,,Povestea vorbii” închisă între coperte, spre a deschide minţi

Miercuri, 16 noiembrie, Jurnalul National apare impreuna cu volumul "Povestea Vorbii' de Anton Pann.

Anton Pann a cultivat si maiestrit varianta populara a literaturii pasoptiste. Cu umor si ironie detasata a preluat texte si teme pe care le-a rescris si le-a nuantat stralucit. A valorificat magistral inteligenta populara, delimitandu-se de literatura romantica, de inspiratie europeana, din prima jumatate a secolului XIX.

Antonie Pantoleon, nascut in 1790 si ceva (nu i se stie cu precizie anul nasterii) are obarsii intortocheate. S-a nascut la Sliven, in Bulgaria pe cand tara apartinea Imperiului Otoman. Mama, Tomaida era grecoaica, iar tatal, Antonie era caldarar roman sau poate aroman, nu exista dovezi clare. In timpul razboiului ruso-turc , impreuna cu mama si fratii sai, au ajuns in Basarabia, la Chisinau unde, Anton Pann era ,,printre sopranii armoniei eclesiastice, la anul 1810'. S-a stabilit la Bucuresti in 1812, cert este ca Anton Pann a fost intruchiparea amestecului de limbi si culturi, specific Balcanilor. Stia bulgareste, turceste si ruseste, stapanind in acelasi timp o foarte buna limba romana, ceea ce l-a indreptatit pe George Calinescu sa scrie: ,,Cunoasterea miraculoasa a limbii romane e un semn ca era sau roman (valah curat sau cutovalah), sau ca venise aici in frageda copilarie, ceea ce intareste data aproximativa a nasterii, 1797.(...)Ca autorul melodiei <>> ar fi fost insa turc, intrat asa deodata in tamaia bisericii ortodoxe, nu e probabil.' Anton Pann a fost paracliser la biserica ,,Olari' iar apoi, cantaret in corul bisericii ,,Sfinti'. A fost intre altele, compozitor si profesor de muzica religioasa, interpret la chitara si lauta, director si mai tarziu, proprietar de tipografie.

Mihai Eminescu l-a numit ,,finul Pepelei, cel istet ca un proverb.' A versificat savuros anecdote snoave, ,,proverburi' si fabule sintetizand trasaturile identitare ale umanitatii pe care o reprezenta. O facea cu bucurie si pasiune, dupa cum recunoaste: ,,Scriind imi petrec vremea foarte dulce.' Cartile sale erau ,,de invatatura si petrecere', subliniind ca una nu o exclude pe cealalta. Iata doar cateva dintre titlurile sale: ,,Poesii deosebite sau cantece de lume', ,,Indreptatorul betivilor', ,,Cine stie carte are patru ochi', ,,Spitalul amorului sau Cantecul dorului'. Aceasta din urma este o culegere de poezii erotice, unele apartinand Vacarestilor, lui Calova, Conachi, Bolliac, Mumuleanu, iar scopul acestei carti a fost incercarea de a face poemele de dragoste memorabile in timp, ,,compuindu-le melodia ca sa ramaie neuitate modurile lor dupa veacuri.' Editia aparuta in 1852, aseaza laolalta indragastiti zmintiti la simturi, toropiti in focurile amoriului, cazuti in malanholie pana la ultima consecinta a durerii. Despre acesti oameni topiti de dragoste, incet dar sigur, Anton Pann spune ca ,,prin cantece isi usureaza durerile, ca prin niste retete potrivit dupa chinul si asemanarea patimii, drept ierburi si alifii.' Autorul (re)povesteste cu o placere nebuna patanii, unele scrise la persoana I, din care extrage invatatura, morala. Ideea limpede pare a fi ca totusi, iubirea este intotdeauna inaintea sau deasupra moralei...,,Cum plec de la dumneata/ Pa loc incep a ohta./ Oi sa mor de oh! Si vai!/ Si dumneata stire n-ai!/ Of, of, of si aoleu,/ Arde sufletelul meu!' Anton Pann a compus si interpretat manele, acele cantece turcesti, cu versuri rimate si melodie duioasa, jelita, in care (spunea Nicolae Gane prin 1886) un ,,aaaaahhhhh!!!' putea sa tina o jumatate de ora. Este vorba insa despre o perioada cand Romania platea tribut turcilor, limba romana era specifica secolului XIX si parca privind acum la vremurile apuse, manelele, atunci, nu erau doar expresia sentimentalismului de doua parale, nu le putem eticheta drept vulgare, stupide, kitch agresiv...

Cartile semnate de Anton Pann s-au bucurat de popularitate, au fost reeditate si citite de categorii diferite de cititori. ,,Culegere de proverburi sau Povestea Vorbii' inchide intre coperte (spre a deschide minti) intelepciunea populara, caracteristici, mentalitati, apucaturi ce dau seama despre identitatea noastra. Anton Pann scrie cu umor si ironie spre a ne infatisa viata ca spectacol, pentru a o intelege, pentru a ne impaca cu noi, pentru a invata, pe cat se poate. Nu rade superior de personajele sale ci ,,are mestesugul inefabil al mascariei fine, al mirosurilor lingvistice tari', cum spune George Calinescu.

Proverbele si zicatorile sunt nuantate cu farmec si simt artistic, cu reliefuri de intelepciune si morala. ,,P-a virtutilor livede trebuie in capatai/ Pomul cel scump al rabdarii sa se afle mai intai'. Dar nu pentru ca asa hotaraste el autorul ci pentru ca urmeaza negresit rasplata binefacatoare a rabdarii: ,,Si in linistita vara, vesel stand si ramuros,/ Isi va da cu belsug rodul, cel prea dulce si gustos.' Anton Pann a intalnit pacalitori pacaliti, vaduve cu istericale, hoti, calici, sotii necredicioase, a descalcit incurcaturi amoroase si ne-a livrat intreg acest spectacol, topit in povesti spuse frumos, cu morala.

Autorul a avut o vitalitate iesita din comun, vizibila in orice si-a pus in cap sa realizeze, si, in aceeasi masura, in propria-i biografie. A debutat in acrobatii amoroase, fugind din manastire peste munti cu nepoata unei starete, pe vremea cand el era deja casatorit cu o anume Zamfira. De aceasta a divortat abia sapte ani mai tarziu, cand a incuviintat autoritatea ecleziastica iar Pann avea deja un copil cu nepoate staretei. Apoi s-a casatorit cu altcineva, o Ecaterina, apoi a trait cu o Catinca...

Anton Pann a trait la fel de colorat precum a scris, compus si cantat...Iar despre contributia sa la istoria literaturii romane, George Calinescu a scris : ,,Lui Anton Pann i se rezerva un loc de folclorist, ceea ce e cu mult prea putin. Eruditia lui in materie de traditie orala si populara este enorma.'