În peste 40 de limbi a fost tradus romanul lui Bernhardt Schlink, după care a fost ecranizat recent. Acum vorbim de nu mai puţin de cinci nominalizări Oscar.
Volumul este povestea unei iubiri mai puţin obişnuite: aceea dintre adolescentul Michael Berg, fiul unui conferenţiar la Facultatea de Filosofie, ostracizat din pricina insistenţei de a preda gânditori care contraziceau ideologia nazistă, şi taxatoarea de tramvai Hanna Schmitz, cu 20 de ani mai în vârstă, care este gata de orice sacrificiu pentru a ascunde un secret ruşinos. Mai mult decât o iniţiere erotică, această relaţie devine modalitatea privilegiată de investigare şi asumare a trecutului politic al unei întregi naţiuni; judecată şi condamnată pentru faptele comise în calitate de supraveghetoare într-un lagăr pentru femei din apropierea Cracoviei, Hanna influenţează profund modul în care Michael ajunge să resimtă responsabilitatea şi vina. Romanul a fost ecranizat recent în regia lui Stephen Daldry şi avându-l ca producător pe Anthony Minghella. Ralph Fiennes şi Kate Winslet joacă în rolurile principale. Filmul a obţinut câte cinci nominalizări la Oscar şi a câştigat un Premiu BAFTA şi un Glob de Aur, ambele pentru Kate Winslet.
Citește pe Antena3.ro