x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte SEMNAL/Biblioteca Faulkner

SEMNAL/Biblioteca Faulkner

16 Noi 2008   •   00:00
SEMNAL/Biblioteca Faulkner

Biblioteca William Faulkner a Editurii Rao ne tentează cu "Sanctuar".



De-a lungul timpului, volumul a fost considerat unul dintre cele mai controversate şi şocante romane scrise de William Faulkner; este, deopotrivă, romanul care a înregistrat cel mai mare succes de public şi de vânzări, devenind în timpul vieţii scriitorului singurul bestseller, având ca principală temă violul. Un roman care analizează natura răului, inspirat din operele lui T.S. Eliot si Freud.

×
Subiecte în articol: carte