teorie nu se poate închide inima în faţa unui refugiat, dar este nevoie şi de prudenţa guvernanţilor: trebuie să fie foarte deschişi în primirea lor, dar şi să calculeze cum i-ar putea susţine, pentru că un refugiat nu trebuie numai primit, ci şi integrat... Înţeleg guvernele şi popoarele cărora le este teamă. Dar să ridici ziduri nu este o soluţie. Trebuie să construim punţi, cu inteligenţă”.
De la începutul pontificatului său, Papa Francisc n-a obosit să denunţe al „Treilea Război Mondial, dus pe bucăţi” care se răspândeşte pe Planetă. Şi, odată cu el, „globalizarea indiferenţei” despre care a vorbit în prima sa călătorie la Lampedusa în iulie 2013, la patru luni după Conclav. Preocuparea pentru pace a fost firul conducător al mişcărilor Papei: „ Nu obosim să repetăm că numele lui Dumnezeu nu poate justifica violenţa. Numai pacea este sfântă, nu şi războiul. Terorismul începe când omori minunea creatorului, bărbatul şi femeia, şi pui în locul lor banii”.
Papa Francisc mărturisea: „Biserica este o mamă care-şi însoţeşte întotdeauna fii pe drumul către Dumnezeu”.
