Stampă japoneză

În Japonia secolului al XVI-lea, kabuki însemna "destrăbălare", însemna să sfidezi convenţiile, să îmbrăţişezi noul (şi moda "barbară" adusă de occidentali). Aşa i se va spune şi lui Okuni, fata de la ţară al cărei viitor nu prevedea nimic spectaculos, dar care îşi află vocaţia în dans.

Istoria teatrului Kabuki începe cu Okuni, născută în 1572 şi crescută în satul Nakamura din preajma Marelui Templu Izumo. După obiceiul vremii, templul Izumo trimitea preoţi şi miko (fete de la templu) pentru a aduna "ajutoare" pentru Marele Templu. Miko de la temple aveau rolul de a dansa pentru a pacifica mânia zeilor, dar şi pentru a distra publicul care participa la festivalurile dedicate acestora. Okuni devine astfel dansatoare la templu şi îşi formează propria trupă împreună cu alţi actori itineranţi. Okuni dansa în mantie de călugăr în mijlocul fetelor din Izumo, pentru a-şi surprinde şi mai mult spectatorii la dezvăluirea chipului, şi impresiona prin invocarea lui Buddha pe parcursul dansului popular.

ARTĂ. Din cauza degradării artei pe care o reprezentase iniţial Kabuki, femeilor li s-a interzis, începând cu 1629, să mai danseze în teatrele de kabuki, rolurile lor fiind preluate în întregime de bărbaţi. Pornind de la povestea adevărată a lui Okuni, pe care o transfigurează într-un roman emoţionant – în acelaşi timp poveste de dragoste şi evocare a unei epoci glorioase şi sângeroase din istoria ţării Soarelui-Răsare –, Sawako Ariyoshi reuşeşte, în "Dansatoarea de Kabuki", să confere substanţă, viaţă şi o aură mitică unei femei care a marcat istoria Japoniei.