x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Petru Popescu, în turneu naţional cu "Supleantul"

Petru Popescu, în turneu naţional cu "Supleantul"

21 Oct 2009   •   00:00

În perioada 20 octombrie - 10 noiembrie, Petru Popescu se va afla în România pentru turneul de promovare la nivel naţional a volumului Supleantul, publicat în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Jurnalul Naţional. Turneul va cuprinde lansări de carte şi întâlniri cu elevi, studenţi şi jurnalişti în numeroase oraşe printre care: Cluj, Oradea, Alba-Iulia, Timişoara, Bucureşti, Ploieşti, Sinaia, Braşov, Iaşi.

Programul turneului este următorul

 
21 octombrie - Alba Iulia
-ora 10:00 - Lansare de carte în Aula Universităţii "1 Decembrie 1918" (Str. Gabriel Bethlen nr.5)
-ora 12:00 - Participare la susţinerea tezei de doctorat a lui Dinu Bălan despre Petru Popescu: Universitatea "1 Decembrie 1918" (Str. Gabriel Bethlen nr.5)


22- 23  octombrie - Cluj-Napoca
22 octombrie

-ora 17:00 - Întâlnire cu profesorii de literatura română. Prezintă: Ilie Rad
- ora 9:30 - 10:15 - Conferinţa inaugurală: Petru Popescu, scriitor - Munca lui Sisif, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

23 octombrie
- ora 10:40 - 11:15 -  Lansare de carte: Petru Popescu, Supleantul. Prezintă: Prof. dr. Dinu Balan
- ora 11:15 - 11:45 -  Sesiune de autografe
- ora 14:30 - lansare la libraria Diverta 


26 octombrie - Oradea
- ora 10:00 - Întâlnire cu studenţii la Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere (Str. Universităţii nr.1), Sala C23. Prezintă: prof. univ. dr. Ion Simut
- ora 17:00 - Întâlnire cu publicul în Sala Mare a Primăriei Oradea (Piaţa Unirii nr.1). Prezintă: scriitorul  Traian Stef


27 octombrie - Timişoara
-ora 13:00 - Întâlnire cu studenţii la Universitatea de Vest, Facultatea de Litere (Bd. V. Parvan nr.4). Prezintă: prof. univ. Dan Vighi
- ora 17:00 - Lansare la Librăria Caligraf (în incinta Filarmonicii Banatul, Bd. C.D. Loga nr.2). Prezintă: profesorul şi criticul Cornel Ungureanu


28 octombrie - 2 noiembrie - Bucureşti
29 octombrie

- ora 13:00 - Întâlnire cu elevii la Liceul Mircea Eliade (Splaiul Independenţei nr. 315-317)
- ora 18:30 - Lansare de carte la Diverta Magheru (str. Universităţii nr.1). Vorbitori: Alex Ştefănescu, Bedros Horasangian

30 octombrie

- ora 12:00 - Întâlnire la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere (str. Edgar Quinet, nr.5-7), Sala Consiliu

2 noiembrie
- ora 10:00 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Spiru Haret (str. Italiană nr. 17)
- ora 14:30 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr (Bd. Regina Elisabeta nr.48)


3 noiembrie - Ploieşti, Văleni
-ora 10:00 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale (str. Gheorghe Doja nr.98)
-ora 13:00 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Nicolae Iorga din Văleni (str. Berceni nr. 42)


4 noiembrie - Braşov
-ora 13:00 - Lansare de carte la Libraria St. O Iosif (str. Mureşenilor nr.14)


6-7 noiembrie - Sinaia
6 noiembrie

-ora 10:00 - Întâlnire cu elevii de la Colegiul Mihail Cantacuzino (str. Bucureşti nr.40 Bis)

7 noiembrie
-ora 11:00 - Întâlnire la Centrul Cultural Carmen Silva Sinaia


9 noiembrie - Iaşi

-ora 12:00 - Întâlnire la Biblioteca Central Universitară
-ora 18:00 - Lansare la Librăria Diverta Iulius (Bd. Tudor Vladimirescu nr.2 et.1)
 



×
Subiecte în articol: carte