Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
FĂGĂDUIALA • UN ROMAN DE MICI DIMENSIUNI
În "Făgăduiala", subintitulat "Recviem pentru romanul poliţist",
Friedrich Dürrenmatt ne propune nu numai o inedită şi spectaculoasă
intrigă poliţistă, dar şi o meditaţie asupra acestui gen, pe care l-a
ilustrat cu strălucire în câteva rânduri.
FĂGĂDUIALA • UN ROMAN DE MICI DIMENSIUNI
În "Făgăduiala", subintitulat "Recviem pentru romanul poliţist", Friedrich Dürrenmatt ne propune nu numai o inedită şi spectaculoasă intrigă poliţistă, dar şi o meditaţie asupra acestui gen, pe care l-a ilustrat cu strălucire în câteva rânduri.
Cu toate acestea, scriitorul elveţian îl amendează cu severitate, socotindu-l artificial, fals, cantonat în şabloane. Dar oare a avut dreptate?
Ce se întâmplă în "Făgăduiala"? Un romancier este invitat într-un orăşel obscur din Elveţia ca să ţină o conferinţă despre arta de a scrie romane poliţiste. Este iarnă, o atmosferă apăsătoare, în sală sunt doar câţiva participanţi. La sfârşitul întâlnirii, acesta îl cunoaşte pe fostul comandant al poliţiei cantonale din Zürich. Poliţistul pensionat îi propune să parcurgă împreună, cu maşina lui, drumul de întoarcere. La un moment dat, poposesc la o benzinărie mizeră, unde îl întâlnesc pe Matthai, un bărbat cu minţile rătăcite. Nu cu mult timp în urmă, acesta fusese un criminalist genial.
Acţiunea. Continuându-şi călătoria, fostul comandant se lansează într-o diatribă împotriva romanului poliţist. În opinia lui, toţi autorii de romane poliţiste sunt nişte şarlatani. În creaţiile lor, criminalii îşi primesc pedeapsa cuvenită. "Acest basm frumos e necesar din punct de vedere moral, face parte din minciunile care susţin statul, ca şi cucernica zicală că meseria de criminal nu-i rentabilă." Dar cel mai mult îl supără acţiunea din aceste cărţi: "Vă făuriţi logic acţiunea, ca o partidă de şah: aici criminalul, acolo victima, dincoace complicele, dincolo profitorul; e de ajuns ca detectivul să cunoască regulile şi să repete partida, că l-a şi descoperit pe criminal, ajutând dreptatea să triumfe. Ficţiunea aceasta mă înfurie. Realitatea se interferează cu logica numai în parte".
Pentru a-şi ilustra aserţiunile, fostul comandant îi relatează povestea bărbatului întâlnit la benzinărie. Tocmai în zilele în care acesta trebuia să plece la Amman, pentru a reorganiza poliţia iordaniană, se comite o crimă monstruoasă. Un negustor ambulant descoperă, într-o pădure de la marginea unui sătuc, cadavrul unei fetiţe violate. Sătenii revoltaţi vor să-şi facă singuri dreptate, socotindu-l pe el ucigaşul. Şi poliţiştii îl socotesc culpabil.
Mărturisire. La capătul unui interogatoriu dur, negustorul îşi recunoaşte vina. Imediat însă se spânzură în celulă. Toţi răsuflă uşuraţi, crezând că s-a făcut dreptate. Numai Matthai, care făgăduise părinţilor copilei că îl va descoperi pe asasin, nu se lasă ademenit de o astfel de rezolvare facilă. Din acel moment începe degringolada lui. Renunţă la promovarea în străinătate, pleacă din poliţie, devine neglijent în vestimentaţie, începe să bea şi să fumeze, şi se angajează la o benzinărie din apropierea locului unde s-a comis crima, convins că asasinul va trece cu siguranţă pe acolo, pentru a-şi face plinul la maşină. Plantează şi o momeală – ia în grijă o femeie cu o fetiţă aidoma celei ucise. Capcana funcţionează impecabil. Dar tocmai în ziua în care poliţia ar fi trebuit să-l înşface pe asasin, acesta nu-şi mai face apariţia. Cazul e din nou lăsat baltă, totul fiind socotit o nălucire a celui care fusese un as în criminalistică. De-abia după o vreme, dintr-o mărturisire a unei muribunde, se desluşeşte întreaga poveste. Criminalul n-a mai ajuns în locul unde dorea să comită o nouă fărădelege deoarece îşi găsise sfârşitul într-un accident de circulaţie. Dar Matthai, refugiat în nebunie şi viciu, continuă să-l aştepte, pentru a-l prinde şi a-şi onora promisiunea făcută.
Anatemizând genul poliţist, scriitorul elveţian se află în postura lui Cervantes, care a dorit să parodieze romanele cavalereşti. În loc să-l trimită în subsolul literaturii, i-a adăugat o creaţie originală şi valoroasă. Romanul său "antipoliţist" e mai curând un "Laudatio" al policierului, decât un "Recviem"...
"O întâmplare, dacă nu-i cunoşti toate ascunzişurile, nu poate fi soluţionată ca o problemă de matematică, şi de obicei cunoşti doar câteva dintre necunoscute, de cele mai multe ori de importanţă secundară. Apoi, întâmplarea, incalculabilul, incomensurabilul joacă un rol prea mare"
Mai inspirat la pană!
Roman "antipoliţist" de factură poliţistă, "Făgăduiala" a fost, iniţial, scenariu de film. Dându-şi seama de implicaţiile subiectului, Friedrich Dürrenmatt l-a reluat, dezvoltându-l într-un excelent roman care, într-o naraţiune ce ţine în permanenţă încordată atenţia cititorului, dezbate problemele crimei. Friedrich Dürrenmatt a trăit între anii 1921 şi 1990. În copilărie a avut probleme cu alcoolul. A studiat la Universitatea din Berna literatura germană şi istoria artei, dar şi teologia. Pasiunea lui devine scrisul încă din primii ani ai tinereţii. Se ilustrează ca autor de piese radiofonice, romane poliţiste – "Judecătorul şi călăul", "Făgăduiala". Ca dramaturg e cunoscut mai ales datorită pieselor "Vizita bătrânei doamne", "Romulus cel Mare", "Fizicienii". A avut o mare dragoste pentru pictură, dar penelul nu i-a fost la fel de inspirat ca pana.
