Evenimentele din septembrie 2001 au înfierbântat imaginaţia multor scriitori. Fiecare dintre ei încearcă să fie cât mai original în prezentarea luptei contra celor care plasează bombe în cafenele, trenuri, metrouri, comit atentate sinucigaşe, sau atacă ambasade.
Teroristul din romanul lui Andrew Britton, “Americanul”, este un tip special. Jason March a făcut parte din armata SUA. La un moment dat, după ce şi-a împuşcat mai mulţi camarazi, a dispărut şi s-a alăturat organizaţiei Al-Quaeda, devenind un membru marcant al ei. A executat misiuni de o mare îndrăzneală, care au provocat moartea unor personalităţi politice şi a unui număr înspăimântător de civili fără nici o implicare în deciziile de conducere. E abil, cameleonic, perfid, crud – “fără simţăminte”. Ucide fără să clipească pe oricine îi stă în cale.
De ce s-a ridicat cu atâta înverşunare împotriva ţării unde a văzut lumina zilei? În mod eronat socoteşte guvernul american culpabil de tragedia abătută asupra familiei sale. Desigur, acţiunile lui au o valoare propagandistică extraordinară pentru cei care croiesc zi şi noapte planuri împotriva civilizaţiei occidentale.
După ce îşi exersează mâna cu lovituri mai uşoare, Jason March (de fapt, acesta este unul dintre multele nume cu care se identifică) năzuieşte să pună în aplicare un proiect de proporţii: uciderea preşedintelui francez, a premierului italian şi a preşedintelui american, aflaţi la o reuniune de maximă importanţă în vederea creării unei coaliţii care să interzică Iranului accesul la bomba atomică.
După lungi investigaţii, serviciile secrete află de existenţa planului diabolic. Fostul comandant al lui March are o contribuţie însemnată în această descoperire. Ryan Thomas Kealey, trei ani la CIA, la Divizia de activităţi speciale, recompensat cu multe medalii în urma unor reuşite eclatante, este rechemat din refugiul unde se retrăsese în urma unei demisii inexplicabile în ochii multora, şi i se încredinţează sarcina de a-l anihila pe terorist. Alături de el se află Naomi Kharmai, analist în cadrul Centrului de contraterorism al CIA. Evident, urmează o vânătoare cu o incredibilă desfăşurare de forţe. În astfel de condiţii, atentatul n-are sorţi de izbândă, însă March scapă. Îl vom întâlni, probabil, într-o altă carte a lui Andrew Britton, în care se va confrunta tot cu Kealey.
Aglomerarea de întâmplări senzaţionale din “Americanul” este năucitoare. Ne sunt prezentate urmăriri de persoane cu ajutorul unor mijloace sofisticate, descinderi în case suspecte, discuţii dintre factori importanţi în serviciile secrete, sau în administraţia americană. Acţiunea ne poartă de la Washington la Langley, din Iran în Capetown. Autorul posedă o documentare exhaustivă, pe care o foloseşte cu pricepere. Relatarea faptelor este deseori seacă, de parcă ar fi notate într-un proces verbal. Nu lipsesc nici încântătoare poveşti de dragoste, care mai îmblânzesc această naraţiune în care se istorisesc multe atrocităţi.
“Americanul” nu aspiră la marea literatură. Are o singură pretenţie: aceea de a ne ţine într-o continuă tensiune câtă vreme îi parcurgem paginile. Un drum de la Bucureşti la Oradea, de pildă (de aproximativ 12 ore), devine mult mai agreabil în compania acestui roman.
______________________
“Greutatea lansatorului îl ţinea fix pe umărul său, când ochii găsiră ţinta principală. Apăsă declanşatorul şi prima rachetă şuieră spre cel de-al doilea vehicul, traiectoria sa mortală fiind marcată de o dâră subţire de fum alb.”