Probabil că Tom Clancy, vestitul autor american de thrillere militare, ar citi cu plăcere "Somalia, mon amour", noua carte a românului Bogdan Hrib. Naraţiunea oferă multe informaţii necunoscute marelui public, are o intrigă ingenioasă şi mult suspans. Se recunosc ingredientele unui bestseller.
Romanul începe abrupt, cu secvenţe terifiante care descriu explozii de mine, trupuri sfârtecate, un vacarm înfricoşător. Dar acesta e numai un preludiu. Ce se petrece în continuare e şi mai cumplit. Pe teritoriul Somaliei şi în împrejurimile ei se desfăşoară aprige confruntări între grupări de gherilă, sunt capturate nave cu grâne, petrol sau arme, se cer sume exorbitante pentru răscumpărarea ostaticilor, se omoară cu sânge rece. Organismele internaţionale - ONU, NATO, UE - încearcă în zadar pacificarea acestei zone în care numai în 2008 au avut loc 300 de atacuri piratereşti, 49 de nave au fost răpite, au fost luaţi 899 de ostatici, 11 marinari au fost ucişi, 21 au dispărut fără urmă, iar 32 s-au ales cu vătămări corporale.
Misiuni primejdioase
În aparenţă, noi suntem departe de o astfel de gravă problemă. Şi totuşi, aceasta ne afectează şi pe noi, din moment ce în mâinile piraţilor cad uneori compatrioţi de-ai noştri îmbarcaţi pe vase comerciale.
Tocmai de aceea intră în scenă Sofia Matei, ca reprezentantă a autorităţilor de la Bucureşti. Fostă ziaristă, profesoară de geopolitică, tânăra îndeplineşte misiuni secrete şi primejdioase. Ajunge ea însăşi să fie răpită, încercând să descopere care e sursa informaţiilor de maximă acurateţe aflate în posesia piraţilor. În ajutorul ei sare Stelian Munteanu - am făcut cunoştinţă cu el în "Filiera grecească", primul roman al lui Bogdan Hrib. "Inginer ratat, jurnalist nostalgic, editor profesionist şi scriitor amator", el reuşeşte să o salveze din captivitate, cu preţul înfruntării multor primejdii. Evident, cei doi sunt legaţi printr-o frumoasă poveste de dragoste, ale cărei episoade mai atenuează şocul derulării atâtor scene atroce.
Documente reale
Ca de multe ori într-un thriller, miza jocului pe viaţă şi pe moarte o constituie banii. Într-o ţară unde domnesc haosul administrativ şi mizeria, somalezii au aflat o sursă facilă de câştig - pirateria. Dar teatrul operaţiunilor unde se desfăşoară acţiunea e cu mult mai complicat. În acest cadru exotic se confruntă spioni bătrâni şi tineri din diverse agenţii, trădători şi oameni oneşti, dar şi aventurieri pe cont propriu. Sunt rememorate iubiri vechi, se înfiripă altele noi, fiindcă viaţa merge înainte, chiar şi în clipe de intens dramatism. Frazele scurte, telegrafice, alternarea planurilor temporale, inserarea în ficţiune a unor documente reale, trecerile rapide din registrul grav în cel umoristic, dintr-o locaţie în alta, îl vor captiva cu siguranţă pe cititor.
"Somalia, mon amour" - un roman atractiv, uşor de citit, greu de uitat. Bogdan Hrib confirmă încrederea pe care i-am acordat-o încă de la debutul său - dintr-o speranţă a romanului românesc de thriller&mistery a devenit o certitudine a literaturii de acest gen.
"Corpul fără mână era sfârtecat de mină. «Unde or fi picioarele?» Capul îi atârnă de gât doar printr-o pieliţă... «Niciodată oamenii nu mor ca în filme, cu ochii închişi şi cu zâmbetul pe faţă», constată, cu cinism, Ileana, după ce văzu ochii bulbucaţi ai nefericitului care zăcea în mijlocul drumului... Se îndreptă spre clădirea care în ultimul timp îi fusese casă. Învăţase să nu se mai gândească la ororile văzute. Doar noaptea îi era mai greu."
Citește pe Antena3.ro