Pe urmele unui Titan

Ce idei năstruşnice le vin câteodată autorilor de romane poliţiste! Dorinţa lor de a-şi asigura originalitatea, în teritoriul vast al ficţiunii cu suspans, nu are limite. De pildă, R.N. Morris, într-o inspiraţie de moment, s-a încumetat să continue celebrul roman al lui Dostoievski, „Crimă şi pedeapsă".

N-o să vă vină să credeţi, dar în „Securea blândă" el a cutezat să calce chiar pe urmele unui Titan al prozei din toate timpurile.

Însuşi R.N. Morris este copleşit de îndrăzneala sa: „Ceea ce am făcut eu, practic, a fost să iau un personaj dintr-o capodoperă a literaturii universale şi să-l introduc în propria mea poveste. Dacă o să mă întâlnesc vreodată cu Dostoievski (deşi mă îndoiesc că voi fi admis acolo unde se află el), cred că o să mă simt teribil de stingherit. Cu toate că, din câte ştiu, nu-i lipsea simţul umorului".

Paradoxal, marele prozator rus parcă a sperat ca scrierea lui să aibă o urmare. Iată ultimele fraze ale faimoasei sale cărţi: „Dar aici începe o altă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renaşterii lui progresive, a trecerii lui pe ne­simţite dintr-o lume în alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el până atunci. Aceasta ar putea fi tema unei noi povestiri - cea scrisă aici s-a sfârşit".

Dar o astfel de întreprindere ar fi depăşit posibilităţile lui R.N. Morris. Numai un geniu ar fi reuşit să urnească uriaşa maşinărie narativă care să consemneze „învierea" lui Raskolnikov. Scriitorul britanic (născut în 1960) a preferat să-l aleagă drept protagonist pe Porfiri Petrovici, anchetatorul abil din „Crimă şi pedeapsă". Alături de el mai apar şi alte personaje dostoievskiene - Nicodim Fomici Maximov, comisar-şef, Alexandr Grigorevici Za­miotov, secretar la secţia de Poliţie, colericul locotenent Ilia Petrovici Salitov.

Decorul rămâne acelaşi - St. Petersburg. De această dată, în ctitoria ţarului Petru bântuie o iarnă aspră. Se zăresc sănii luxoase trase de cai, dar şi porci tăiaţi în zăpada proaspătă, clădiri magnifice, demne de orice urbe europeană, se înalţă alături de magherniţe, bărbaţi şi femei îmbrăcaţi după ultima modă se intersectează cu prostituate, cerşetori, beţivi, indivizi cu priviri rătăcite de foame, vânzători ambulanţi, ofiţeri vulgari... Morris descrie exemplar o ambianţă de o falsă strălucire.

În acest cadru care provoacă frisoane sunt co­mise mai multe crime, la interval de câteva zile. Por­firi Petrovici, magistrat investigator, se în­căpăţânează să le elucideze, în ciuda tuturor obstacolelor care i se ivesc în cale. Unele dintre ele sunt datorate dibaciului şi vicleanului asasin. Alte pie­dici i le creează însăşi birocraţia rusească, surprinsă cu ironie, chiar cu umor. Slujbaşii plictisiţi, lingu­şi­torii, inculţii formează o faună pe care anchetatorul trebuie s-o ţină în frâu, pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea.

Porfiri Petrovici este şi nu este personajul preluat de la Dostoievski. E drept, şi circumstanţele sunt altele. În „Crimă şi pedeapsă", el realiza o intensă cercetare a unui suflet răvăşit şi complex. În cartea lui Morris, el se comportă mai degrabă ca un criminalist modern. În 1866, la un an şi jumătate de la cazul studentului care a omorât cu toporul o cămătăreasă şi pe sora ei, el este mult mai competent! Tocmai de aceea, uneori, e bântuit şi de ima­ginea lui Raskolnikov.

Nici unul dintre ceilalţi eroi nu ajunge la înălţimea sa spirituală. La sfârşitul lecturii acestui excelent şi ingenios thriller, ceva te îndeamnă să iei din raftul bibliotecii romanul lui Dostoievski şi să te apuci să-l reciteşti. La urma-urmei, „Crimă şi pedeapsă" este şi un roman poliţist. Cel mai bun din câte s-au scris vreodată.

„Geamantanul era prea greu ca să-l poată ridica. Zoia îl târî departe de corpul din copac, lăsând o urmă largă.
Încercă încuietorile, care erau înţepenite, dar nu închise cu cheia. Capacul geamantanului sări în sus, împins de ceea ce se găsea înăuntru. Zoia îl deschise de tot.
Stătea ghemuit ca un fetus în pântece aşteptând să fie născut. În căderea lor, fulgii pufoşi se grăbeau să îi ureze bun venit, aşezându-se cu delicateţea unui şal peste umărul ieşit în afară.
Avea capul crăpat, observă ea, cu părul încadrând cele două părţi ale unui secret strălucitor."